Premieră la Ateneul Național din Iași (20.04.2019): ”O scrisoare pierdută”, de Ion Luca Caragiale, în regia lui Ovidiu Lazăr (promo eveniment Alex Aciobăniței)

Publicat de alexaciobanitei, 13 aprilie 2019, 20:25

În anul în care Ateneul din Iași a primit recunoașterea națională, regizorul Ovidiu Lazăr pregătește iubitorilor de teatru o nouă premieră!

„O scrisoare pierdută”, scrisă în anul 1884 de celebrul și iubitul dramaturg român Ion Luca Caragiale este o piesă inspirată din realitatea secolului al XIX-lea, dar care aduce în fața spectatorilor un univers comic de eternă actualitate. Începând cu data de 20 aprilie 2019, ieșenii sunt invitați la Ateneul Național din Iași pentru un spectacol inedit, realizat într-o regie clasică, dar într-o manieră extrem de „actuală”.

Parte din ineditul demersului regizoral al domnului Ovidiu Lazăr constă în rezolvarea scenică a două personaje cheie: Zoe și Dandanache. „Vor fi practic două spectacole diferite, pentru că dacă, aparent, forma e aceeaşi, conținutul de relații, de reacții şi de natură umană vor fi vizibil diferite” (Ovidiu Lazăr, aprilie 2019).

Astfel, în datele de 20, 22 aprilie în rolurile Zoe Trahanache și Agamemnon Dandanache îi veți putea urmări pe Cezara Fantu și Ștefan Molnar, despre care regizorul afirmă că spectatorii vor putea vedea „ o Zoe clorotică, bovarică, afundată într-o lume doar a ei, secondată de un Dandanache timid, cu maniere, intelectual diletant”.

În 21 și 23 aprilie, Erica Moldovan și Iustin Căuneac ne vor arăta o cu totul altă interpretare, întruchipând „o Zoe pragmatică, intensă şi aproape arivistă, secondată de un Dandanache rigid, milităros şi aproape concupiscent.”

Suntem convinși că maniera în care regizorul Ovidiu Lazăr a ales să lucreze această piesă cu echipa Ateneului Național din Iași va fi un real succes, care va merge direct la inima spectatorilor.

„Se va râde la acest spectacol. Dar altfel! Vă instig şi vă las să o faceți.” (Ovidiu Lazăr, aprilie 2019).

Cuvântul regizorului Ovidiu Lazăr:

„Acum exact 33 de ani debutam în Teatru. Profesoara mea de la I.A.T.C. „I.L.Caragiale” din București, marele regizor Cătălina Buzoianu, m-a trimis la Teatrul Național din Iaşi ca să montez O NOAPTE FURTUNOASĂ de Caragiale. Eram în ultimul an de facultate. Spectacolul a fost considerat „o lovitură de maestru”. A făcut vâlvă. Îmi propusesem să îl debalcanizez pe Caragiale şi am reuşit.

Acum, după acest interval hristic de timp, revin la dramaturgul național. În primul rând, pentru că am descoperit că MAHALAUA lui Caragiale nu mai este un spațiu fizic, ci un spațiu uman. Fiecare avem mahalaua noastră interioară. Mai mult sau mai puțin vizibilă, mai mult sau mai puțin evidentă. Agresivă sau latentă, rafinată sau bolovănoasă, țipătoare sau educată, mahalaua intimă a devenit un reflex cotidian al românului.

Caragiale este mai mult decât actual, a devenit astringent. Şi mintea şi sufletul ți „se fac pungă” când umbli printre românii lui. Este ca şi cum ai umbla prin tine însuți, împreună cu familia, cu prietenii, cu rudele, cu cunoştințele, cu vecinii, cu…

În al doilea rând, mi se pare fascinant să vezi cum nişte oameni ies dintr-o scrisoare, trăiesc printre scrisori, ziare, bilețele şi telegrame,se zbuciumă fanatic şi se trădează copios, pentru că în cele din urmă să reintre în aceeaşi scrisoare printr-un „consens” care duhneşte a compromis neruşinat.

Spectacolul are un nivel socio-politic şi unul erotico-sentimental. Primul – pentru că asistăm la o campanie electorală care îi face pe toți să se comporte zănatic şi incoerent, al doilea – pentru că suntem participanți la o intrigă ba labirintică, ba sinuoasă, cu accente când adulterine, când de amantlâc, a unei poveşti de amor.

Se va râde la acest spectacol. Dar altfel. Vă instig şi vă las să o faceți.

Parte din ineditul demersului meu regizoral de acum constă în rezolvarea scenică a două personaje: Zoe şi Dandanache. O Zoe pragmatică, intensă şi aproape arivistă, secondată de un Dandanache rigid, milităros şi aproape concupiscent şi o Zoe clorotică, bovarică, afundată într-o lume doar a ei, secondată de un Dandanache timid, cu maniere, intelectual diletant. Vor fi practic două spectacole diferite, pentru că dacă, aparent, forma e aceeaşi, conținutul de relații, de reacții şi de natură umană vor fi vizibil diferite.

Arunc această provocare de a vedea O SCRISOARE PIERDUTĂ în două seri succesive, pentru a vă bucura pe deplin de seducțiile actului teatral.

Iubesc cu adevărat echipa cu care am lucrat. Partea ei artistică, dar şi cea tehnică. Se implică inteligent, participă constructiv la ridicarea unui spectacol, muncesc mult, cu devotament rodnic şi modest. Sunt solidari şi ştiu ce înseamnă travaliul în echipă.

În timpul repetițiilor mele, Ateneul din Iaşi a devenit Ateneu Național. Mă bucur sincer că prima premieră sub această prețioasă denumire are ca spectacol capodopera dramaturgului național al României.

Şi mă bucur că eu sunt autorul acestei premiere.

VIVAT. CRESCAT. FLOREAT.”