Ascultă Radio România Iași Live

Rovana Plumb: Salariul minim pe economie va fi de 975 lei, de la 1 ianuarie 2015

Publicat de Gabriela Rotaru, 9 decembrie 2014, 18:25

Salariul minim pe economie va fi de 975 lei, de la 1 ianuarie 2015, iar pensiile vor fi majorate cu 5%, a declarat astăzi Rovana Plumb, ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice la un post de televiziune.

‘Aşa cum am anunţat şi în lunile anterioare, toate măsurile pe care noi le-am promovat sunt susţinute prin bugetul anului 2015. Salariul pe economie, cel minim, va creşte începând cu 1 ianuarie, de la 900 – cât este în momentul de faţă – la 975 (lei, n.r.), iar a doua majorare se va produce începând cu 1 iulie, de la 975 la 1.050 (lei, n.r.), astfel încât să încheiem anul 2015 cu salariul minim pe economie 1.050 lei’, a afirmat ministrul Muncii.

Potrivit Rovanei Plumb, pensiile vor fi majorate cu 5%, iar pensia minimă va ajunge la 400 de lei.

‘În ceea ce priveşte pensiile, facem o majorare a pensiilor cu 5%, respectiv a valorii punctului de pensie, pentru că ne permite bugetul să avem o majorare mai mare decât rezultă din calculul aplicării formulei din Legea 263 – Legea pensiilor. Deci pensiile vor fi majorate cu cinci puncte procentuale, iar pensia minimă, cea de 350 de lei, va fi majorată la 400 de lei, astfel încât cei care beneficiază în momentul de faţă de 350 de lei – ca şi pensie minimă socială, 360, 370 (lei, n.r.) – toţi vor ajunge la 400 de lei’, a precizat Rovana Plumb.

Ministrul Muncii a mai spus, totodată, că ‘dialogul social este un instrument absolut democratic, care trebuie menţinut’.

‘Dialogul social este un instrument absolut democratic şi care trebuie menţinut, pentru că în felul acesta se pot fundamenta toate acele proiecte de acte normative cu impact economic şi social. Mai mult decât atât, aş vrea să vă reamintesc că ministrul Muncii, conform Legii Dialogului Social, este cel care îl înlocuieşte pe primul ministru în Consiliul Naţional Tripartit. De altfel, acest instrument al dialogului social se poartă la nivelul Ministerului Muncii, şi este bine că există un ministru pentru Dialog Social, dar eu vorbesc la modul general, în funcţie de viitoarea structură guvernamentală, că acest instrument va funcţiona în continuare’, a încheiat Rovana Plumb.

Premierul Victor Ponta a declarat marţi că există un acord de principiu cu delegaţia FMI, CE şi BM privind bugetul de stat pe 2015, conform căruia deficitul bugetar prevăzut pentru anul viitor va fi de 1,83% din PIB. (agerpres/ FOTO reportonline.ro)

Etichete:
Noul an şcolar aduce câteva schimbări
Naţional sâmbătă, 5 septembrie 2026, 09:52

Noul an şcolar aduce câteva schimbări

Anul şcolar care începe luni aduce o serie de noutăţi şi schimbări. În ceea ce priveşte învăţământul primar şi gimnazial, încep să...

Noul an şcolar aduce câteva schimbări
West Nile în România: 58 de cazuri și 3 decese înregistrate
Naţional sâmbătă, 5 septembrie 2026, 09:48

West Nile în România: 58 de cazuri și 3 decese înregistrate

Numărul cazurilor de infectare cu virusul West Nile a crescut la noi în ţară în această vară, sunt 58 de îmbolnăviri și trei decese...

West Nile în România: 58 de cazuri și 3 decese înregistrate
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va desemna un candidat pentru funcţia de premier în zilele următoare
Naţional vineri, 4 septembrie 2026, 09:29

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va desemna un candidat pentru funcţia de premier în zilele următoare

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va desemna un candidat pentru funcţia de premier în zilele următoare. Şeful statului a explicat că,...

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va desemna un candidat pentru funcţia de premier în zilele următoare
Producția Teatrului Național Radiofonic, ”Vinovații” de Ilinca Stihi, primește o nouă nominalizare, la Prix Italia
Naţional vineri, 4 septembrie 2026, 06:58

Producția Teatrului Național Radiofonic, ”Vinovații” de Ilinca Stihi, primește o nouă nominalizare, la Prix Italia

Producția Teatrului Național Radiofonic, ”Vinovații” de Ilinca Stihi, primește o nouă nominalizare, la Prix Italia, după ce săptămâna...

Producția Teatrului Național Radiofonic, ”Vinovații” de Ilinca Stihi, primește o nouă nominalizare, la Prix Italia
Naţional vineri, 4 septembrie 2026, 06:35

Guvernul interimar îi va premia pe absolvenţii care au obţinut nota 10 la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat

Guvernul interimar va acorda 2.000 de lei absolvenţilor de gimnaziu care au obţinut nota 10 la Evaluarea Naţională şi 5.000 de lei celor cu nota...

Guvernul interimar îi va premia pe absolvenţii care au obţinut nota 10 la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat
Naţional joi, 3 septembrie 2026, 11:21

Noi ecotichete aprobate pentru programul Rabla Auto 2026

Încă peste 2.700 de ecotichete în valoare de aproape 34 de milioane de lei au fost aprobate de Administraţia Fondului pentru Mediu pentru...

Noi ecotichete aprobate pentru programul Rabla Auto 2026
Naţional joi, 3 septembrie 2026, 11:15

Topul domeniilor care oferă cele mai mari șanse de angajare: arte & entertainment, asigurări, producție și industria alimentară au cea mai scăzută concurență, în timp ce în retail sunt 93 de aplicări pe loc

Peste 9 milioane de aplicări au fost înregistrate anul acesta, din ianuarie și până în septembrie, pe eJobs.ro, acesta fiind cel mai mare...

Topul domeniilor care oferă cele mai mari șanse de angajare: arte & entertainment, asigurări, producție și industria alimentară au cea mai scăzută concurență, în timp ce în retail sunt 93 de aplicări pe loc
Naţional joi, 3 septembrie 2026, 10:00

Cei care vor da examen pentru permisul de conducere categoria B vor susţine şi o probă practică

Cei care vor da examen pentru permisul de conducere categoria B vor susţine şi o probă practică prin care li se va verifica obligatoriu...

Cei care vor da examen pentru permisul de conducere categoria B vor susţine şi o probă practică