Ascultă Radio România Iași Live

Primarul Chirica:Ieşenii vor fi gazde primitoare pentru credincioşii care vor veni să-l vadă pe Papă

Publicat de , 11 ianuarie 2019, 18:08

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a declarat vineri că venirea Papei Francisc în oraş, în carul vizitei pe care o Suveranul Pontif va efectua în România în perioada 31 mai-2 iunie, reprezintă un moment istoric atât pentru localnici, dar şi pentru cei care vor veni în pelerinaj pentru a se întâlni cu Sanctitatea Sa.

‘Este o veste care ne-a luat prin surprindere, în sensul bun al cuvântului. Iaşiul va fi o gazdă primitoare pentru Sanctitatea Sa Papa Francisc. Cu siguranţă pentru Iaşi, ieşeni, pentru toţi românii oriunde s-ar afla ei, este un moment de importanţă istorică. Suntem un popor predominant ortodox, dar în primul rând suntem un popor predominant creştin. Sanctitatea Sa Papa Francisc a reuşit de la preluarea mandatului să se impună ca o altă figură, din punct de vedere ecumenic, dar, mai ales, din punct de vedere moral şi cetăţenesc, ceea ce arată că va reuşi să atragă simpatia din partea dumnealui cu mare uşurinţă’, a afimat primarul Mihai Chirica.

Edilul a salutat decizia Sfântului Scaun privind vizita Papei Francisc la Iaşi şi a anunţat totodată că municipalitatea va sprijini cu toate mijloacele necesare desfăşurarea în bune condiţii a acestui eveniment istoric.

‘Mă bucură enorm că vizita Sanctităţii Sale Papa Francisc – unul dintre cei mai îndrăgiţi Suverani Pontifi din istorie – la Iaşi s-a confirmat. Îi mulţumesc din suflet Episcopului Diecezei de Iaşi, Petru Gherghel, pentru implicarea sa în reuşita acestui demers. Această vizită reprezintă o onoare atât pentru Iaşi, cât şi pentru întreaga Moldovă. În ultima perioadă am avut anumite discuţii referitoare la modul în care ar trebui găzduit un astfel de eveniment istoric, dar este normal ca Biserica Catolică să se ocupe de pregătirea şi anunţarea acestei vizite. Primăria Municipiului Iaşi va sprijini cu toate mijloacele pe care le are la dispoziţie organizarea în bune condiţii a acestei vizite. Sunt convins că ieşenii vor fi gazde dintre cele mai primitoare pentru zecile de mii, poate sutele de mii de credincioşi care vor dori să ia parte la eveniment’, a declarat primarul Mihai Chirica.

Papa Francisc va veni în România în perioada 31 mai – 2 iunie, răspunzând invitaţiei autorităţilor statului român şi Bisericii Catolice din România. Vizita va avea în primul rând un caracter pastoral, dar va însuma şi importante valenţe ecumenice sub motto-ul ‘Să mergem împreună!’. Pe parcursul celor trei zile, Sanctitatea Sa va vizita Bucureştiul, Iaşul şi Blajul, precum şi sanctuarul marian de la Şumuleu-Ciuc. (Agerpres/FOTO evz.ro)

Etichete:
(AUDIO) Adolescenții din Piatra-Neamț, învățați cum să identifice manipularea și abuzul
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 12:38

(AUDIO) Adolescenții din Piatra-Neamț, învățați cum să identifice manipularea și abuzul

80 de tineri din Piatra-Neamț participă la un proiect pilot de prevenire și conștientizare a abuzului, dezvoltat de Asociația ”Femei de...

(AUDIO) Adolescenții din Piatra-Neamț, învățați cum să identifice manipularea și abuzul
(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 12:25

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași

Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași. Spectacolele se desfășoară...

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 11:49

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri

Trafic intens pe drumul național 2, între Suceava și punctul de trecere a frontierei Siret, din cauza numărului mare de camioane care se...

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 09:34

Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race

Trofeul Iași – Electric Race se adresează în special celor care doresc să descopere automobilismul sportiv și să experimenteze conducerea...

Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 08:58

Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit

Un bărbat a decedat, joi dimineaţă, după ce a fost lovit de un tren între localităţile Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu, din judeţul...

Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 07:22

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”

Lesley Visser, una dintre legendele jurnalismului sportiv american, se află în aceste zile în România. Jurnalista a relatat de la zece ediții...

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 06:22

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) organizează joi, 12 noiembrie 2026, între orele 11:00 și 13:00, în Aula Magna...

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 05:31

Conferințele Dilema revin la UAIC, în perioada 19–21 noiembrie 2026

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează, pentru al doilea an consecutiv, Conferințele Dilema, eveniment care revine la...

Conferințele Dilema revin la UAIC, în perioada 19–21 noiembrie 2026