Ascultă Radio România Iași Live

Legea pensiilor a fost adoptată de Camera Deputaţilor

Legea pensiilor a fost adoptată de Camera Deputaţilor

Publicat de , 19 decembrie 2018, 13:35

Legea pensiilor a fost adoptată astăzi cu puţin timp în urmă de Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz. 193 de deputaţi s-au pronunţat în favoarea legii, unul împotrivă, iar 14 s-au abţinut.

Potrivit noii legi a pensiilor, persoana care a realizat cel puţin stagiul minim de cotizare de 15 ani beneficiază de pensie de asigurări sociale.

Cei care au cotizat cel puţin 10 ani pot beneficia de pensie doar dacă vor completa sumele necesare la Casa Naţională de Pensii pentru diferenţa de 5 ani.

Singura modificare faţă de forma propusă de Guvern şi adoptată de Senat vizează drepturile persoanelor cu dizabilităţi.

Alături de nevăzători vor putea beneficia de pensie de asigurări sociale şi persoanele cu handicap grav care au realizat o treime din stagiul complet de cotizare.

O noutate este că mamele care au trei copii pot ieşi la pensie cu 6 ani mai devreme.

Masteratul şi doctoratul sunt introduse ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare, cu condiţia absolvirii cursurilor cu diplomă.

Se păstrează prevederea că soţul supravieţuitor poate opta pentru 50% din pensia celui decedat.

Noutatea este că va putea să-şi păstreze pensia la care se poate adăuga 25% din pensia soţului decedat.

De asemenea, pensia de invaliditate va putea fi cumulată cu alte venituri.

Iniţiatorii legii spun că punctul de pensie în urma creşterii etapizate va ajunge la 1.775 de lei în anul 2020 şi dau asigurări că nicio pensie nu va scădea ca urmare a recalculării. (Rador/FOTO economica.net)

Etichete:
METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:40

METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 10-09-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 10...

METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării
Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:30

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii. Cel principal BET, care arată evoluţia celor mai...

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii
APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:14

APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine

Termenul limită pentru depunerea cererilor de către crescătorii de bovine şi suine pentru ajutorul de stat aferent schemelor instituite în anul...

APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine
Aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit salariile de luni de zile
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:31

Aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit salariile de luni de zile

Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane atrage atenţia că aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit...

Aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit salariile de luni de zile
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:29

Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite

Familiile cu posibilităţi materiale reduse, care au copii şcolari, pot depune cereri, în aceste zile, pentru a primi sumele alocate de stat...

Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:20

Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ

Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ, potrivit celui mai recent Barometru realizat de INSCOP....

Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:19

Campanie pentru un stil de viață sănătos

„Alegeri sănătoase azi, o viață mai bună mâine” este sloganul campaniei pe care o derulează Institutul Național de Sănătate Publică...

Campanie pentru un stil de viață sănătos
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 18:59

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG, care oferă protecţie împotriva meningitei...

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG