Ascultă Radio România Iași Live

„Tranziția energetică poate avea succes numai cu implicarea tuturor”

Publicat de Nicolae Tomescu, 14 februarie 2019, 13:55

(…) afirmă părțile interesate participante la dezbaterea privind energia accesibilă, organizată de CESE

Rolul cetățenilor în tranziția energetică a ocupat un loc central pe ordinea de zi a ședinței din februarie a Secțiunii pentru transporturi, energie, infrastructură și societatea informațională (TEN) a Comitetului Economic și Social European (CESE), în cadrul căreia experții în domeniul energiei au împărtășit din experiența dobândită în munca lor în beneficiul cetățenilor.

Cum poate funcționa tranziția energetică pentru cetățeni? Cum poate fi energia accesibilă pentru toți? Tranziția energetică reprezintă o transformare fundamentală a societăților noastre și afectează viața de zi cu zi a tuturor. Nu este vorba doar despre schimbările climatice, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și utilizarea noilor tehnologii. Ea reprezintă o oportunitate de schimbare structurală, în cadrul căreia cetățenii trebuie să joace un rol esențial. Participarea cetățenilor este deosebit de importantă. „Tranziția energetică nu poate avea succes dacă nu sunt implicate toate părțile interesate – trebuie să ținem seama de nevoile tuturor actorilor implicați”, a declarat președintele Secțiunii TEN, Pierre Jean Coulon. „Energia servește unui scop final, acela de a simplifica viața cetățenilor, inclusiv a familiilor și a întreprinderilor. Fără energie, nevoile noastre de bază nu sunt satisfăcute: nu există învățământ, sistem de sănătate sau transport.”

Tranziția energetică are un imens potențial economic și social, în special la nivel regional. Costurile în scădere rapidă ale tehnologiilor descentralizate în domeniul energiei din surse regenerabile oferă o gamă largă de oportunități, pentru regiunile mai puțin avansate, de a-și stimula economia locală, și pentru cetățeni, de a deveni „prosumatori” de energie. Cu alte cuvinte, oamenii nu numai că achiziționează (consumă) energie nepoluantă, ci joacă, de asemenea, un rol activ în acest proces și se implică în producția de energie. „Dacă instalează șapte panouri solare pe acoperiș, un cetățean produce suficientă energie electrică pentru funcționarea timp de un an a unei mașini electrice normale”, a declarat Lutz Ribbe, membru al CESE, într-un mesaj video. Pe de altă parte, este important să se sublinieze îngrijorarea cu privire la faptul că unele regiuni, orașe și grupuri vulnerabile pot fi lăsate în urmă în acest proces. Din acest motiv, este esențial „să se urmeze o nouă cale, prin crearea de cicluri regionale de energie regenerabilă și prin interconectarea politicilor energetice și regionale”, a continuat Ribbe. „Putem contribui la combaterea sărăciei energetice prin intermediul producției de energie din surse regenerabile, dacă există voință politică”.

Pachetul „Energie curată pentru toți europenii” a fost primul care i-a plasat pe consumatori în centrul tranziției energetice, a subliniat Klaus-Dieter Borchardt, reprezentant al DG ENER a Comisiei Europene. Un exemplu concret este informarea consumatorilor: opțiunea de a schimba furnizorul de energie electrică în termen de 24 de ore, cel târziu începând din 2026, accesul gratuit la cel puțin un instrument de comparare a prețurilor la energie și facturi mai clare și mai ușor de utilizat.

Vincent Berrutto, reprezentant al EASME, Agenția executivă a Comisiei Europene pentru IMM‑uri, a fost pe aceeași lungime de undă, subliniind că agenda politicii energetice nu a mai fost condusă de sensibilizarea consumatorilor, ci de responsabilizarea lor, ajutându-i să ia măsuri și sprijinindu-i cu noi servicii energetice.

Până în 2050, cetățenii ar putea produce 45 % din energia electrică a UE, a arătat Josh Roberts, din partea REScoop, în prezentarea sa despre posibilitatea ca cetățenii să fie proprietari ai surselor regenerabile de energie în UE, menționând exemplul cooperativelor energetice.

Potrivit lui Alix Bolle, reprezentant al Energy Cities, este nevoie de mai mult sprijin pentru inovarea în materie de guvernanță locală: orașele pot juca un rol direct în calitate de facilitatori de politici și de reglementare, parteneri direcți de proiect și operatori de energie.

Tema sărăciei energetice a fost evidențiată de Magda Tancău, reprezentanta Rețelei europene pentru combaterea sărăciei, care a adus în discuție modul în care societatea civilă ar putea aduce tematica energiei mai aproape de cetățeni, mai ales de cei vulnerabili, susținând că ar trebui alocate mai multe resurse ONG-urilor pentru consolidarea capacităților: deși participarea cetățenilor este importantă, aceasta nu poate fi considerată ca fiind de la sine înțeleasă.

Sistemul energetic ar trebui să fie accesibil din punct de vedere financiar, sustenabil și democratic, a subliniat dna Ruth London, voluntară la Fuel Poverty Action, prezentând câteva exemple de conflicte care s-au declanșat deseori între inițiativele ecologice și obiectivele politice și economice din domeniul energiei și menționând politicile ecologice care au fost impuse cetățenilor fără responsabilitate sau consultare.

În cele din urmă, Roberto Zangrandi, din partea Asociației europene a operatorilor de sisteme de distribuție pentru rețelele inteligente (EDSO), s-a axat pe rolul și problemele actuale ale distribuitorilor de energie electrică, subliniind că progresele în materie de electrificare trebuie planificate cu atenție, astfel încât să se evite prăbușirea rețelei.

 

Context

Pentru informații suplimentare privind activitatea desfășurată de CESE cu privire la tranziția energetică, vă rugăm să consultați site-ul nostru internet:

  • TEN/660 – Efectele unei noi structuri de aprovizionare cu energie, fără emisii de dioxid de carbon, descentralizată și digitalizată, asupra ocupării forței de muncă și a economiilor regionale
  • TEN/583 – Cooperativele prosumatorilor în domeniul energiei și electricității: oportunități și provocări în statele membre ale UE
  • TEN/516 – Pentru o acțiune europeană coordonată în vederea prevenirii și combaterii sărăciei energetice.

Etichete:
Pompierii români se luptă cu incendiile din Grecia
Internaţional duminică, 2 august 2026, 09:11

Pompierii români se luptă cu incendiile din Grecia

Sute de pompieri din Grecia luptă cu incendiile de pădure, care amenință o stațiune populară la nord-vest de Atena. Vântul foarte puternic...

Pompierii români se luptă cu incendiile din Grecia
UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României
Internaţional sâmbătă, 1 august 2026, 10:24

UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României

UPDATE – Preşedintele Nicuşor Dan a salutat, sâmbătă, raportul Agenţiei Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României....

UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României
Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune Europeană
Internaţional vineri, 31 iulie 2026, 10:58

Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune Europeană

Schimbări importante pentru şoferi. Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune, iar noile reguli au intrat deja în vigoare la nivel...

Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune Europeană
România anunță noi proiecte strategice cu Republica Moldova
Internaţional vineri, 31 iulie 2026, 06:28

România anunță noi proiecte strategice cu Republica Moldova

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a venit joi la București, în prima vizită externă pe care o face de la preluarea...

România anunță noi proiecte strategice cu Republica Moldova
Internaţional joi, 30 iulie 2026, 10:40

Elevii români – locul I la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori

Elevii români s-au clasat pe primul loc pe naţiuni la cea de-a X-a ediţie a Olimpiadei Europene de Informatică pentru Juniori, care s-a...

Elevii români – locul I la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori
Internaţional joi, 30 iulie 2026, 06:41

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei. Flăcările sunt greu de controlat în condiţii de vânt...

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei
Internaţional marți, 28 iulie 2026, 11:48

Guvernul Republicii Moldova a instituit starea de alertă în sectoarele energetic şi hidrologic, pentru 30 de zile

Cabinetul de miniştri al Republicii Moldova a decis, într-o şedinţă extraordinară, instituirea pentru o perioadă de 30 de zile a stării de...

Guvernul Republicii Moldova a instituit starea de alertă în sectoarele energetic şi hidrologic, pentru 30 de zile
Internaţional duminică, 26 iulie 2026, 21:28

Un mort şi 16 răniţi după ce o maşină a intrat în mulţime la Gay Pride de la Berlin

UPDATE – Bărbatul suspectat că a comis atacul cu maşină asupra mulţimii adunate pentru Gay Pride la Berlin, un presupus jihadist, a fost...

Un mort şi 16 răniţi după ce o maşină a intrat în mulţime la Gay Pride de la Berlin