(AUDIO/ FOTO) Delia Calancia, 10 ani, cea mai tânără scriitoare invitată la FILIT 2018: „Am citit cam tot ce este tradus.”

Publicat de andreeadaraban, 9 octombrie 2018, 12:15

La clasica  întrebare: „Ce vrei să te faci când vei fi mare?”, adresată unui copil, răspunsurile, de obicei, sunt previzibile,  se regăsesc fie în preocupările părinților, fie în școală.

De puține ori, însă, întâlnești un copil care să spună că ar vrea să se facă cititor de meserie. A fost un gând așternut pe hârtie de o fetiță de doar 9 ani, care iubește să citească, adoră să deseneze și pe deasupra a mai scris și o carte. Este vorba despre Delia Calancia, din Vaslui,  care la doar 9 anișori deține  un volum scris și ilustrat de ea. „O zi din viața Deliei” se numește cartea și a apărut la editura Humanitas.

În prezent Delia are 10 ani, iar anul acesta a fost, cu acte în regulă, autor FILIT, numărându-se printre scriitorii invitați la prestigiosul Festival de Literatură și Traduceri de la Iași.

Delia Calancia i-a acordat un interviu colegei noastre, Andreea Daraban.

A.D.: Ce te-a  îndemnat să scrii o carte? Cum de ți-a venit această idee?

D.C.:  Mai întâi au apărut desenele, o parte dintre ele erau făcute în trecut, apoi am început să scriu, și pe parcurs am mai făcut și restul de desene.

A.D. : Ce îți place mai mult?  Să scrii sau să desenezi?

D.C.:  E adevărat, îmi place să scriu, dar mai mult îmi place să desenez.

 A.D. : E mai greu să desenezi sau e mai greu să scrii?

D.C.: De obicei, îmi este un pic mai greu să scriu, decât să desenez.

A.D.: Cum se scrie o carte? Mie mi se pare destul de greu.

 D.C.:  Păi, o carte se scrie pornind de la o idee, apoi pe parcurs îți mai vin alte idei. Le așterni pe hârtie și cartea este gata. Dacă manuscrisul îți convine, îți place cum l-ai scris prima dată, nu-l mai ștergi și nu-l mai refaci. Dar dacă o singură parte nu îți place, trebuie să-l refaci.

                                              ” Cartea mea este, într-un fel, un ghid de fericire”

 A.D.: Vorbește-ne puțin despre cartea ta, „O zi din viața Deliei”. Întâlnim în cuprinsul acesteia foarte multe nume de scriitori români contemporani. Te-au inspirat ei să scrii această carte?

 D.C.:  Într-un fel da, pentru că am luat un exemplu de la ei, pentru că au scris niște cărți foarte frumoase și care sunt unele dintre cărțile mele preferate.

A.D. : Dacă tot am ajuns aici, care sunt cărțile tale preferate și autorii preferați?

D.C.: Autorii mei preferați sunt Florin Bican, Ioana Nicolaie, Adina Popescu, T. O. Bobe…

 A.D.: Cei români… dar bănuiesc că citești și literatură străină. Poți să-mi dai exemplu de un autor străin pe care l-ai citit recent?

D.C.: Jean Claude Carriere –  a scris Cercul Mincinoșilor. Este o carte pe care aproape am terminat-o. Mai am câteva povești. Este foarte frumoasă. Este o carte care, în principal, vorbește despre filosofie…

 A.D.: Dar ce știi tu despre filosofie, că tot veni vorba…

D.C.: Filosofia este arta de a privi altfel lucrurile, dintr-o altă perspectivă, dintr-o altă ipostază.

A.D. : Deci te pasionează și acest domeniu sau începi, încet, încet să-l explorezi…

D.C.: Da…

 A.D.: Și ce alt autor străin îți mai place? Roald Dahl…

D.C.: Da, am citit Vrăjitoarele de Roald Dahl. În principiu, am citit cam tot ce este tradus.

 A.D. : Îți place foarte mut să citești…

D.C.: Da..foarte, foarte mult.

A.D.: Și cam cât citești pe zi?

D.C.: Eu citesc oriunde. E la fel și cu desenul. Citesc și desenez și la școală și acasă. Peste tot citesc, peste tot desenez. Cititului îi aloc cam 5-6 ore pe zi. După ce vin de la școală îmi fac temele, citesc, ma culc, iar citesc…(râde) Da. Citesc foarte mult și îmi place.

A.D. : Să revenim la cartea pe care ai scris-o,  „O zi din viața Deliei”. Cum ai prezenta-o pentru cei care nu au citit-o încă, pentru cei care nu știu despre existența ei.

D.C.: Cartea mea este  într-un fel un ghid de fericire, pentru că asta înseamnă să fii fericit: să citești, să desenezi, să călătorești, să vezi muzee…și da…cartea mea este un ghid de fericire, de bucurie.

A.D.: Unde ți-a plăcut cel mai mult în călătoriile pe  care le-ai făcut?

D.C.: Când am fost plecată în vacanță cel mai mult mi-a plăcut să vizitez muzee, pentru că îmi place să admir ablourile. De fiecare dată când privești un tablou, o dată și încă o dată, ți se pare că unele amănunte parcă nu erau acolo ultima dată când te-ai uitat la ele. Și descoperi lucruri noi de fiecare dată când privești un tablou.

 A.D: Poți da un exemplu de muzeu care te-a inpresionat?

D.C.:  Un muzeu care m-a impresionat a fost Van Gogh Museum și Rijksmuseum din Amsterdam. Acestea sunt primele muzee pe care le-am văzut eu. Și mi-a plăcut o colecție  pe care am văzut-o la Muzeul Kunsthal din Rotterdam. În ziua când l-am vizitat eu era o expoziție de Botero. Este un pictor care pictează orice obiect, chiar și oameni, chiar și vietăți…le face mai voluminoase, mai mari decât sunt în realitate. De exemplu, eu am făcut o reproducere după Botero, un tablou cu o vază cu flori, dar am reprodus și o sculptură, o pisică, pe care el a făcut-o mai grasă.

 A.D: Foarte frumos ai desenat-o. O găsim în cartea ta, „O zi din viața Deliei”, la pagina 43. Dar cine este Melcovici? El apare în careta ta peste tot.

D.C.:  Melcovici este prietenul meu cel mai bun.

 A.D:  Este un prieten imaginar?

D.C.: Părinții mei nu îl pot vedea. El vorbește ca un om, are 112 ani, s-a născut în Constanța sau Tomis, orașul lui Ovidiu cum îi mai spune el, că e mai poetic. Îi place să cânte la muzicuță și vorbește două limbi moarte și șapte vii. Și unii oameni pot să zică că este prietenul meu imaginar. Pentru mine el este cel mai bun prieten.

 A.D: Ai venit, astăzi, la radio, însoțită de un pluș. Cine este el?

D.C.:  De fapt este o ea. Este unul din plușurile mele preferate. O cheamă Blue și m-am împrietenit cu ea la o grădină zoologică din Italia. Este o șopârlă de apă, de asta i-am și pus numele Blue, și m-am împrietenit pe loc cu ea.

 A.D:  Iubești foarte mult plușurile.

D.C.:  Da, le iubesc foarte mult. Ele, la fel ca și Melcovici, sunt prietenele mele cele mai bune.

A.D:  Colegii tăi de la școala au citit cartea?

D.C.: Da, au citit cartea. Ba chiar le-am prezentat-o într-o oră de română.

A.D: Cum au primit vestea că printre ei se află o mică scriitoare?

D.C.: Păi, ei știau asta. Au și cumpărat-o și au primit desenograful pe care îl acord eu copiilor și oamenilor mari care vor un autograf. De fapt, desnograful ce este? Desenograful este un autograf, semnătura mea,   însoțită de un desen, Melcovici.

                                          „Câte cărți ai citit, atâtea vieți ai.”           

 A.D: De ce este important, în opinia ta, ca un copil să citească?

D.C.: Este o întrebare foarte bună. Dacă citești, intri într-un alt univers, într-un univers nemaidescoperit până atunci. Și vorba aceea: câte cărți ai citit, atâtea vieți ai.

 A.D:  Ce planuri are Delia Calancia, cea mai tânără scriitoare prezentă anul acesta la FILIT? Vrei să mai scrii o carte?

 D.C.: Da…este în lucru. Dar asta e secret.

 A.D:  Este o surpriză pe care o pregătești cititorilor….

 D.C.: Da, este o surpriză. (râde)

 A.D: Dar ne poți dezvălui doar puțin din ea?

 D.C.:  Cred că va fi vorba despre aventurile mele în Italia și Germania.

 A.D: Abia așteptăm să o citim. Când crezi că va fi gata?

D.C.:  Nu știu. Asta nu depinde de mine. Eu o scriu, o ilustrez. După aia….eu nu știu cât durează.

A.D: Ce mai faci tu în timpul liber? În afară de teme, de citit, de desenat….

D.C.:  Îmi place să ascult muzică. Imi plac David Bowie, AC/DC, Annie Lenox, Bjork, Red Hot Chili Peppers. De asemenea, îmi place să merg la înot.

A.D:  Să revenim la FILIT 2018. Cum ți s-a  părut  ediția din acest an? Și cum te-ai simțit în postura de autor prezent la FILIT?

Mă simt foarte mândră de mine, pentru că am reușit să ajung la acest nivel. Să fiu invitată la FILIT și părerea mea? Părerea mea este că a fost MINUNAT. Cum  spunea cineva, dacă FILIT ar fi Rai-ul, ar fi un Rai de clasa I sau de nota 10.

Mai jos, varianta audio a interviului:

(Andreea Daraban/ FOTO Silviu Calancia)