Ascultă Radio România Iași Live

Iaşi: Peste 1.360 de absolvenţi ai facultăţilor de medicină şi farmacie vor susţine examenul de rezidenţiat la UMF

Publicat de , 14 noiembrie 2018, 19:12

Peste 1.360 de absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie vor susţine examenul de rezidenţiat la Iaşi, au anunţat, miercuri, reprezentanţii instituţiei de învăţământ superior.

Potrivit rectorului UMF Iaşi, Viorel Scripcariu, pentru examenul de rezidenţiat din acest an s-au înscris 1.367 candidaţi, numărul fiind mai mare decât în anul precedent cu 152. Pe ţară, clasamentul în funcţie de numărul de înscrişi poziţionează Iaşiul pe al doilea loc, precedat fiind de Bucureşti, cu 3.250 de candidaţi, şi urmat fiind de Cluj, cu 1.209 de candidaţi.

Dintre cei 1.367 candidaţi la rezidenţiatul de la Iaşi, 995 de absolvenţi vor susţine examenul pentru rezidenţiat în medicină, 265 în medicină dentară şi 107 la farmacie.

‘Rezidenţiatul este poate cel mai important concurs în cariera unui tânăr care a îmbrăţişat o carieră de medic, medic dentist sau farmacist pentru că, în funcţie de rezultatele obţinute, îşi va putea alege specialitatea dorită. Este o competiţie dificilă, la nivel naţional, care necesită un efort intelectual deosebit, de aprofundare a tuturor cunoştinţelor dobândite în facultate. Dar eu am încredere absolută în absolvenţii noştri, care au dovedit în fiecare an că pot face faţă cu brio provocărilor unui astfel de concurs, obţinând rezultate de excepţie’, a declarat rectorul UMF Iaşi.

Amintim că absolvenţii universităţilor de medicină şi farmacie din ţară vor da concursul de intrare în rezidenţiat pe post şi rezidenţiat pe loc în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie, organizat de Ministerul Sănătăţii. Concursul se desfăşoară pe 18 noiembrie 2018 în Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara.

În acest an Ministerul Sănătăţii a scos la concurs 4.987 de locuri şi posturi, 4.357 fiind pentru domeniul medicină, 405 pentru medicină dentară şi 225 pentru farmacie.

Comparativ cu anul trecut, au fost scoase la concurs mai multe locuri şi posturi. În 2017, au fost scoase la concurs 3.524 de poziţii. A crescut totodată şi numărul de înscrişi, anul trecut fiind 6.817 de absolvenţi, spre deosebire de anul acesta când sunt înregistrate 8.420 de candidaturi.

(Agerpres/FOTO realitatea.net)

Etichete:
Ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași are PROLOG
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 09:44

Ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași are PROLOG

Curatoriată de teatrologul Oltița Cîntec în jurul temei „societatea spectacolului”, ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru...

Ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași are PROLOG
Toxiinfecție alimentară suspectată la Școala Căiuți: ANSVSA suspendă activitatea firmei de catering și aplică o amendă de 65.000 de lei
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 07:22

Toxiinfecție alimentară suspectată la Școala Căiuți: ANSVSA suspendă activitatea firmei de catering și aplică o amendă de 65.000 de lei

Autoritatea Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a suspendat activitatea firmei de catering care a furnizat hrană la școala din...

Toxiinfecție alimentară suspectată la Școala Căiuți: ANSVSA suspendă activitatea firmei de catering și aplică o amendă de 65.000 de lei
MS: Un elev din Căiuţi dintre cei ajunşi la spital în urma toxiinfecţiei alimentare a rămas internat
Regional marți, 15 septembrie 2026, 19:30

MS: Un elev din Căiuţi dintre cei ajunşi la spital în urma toxiinfecţiei alimentare a rămas internat

UPDATE ora 19:40 – Un singur copil dintre cei aproape 50 de elevi care au ajuns la spital, marţi, în urma unei suspiciuni de toxiinfecţie...

MS: Un elev din Căiuţi dintre cei ajunşi la spital în urma toxiinfecţiei alimentare a rămas internat
Iaşi: Bărbat găsit împuşcat în cap într-o pădure din Holboca, adus în stare gravă la spital
Regional marți, 15 septembrie 2026, 16:58

Iaşi: Bărbat găsit împuşcat în cap într-o pădure din Holboca, adus în stare gravă la spital

Un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani a fost adus în stare gravă la Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Prof.Dr.Nicolae Oblu’...

Iaşi: Bărbat găsit împuşcat în cap într-o pădure din Holboca, adus în stare gravă la spital
Regional marți, 15 septembrie 2026, 16:09

Trafic blocat pe DN 12A, la Dărmănești, din cauza lucrărilor la rețeaua de apă

Având în vedere prelungirea lucrărilor de remediere la rețeaua de apă din orașul Dărmănești, traficul rutier rămâne blocat pe DN 12A, în...

Trafic blocat pe DN 12A, la Dărmănești, din cauza lucrărilor la rețeaua de apă
Regional marți, 15 septembrie 2026, 12:45

(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos

Noi audieri în dosarul omului de afaceri din județul Vaslui, Fănel Bogos! Procurorii Direcției Naționale Anticorupție Iași l-au citat,...

(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Regional marți, 15 septembrie 2026, 10:10

Vrancea: Primarul Focşaniului le cere părinţilor să nu contribuie la ‘fondul clasei’

Primarul municipiului Focşani, Cristi Valentin Misăilă, le cere părinţilor să nu contribuie cu bani la aşa-numitul ‘fond al...

Vrancea: Primarul Focşaniului le cere părinţilor să nu contribuie la ‘fondul clasei’
Regional marți, 15 septembrie 2026, 10:08

(AUDIO) Iași: Proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională, derulat în comuna Rediu

Un proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională va fi derulat în comuna Rediu, din județul Iași, în...

(AUDIO) Iași: Proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională, derulat în comuna Rediu