Reforma administrativă e prevăzută în programul de guvernare votat de Parlamentul României la învestire
Publicat de Andreea Drilea, 31 octombrie 2026, 08:25
Reforma administrativă este o temă pe care executivul abia instalat a prevăzut-o în programul de guvernare. Una dintre direcțiile principale vizează schimbări în modul în care funcționează administrațiile locale.
Proiectul privind comasarea localităților care au până în 1500 de locuitori urmează să fie implementat în două etape.
Fiecare comună până în 1500 de locuitori care dorește să se unească cu alte localități pentru a avea o singură administrație, va trebui să obțină mai întâi aprobarea Consiliului local și să organizeze un referendum, astfel încât locuitorii să se pronunțe asupra deciziei, spune ministrul dezvoltării, Alexandru Stoica.
Acestea vor fi încurajate totodată prin investiții și facilități fiscale să facă acest pas.
„Vorbim, în prima etapă, de comasarea voluntară, practic de cele 429 de localități, dar în același timp, și dacă există localități cu 2000 sau cu 3000 de locuitori, o s-o facă această comasare voluntară. Obligatoriu, fiecare unitate a administrației teritoriale care va demara acest proces de comasare voluntară, va emite hotărâri de consiliul local pentru inițierea referendumului, dar dorința de comasare voluntară, ea se va înfăptui până la 1 martie”.
Pentru comunele care nu vor accepta comasarea voluntară, guvernul ia în calcul o a doua etapă, în care reorganizarea ar putea deveni obligatorie.
Ministrul dezvoltării a mai spus că nu sunt avute în vedere în această etapă comasări de județe, iar localitățile care refuză unirea voluntară nu vor fi sancționate.
Rador/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro