Ascultă Radio România Iași Live

Suceava: Asocierea staţiunilor Vatra Dornei, Cîmpulung Moldovenesc şi Gura Humorului în perspectiva înfiinţării OMD

Publicat de Andreea Drilea, 21 ianuarie 2019, 16:29

Consilierii locali din municipiile Vatra Dornei şi Cîmpulung Moldovenesc, dar şi din oraşul Gura Humorului s-au întâlnit în şedinţă comună, luni, pentru a lua o serie de hotărâri în vederea asocierii celor staţiuni de interes naţional, în parteneriat cu Consiliul Judeţean (CJ) Suceava, în perspectiva înfiinţării Organismului de Management al Destinaţiilor (OMD), a anunţat şeful administraţiei judeţene Gheorghe Flutur.

‘Astăzi se vor stabili paşii de urmat, forma juridică a acestei asocieri, precum şi primele acţiuni concrete’, a spus Flutur.

Preşedintele CJ Suceava a propus constituirea Asociaţiei Montane de Turism ”Poiana Bucovinei” în cadrul deschiderii oficiale pârtiei de schi din Masivul Rarău, ce s-a desfăşurat la începutul acestei luni în prezenţa ministrului Turismului.

”Începută cu aproape 10 ani în urmă, în sfârşit pârtia din munţii Rarăului astăzi (5 ianuarie 2019-n.r.) se pregăteşte să funcţioneze (…) În primul rând câştigă Bucovina, câştigă turismul din zonă, câştigă municipiul Cîmpulung Moldovenesc (…) Pe o rază de 30 de kilometri în jurul Cîmpulungului sunt circa două de pensiuni turistice, cu peste 6.000 de locuri de cazare. Va fi o atracţie deosebită. De aceea, imediat în perioada imediat următoare, voi adresa o invitaţie primarilor din Gura Humorului, Cîmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei să înfiinţăm asociaţia Montană de Turism. Această asociaţie, Poiana Bucovinei, în care eu cred foarte mult, cu domenii schiabile în toate cele trei staţiuni. Gura Humorului are pârtie, de astăzi are Cîmpulungul şi are şi Vatra Dornei pârtii de schi. Cred că o ofertă inteligentă, grupată, prin gestionarea împreună a acestor staţiuni turistice va face să câştigăm, aşa cum Sinaia, Azuga, Buşteni, pe Valea Prahovei, au făcut deja. Pentru că avem nevoie aici în Bucovina de revigorarea turismului’, declara atunci Flutur.

În prezent, judeţul Suceava are peste 16 kilometri de pârtii de schi.

(Agerpres/FOTO arhivă precisionski-rent.com)

Etichete:
Ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași are PROLOG
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 09:44

Ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași are PROLOG

Curatoriată de teatrologul Oltița Cîntec în jurul temei „societatea spectacolului”, ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru...

Ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași are PROLOG
Toxiinfecție alimentară suspectată la Școala Căiuți: ANSVSA suspendă activitatea firmei de catering și aplică o amendă de 65.000 de lei
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 07:22

Toxiinfecție alimentară suspectată la Școala Căiuți: ANSVSA suspendă activitatea firmei de catering și aplică o amendă de 65.000 de lei

Autoritatea Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a suspendat activitatea firmei de catering care a furnizat hrană la școala din...

Toxiinfecție alimentară suspectată la Școala Căiuți: ANSVSA suspendă activitatea firmei de catering și aplică o amendă de 65.000 de lei
MS: Un elev din Căiuţi dintre cei ajunşi la spital în urma toxiinfecţiei alimentare a rămas internat
Regional marți, 15 septembrie 2026, 19:30

MS: Un elev din Căiuţi dintre cei ajunşi la spital în urma toxiinfecţiei alimentare a rămas internat

UPDATE ora 19:40 – Un singur copil dintre cei aproape 50 de elevi care au ajuns la spital, marţi, în urma unei suspiciuni de toxiinfecţie...

MS: Un elev din Căiuţi dintre cei ajunşi la spital în urma toxiinfecţiei alimentare a rămas internat
Iaşi: Bărbat găsit împuşcat în cap într-o pădure din Holboca, adus în stare gravă la spital
Regional marți, 15 septembrie 2026, 16:58

Iaşi: Bărbat găsit împuşcat în cap într-o pădure din Holboca, adus în stare gravă la spital

Un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani a fost adus în stare gravă la Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Prof.Dr.Nicolae Oblu’...

Iaşi: Bărbat găsit împuşcat în cap într-o pădure din Holboca, adus în stare gravă la spital
Regional marți, 15 septembrie 2026, 16:09

Trafic blocat pe DN 12A, la Dărmănești, din cauza lucrărilor la rețeaua de apă

Având în vedere prelungirea lucrărilor de remediere la rețeaua de apă din orașul Dărmănești, traficul rutier rămâne blocat pe DN 12A, în...

Trafic blocat pe DN 12A, la Dărmănești, din cauza lucrărilor la rețeaua de apă
Regional marți, 15 septembrie 2026, 12:45

(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos

Noi audieri în dosarul omului de afaceri din județul Vaslui, Fănel Bogos! Procurorii Direcției Naționale Anticorupție Iași l-au citat,...

(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Regional marți, 15 septembrie 2026, 10:10

Vrancea: Primarul Focşaniului le cere părinţilor să nu contribuie la ‘fondul clasei’

Primarul municipiului Focşani, Cristi Valentin Misăilă, le cere părinţilor să nu contribuie cu bani la aşa-numitul ‘fond al...

Vrancea: Primarul Focşaniului le cere părinţilor să nu contribuie la ‘fondul clasei’
Regional marți, 15 septembrie 2026, 10:08

(AUDIO) Iași: Proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională, derulat în comuna Rediu

Un proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională va fi derulat în comuna Rediu, din județul Iași, în...

(AUDIO) Iași: Proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională, derulat în comuna Rediu