(VIDEO) La Mănăstirea Secu

Publicat de Nicolae Tomescu, 29 aprilie 2019, 21:32

Veche vatră monahală de trăire duhovnicească, Mănăstirea Secu se revendică[1], dintr-o anumită formă istorică, în secolul al XVII-lea, atunci când Nestor Ureche[2], vornicul Ţării de Jos, împreună cu soţia sa/Mitrofana/, ctitoresc construcția de piatră, în forma cetății dreptunghiulare, cu biserica mare în mijlocul zidurilor, căreia i-au fixat hramul[3] „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”.

Scriam, în articolul precedent (despre Schitul „Vovidenia”), că mănăstirile, schiturile și sihăstriile au avut un rol important în trecutul istoric și spiritual al Bisericii, al monahismului românesc, au creat curente de înnoire duhovnicească în viața monahală…

La Mănăstirea Secu ne-a întâmpinat Arhimandritul Vichentie Amariei; aproape de Slujba Învierii, dincolo de mulțimea credincioșilor și de implicarea monahilor în săvârșirea Celei mai Mari Sărbători a Creștinătății, Starețul mănăstirii a înțeles că slujire înseamnă și a-i sprijini pe cei din mass-media, având – pentru ascultătorii și telespectatorii noștri – următorul cuvânt de învățătură:

 © Nicolae Tomescu și Vlad Cătană (operator imagine)

[1] În jurul anului 1500, pe domeniul feudal al Cetăţii Neamţului, pe valea Pârâului „Secu”, se aşeza un grup de sihaștri care întemeia, mai târziu (în 1530), „Schitul lui Zosima” – sub conducerea Ieroschimonahului Zosima, călugărul Mănăstirii Neamț… Domnitorul Petru Rareş a clădit biserica „Schitului Zosima” pe locul actualei biserici a cimitirului mănăstirii; schitul a fost îngrădit, cu zid de piatră, în anul 1550 – prin porunca Doamnei Elena, soţia domnitorului, şi de fiii săi; din acest zid se mai păstrează o mică parte, la intrarea în mănăstire, în dreptul actualei biserici a cimitirului, acolo unde, în urmă cu cinci veacuri, fusese poarta de intrare în schit şi clopotnița acestuia; în prima lui domnie, Petru Rareş a întărit stăpânirea asupra pământurilor care aparţineau moşiei Cetăţii Neamţului, dăruindu-le călugărilor de pe valea Pârâului „Secu”. Episcopul Melchisedec Ștefănescu, amintind despre începuturile Mănăstirii Secu, evidențiază faptul că, până în anul 1910, pe zidul clopotniţei din mănăstire, în nişa unde se află acum o frescă cu „Sfântului Ioan Botezătorul”, se găsea pisania originală de la biserica construită de Petru Rareş, pisanie care s-a deteriorat din cauza asprimii vremurilor… Pe timpul domnitorilor Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561; 1564-1568), Petru Şchiopu (1574-1579; 1581-1591) şi Aron „Tiranul” (1591-1595), „Schitul lui Zosima” mai primea câteva danii spre folosinţa şi întreţinerea călugărilor sihaştri… Către sfârşitul veacului al XVI-lea, „Schitul lui Zosima” cunoaşte o înflorire, mai ales din punct de vedere economic; daniilor particulare li se adăugau danii şi confirmări domneşti, iar numele egumenului Dosoftei, unul dintre ucenicii lui Zosima, apare pomenit în pricinile de vecinătate cu mai vechii şi puternicii călugări de la Mănăstirea Neamţ…

[2] Tatăl cronicarului Grigore Ureche… Nestor Ureche ajunsese în rândurile celor dintâi boieri ai Moldovei sub domnia lui Ieremia Movilă, prin „bogăţia casei sale” (către care se îndreptau veniturile a peste 70 de sate), dar şi „prin isteţimea minţii”; avea demnitatea de Mare Vornic, fiind „judecător principal al ţării” şi „mai marele curţii domneşti”; a înzestrat ctitoria Mănăstirea Secu cu odoare, cărţi, moşii (aşa erau înzestrate toate lăcașurile domneşti în vremea voievodului Ieremia Movilă/protejatul polonezilor, recunoscut ca domn și de turci, cărora le plătea tributul); în scaunul Mitropoliei Moldovei se afla Gheorghe Movilă, fratele domnitorului, egumen la Mănăstirea Secu fiind Ieroschimonahul Dosoftei; conform obiceiului, şi la Secu numele ctiitorului stă mărturie în pisania aşezată pe peretele de sud al bisericii mari (pisanie originală scrisă în slavonă)…

[3] Sărbătorit, în fiecare an, la data de 29 august…