Ascultă Radio România Iași Live

Vaslui: A fost inaugurat primul spital privat de oncologie şi paliaţie din judeţ

Vaslui: A fost inaugurat primul spital privat de oncologie şi paliaţie din judeţ

Publicat de , 1 noiembrie 2018, 19:06

Primul spital privat de oncologie şi îngrijiri paliative din judeţul Vaslui a fost inaugurat, joi, în municipiul reşedinţă, în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene.

Spitalul are 14 paturi pentru internări de zi – oncologie şi 18 paturi pentru îngrijiri paliative, investiţia totală ridicându-se la peste un milion de euro.

Acesta este singurul spital pe paliaţie, o zonă care este foarte slab acoperită şi care trebuie extinsă, deoarece oamenii au nevoie de astfel de servicii. M-am întâlnit cu oamenii care au construit acest spital şi nu am făcut altceva decât ceea ce trebuie să facă un conducător al comunităţii, adică să-i îndrume, să-i sprijine şi să le dea curaj să meargă mai departe în momentele în care se gândeau să renunţe, în momentele de cumpănă, de îndoieli. Îi voi susţine în continuare, pentru că mai au proiecte şi trebuie să întregim această pleiadă a serviciilor medicale zona noastră’, a declarat primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl.

Edilul-şef a afirmat că în perioada următoare primăria va construi un spital de îngrijiri paliative.

Directorul medical al noului spital, Vladimir Poroch, care deţine şi funcţia de vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale de Îngrijiri Paliative, a mulţumit autorităţilor pentru sprijin şi a vorbit despre necesitatea extinderii sectorului de îngrijiri paliative, acoperit în ţara noastră doar în proporţie de 10%.

Mă bucură foarte mult interesul autorităţilor locale pentru dezvoltarea acestui pilon. (…) Toată lumea ştie că în îngrijirea paliativă abordarea este de tip holistic. Ne interesează atât planul fizic, dar în aceeaşi măsură planul social, psiho-emoţional şi spiritual al nevoilor acestor pacienţi care sunt îngrijiţi aici şi sunt îngrijiţi bine, mulţumită corpului medical din acest spital. Avem privilegiul nu atât să ne urmăm o profesie, cât să ne îndeplinim şi o misiune umană, aceea de a-i ajuta pe cei aflaţi în nevoie’, a spus Vladimir Poroch.

Slujba de sfinţire a noii unităţi medicale a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu episcopul Huşilor, Ignatie.

Acesta a vorbit despre misiunea cadrelor medicale şi a subliniat că este important ca oamenii să se poarte şi în restul timpului cu aceeaşi grijă cu care se comportă în preajma unui bolnav, amintind că apropierea de credinţă nu trebuie să existe doar în momentele de boală.

‘Mă gândesc la cât sunt de dedicaţi aceşti doctori fără de arginţi. (…) Din nefericire, am întâlnit situaţii excepţionale, nu curente, în care, mergând prin spitalele noastre, m-a dezamăgit comportamentul medicilor sau al asistenţilor, care nu se raportează întotdeauna cu deschidere şi cu dragoste la cei aflaţi în suferinţă, pentru că jumătate din vindecarea unui bolnav cere la modul imperios grijă din partea cadrului medical. Aici este un spital de îngrijiri paliative. Ar trebui să luăm aminte cum ne comportăm faţă de cineva despre care aflăm că este bolnav de o boală incurabilă. Dintr-odată suntem foarte atenţi la gesturi, la vorbe, la felul în care interacţionăm cu persoana respectivă, cu atât mai mult dacă face parte din universul vieţii noastre. Suntem atenţi, grijulii, nu ne mai pierdem în tot ce este nesemnificativ şi ne urâţeşte pe noi, ca oameni. Să ne gândim că poate aşa ar trebui să ne comportăm mereu, şi nu doar când avem de-a face cu persoane bolnave’, a afirmat în predica sa episcopul Huşilor.

(Agerpres/FOTO punctul.ro)

Etichete:
Ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași are PROLOG
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 09:44

Ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași are PROLOG

Curatoriată de teatrologul Oltița Cîntec în jurul temei „societatea spectacolului”, ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru...

Ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași are PROLOG
Toxiinfecție alimentară suspectată la Școala Căiuți: ANSVSA suspendă activitatea firmei de catering și aplică o amendă de 65.000 de lei
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 07:22

Toxiinfecție alimentară suspectată la Școala Căiuți: ANSVSA suspendă activitatea firmei de catering și aplică o amendă de 65.000 de lei

Autoritatea Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a suspendat activitatea firmei de catering care a furnizat hrană la școala din...

Toxiinfecție alimentară suspectată la Școala Căiuți: ANSVSA suspendă activitatea firmei de catering și aplică o amendă de 65.000 de lei
MS: Un elev din Căiuţi dintre cei ajunşi la spital în urma toxiinfecţiei alimentare a rămas internat
Regional marți, 15 septembrie 2026, 19:30

MS: Un elev din Căiuţi dintre cei ajunşi la spital în urma toxiinfecţiei alimentare a rămas internat

UPDATE ora 19:40 – Un singur copil dintre cei aproape 50 de elevi care au ajuns la spital, marţi, în urma unei suspiciuni de toxiinfecţie...

MS: Un elev din Căiuţi dintre cei ajunşi la spital în urma toxiinfecţiei alimentare a rămas internat
Iaşi: Bărbat găsit împuşcat în cap într-o pădure din Holboca, adus în stare gravă la spital
Regional marți, 15 septembrie 2026, 16:58

Iaşi: Bărbat găsit împuşcat în cap într-o pădure din Holboca, adus în stare gravă la spital

Un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani a fost adus în stare gravă la Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Prof.Dr.Nicolae Oblu’...

Iaşi: Bărbat găsit împuşcat în cap într-o pădure din Holboca, adus în stare gravă la spital
Regional marți, 15 septembrie 2026, 16:09

Trafic blocat pe DN 12A, la Dărmănești, din cauza lucrărilor la rețeaua de apă

Având în vedere prelungirea lucrărilor de remediere la rețeaua de apă din orașul Dărmănești, traficul rutier rămâne blocat pe DN 12A, în...

Trafic blocat pe DN 12A, la Dărmănești, din cauza lucrărilor la rețeaua de apă
Regional marți, 15 septembrie 2026, 12:45

(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos

Noi audieri în dosarul omului de afaceri din județul Vaslui, Fănel Bogos! Procurorii Direcției Naționale Anticorupție Iași l-au citat,...

(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Regional marți, 15 septembrie 2026, 10:10

Vrancea: Primarul Focşaniului le cere părinţilor să nu contribuie la ‘fondul clasei’

Primarul municipiului Focşani, Cristi Valentin Misăilă, le cere părinţilor să nu contribuie cu bani la aşa-numitul ‘fond al...

Vrancea: Primarul Focşaniului le cere părinţilor să nu contribuie la ‘fondul clasei’
Regional marți, 15 septembrie 2026, 10:08

(AUDIO) Iași: Proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională, derulat în comuna Rediu

Un proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională va fi derulat în comuna Rediu, din județul Iași, în...

(AUDIO) Iași: Proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională, derulat în comuna Rediu