Ascultă Radio România Iași Live

Fermierii vrânceni sunt protejaţi de câţiva ani de sistemul antigrindină

Fermierii vrânceni sunt protejaţi de câţiva ani de sistemul antigrindină

Publicat de , 11 iunie 2019, 14:18

Fermierii vrânceni sunt protejaţi de câţiva ani de sistemul antigrindină, care funcţionează în judeţ.

De la începutul acestui sezon, Unitatea respectivă, prin cele zece puncte de lansare a tras un număr record de rachete care au avut efectul scontat, iar grindina de mari dimensiuni a fost spartă.

Chiar dacă mai sunt pagube, acestea nu se compară cu distrugerile din anii trecuţi, când podgoriile erau afectate şi în proporţie de 100 la sută.

Personalul Unităţii de Combatere a Grindinei Moldova 2 era ieri în alertă, iar din cele şase puncte de lansare au plecat 41 de rachete, ceea ce a dus numărul proiectilelor lansate în acest sezon la 290.

Ion Marin, directorul Centrului de comandă al Unităţii de Combatere a Grindinei: Am avut 13 intervenţii, însemnând 13 zile în care au fost lansaţi vectori, adică rachete antigrindină. Numărul acestora a diferit în funcţie de intensitatea celulelor norilor purtători de grindină; 61 de bucăţi a fost ziua în care am tras cei mai mulţi vectori. Gradul de combatere şi de protecţie este de 75-80%; în lume nu există 100%.

Fermierii spun că în comparaţie cu perioadele în care piatra din cer distruge aproape în fiecare an podgoriile, lucrurile s-au schimbat în bine.

Manole Toader, preşedintele Federaţiei Viticultorilor din Vrancea: Dacă nu am fi avut acest sistem antigrindină amplasat în podgoriile din Vrancea, sigur că tot fermierii ar fi avut de suferit, chiar şi legumicultorii, pomicultorii. Sunt eficiente şi îşi fac treaba.

În acest moment sistemul este funcţional în Vrancea şi Galaţi cu 10 puncte de lansare, urmând ca alte 10 să fie construite în perioada următoare, asigurând protecţia diferitelor culturi pe o suprafaţă de circa 120.000 de hectare.

(Rador/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Votul de învestitură pentru Guvernul Mureşan va avea loc miercuri, în plenul Parlamentului
Prim plan duminică, 27 septembrie 2026, 08:33

Votul de învestitură pentru Guvernul Mureşan va avea loc miercuri, în plenul Parlamentului

Votul de învestitură pentru Guvernul Mureşan va fi dat miercuri în plenul care se reuneşte la ora 13:00, după ce luni şi marţi vor fi...

Votul de învestitură pentru Guvernul Mureşan va avea loc miercuri, în plenul Parlamentului
(AUDIO/FOTO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a marcat, astăzi, deschiderea noului an academic
Prim plan sâmbătă, 26 septembrie 2026, 12:33

(AUDIO/FOTO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a marcat, astăzi, deschiderea noului an academic

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a marcat, astăzi, deschiderea noului an academic, în prezența reprezentanților Ministerului...

(AUDIO/FOTO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a marcat, astăzi, deschiderea noului an academic
Programul de guvernare şi lista miniştrilor din Guvernul Siegfried Mureşan – depuse la Parlament
Prim plan sâmbătă, 26 septembrie 2026, 11:19

Programul de guvernare şi lista miniştrilor din Guvernul Siegfried Mureşan – depuse la Parlament

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare şi lista miniştrilor propuşi. ‘Am depus în...

Programul de guvernare şi lista miniştrilor din Guvernul Siegfried Mureşan – depuse la Parlament
(AUDIO/FOTO) Studenții TUIAȘI au la dispoziție 720 de locuri în cămine modernizate
Prim plan sâmbătă, 26 septembrie 2026, 09:54

(AUDIO/FOTO) Studenții TUIAȘI au la dispoziție 720 de locuri în cămine modernizate

Studenții Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași vor beneficia de noi spații de cazare, începând din acest an academic. Este...

(AUDIO/FOTO) Studenții TUIAȘI au la dispoziție 720 de locuri în cămine modernizate
Prim plan sâmbătă, 26 septembrie 2026, 09:05

UAIC organizează evenimentul „Bun venit la UAIC”, ediția a XV-a, dedicat studenților din anul I

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează, în perioada 26–28 septembrie 2026, cea de-a XV-a ediție a evenimentului...

UAIC organizează evenimentul „Bun venit la UAIC”, ediția a XV-a, dedicat studenților din anul I
Prim plan sâmbătă, 26 septembrie 2026, 08:47

Platforma Informatică a Asigurărilor Sociale de Sănătate este indisponibilă temporar

Platforma Informatică a Asigurărilor Sociale de Sănătate este indisponibilă la această oră, în urma unei întreruperi programate pentru...

Platforma Informatică a Asigurărilor Sociale de Sănătate este indisponibilă temporar
Prim plan sâmbătă, 26 septembrie 2026, 08:28

Bărbaţi arestaţi pentru furtul unor bijuterii, de aproximativ 100.000 de euro

La data de 24 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț a fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat, de 33...

Bărbaţi arestaţi pentru furtul unor bijuterii, de aproximativ 100.000 de euro
Prim plan vineri, 25 septembrie 2026, 19:18

(AUDIO) Iași: Noi audieri în Dosarul Păcura

Primarul Iașului, Mihai Chirica, a fost audiat, astăzi, în dosarul Păcura.  La final, edilul nu a făcut declarații. Ancheta se referă la...

(AUDIO) Iași: Noi audieri în Dosarul Păcura