Fundația Universitară „Gheorghe Asachi” din Iași lansează mâine, 23 octombrie, TUIASI Conectum: Innovation & Creativity Spaces
Publicat de Gabriela Rotaru, 22 octombrie 2026, 18:45
Fundația Universitară „Gheorghe Asachi” din Iași lansează vineri, 23 octombrie 2026, TUIASI Conectum: Innovation & Creativity Spaces, un proiect realizat cu sprijinul Amazon și Raiffeisen Bank, prin care au fost amenajate 11 spații pentru studiu, întâlniri și colaborare în toate facultățile Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași.
Evenimentul de lansare va avea loc începând cu ora 14:00, la Facultatea de Construcții de Mașini și Management Industrial (CMMI), Bulevardul Profesor Dimitrie Mangeron nr. 59A, Iași, în clădirea albastră, la etajul 1.
Dintre cele 11 spații, nouă sunt interioare și două exterioare. Toate au fost amenajate pe baza unui concept arhitectural unitar, dezvoltat de Tecto Arhitectura și adaptat particularităților fiecărei facultăți. Spațiile interioare au fost amenajate în holuri și zone comune, fiind dotate cu mobilier modular și transformate în locuri unde studenții pot învăța, lucra împreună sau petrece pauzele dintre cursuri. Proiectul, inițiat și coordonat de Fundația Universitară „Gheorghe Asachi” din Iași, se înscrie în strategia acesteia de a consolida legătura dintre studenți, cadre didactice, personal administrativ și mediul economic, stimulând colaborarea și sentimentul de apartenență la comunitatea academică TUIASI.
De la o nevoie cotidiană la un proiect pentru 11 facultăți
TUIASI Conectum a pornit de la o constatare simplă: între cursuri, studenții aveau prea puține locuri în care să rămână, să lucreze sau să se întâlnească. Fundația a transformat această nevoie într-un proiect pentru toate cele 11 facultăți. În 2026, a coordonat atragerea finanțării de la parteneri din mediul de afaceri, alegerea spațiilor, colaborarea cu arhitecții și implementarea.
Pe o piață a muncii transformată de digitalizare, inteligența artificială și tranziția verde, absolvenții au nevoie și de capacitatea de a colabora, de a lucra interdisciplinar și de a transforma ideile în proiecte. Spațiile modulare TUIASI Conectum pot găzdui sesiuni de lucru în echipă, ateliere, prezentări, competiții de tip hackathon sau de idei, sesiuni de mentorat cu absolvenți și întâlniri cu reprezentanți ai mediului economic.
„Peste zece ani, valoarea acestui proiect nu se va măsura doar în cele 11 spații amenajate. Se va măsura mai ales în ideile dezvoltate aici, în colaborările născute și în perspectivele deschise studenților. Ne dorim o universitate în care talentul întâlnește oportunitatea, iar ideile capătă forță prin colaborare. Fundația Universitară «Gheorghe Asachi» a înțeles această miză și a avut viziunea și perseverența necesare pentru a realiza un proiect dedicat tuturor celor 11 facultăți”, a declarat rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.
Un parteneriat cu rezultate concrete
„Viitorul tehnologiei nu depinde doar de ceea ce construim astăzi, ci și de capacitatea noastră de a crea condițiile în care generațiile următoare vor putea imagina ceea ce încă nu există. De peste 20 de ani, Amazon se implică activ în mediul academic din România prin programe educaționale pe care le dezvoltăm și le susținem anual. Prin TUIASI Conectum, alături de Fundația Universitară «Gheorghe Asachi», ne-am dorit să contribuim la crearea, în facultăți, a unui cadru modern, flexibil și creativ, în care ideile studenților pot fi împărtășite și dezvoltate cu sprijinul colegilor noștri, care se implică în calitate de mentori. Pentru noi, acesta este sensul unui parteneriat durabil între mediul academic și mediul de business: să investim astăzi în potențialul tinerilor și în ideile pe care aceștia le vor transforma ulterior în realitate”, a declarat Cristian Josan, Manager General Amazon România.
Implicarea Amazon în TUIASI Conectum face parte dintr-un program mai amplu de investiții în infrastructura educațională din Iași și București. Compania a anunțat recent inaugurarea unui laborator de predare și cercetare, renovat integral, la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, destinat doctoranzilor care lucrează în domeniul sistemelor distribuite. În cadrul aceluiași program, urmează să fie inaugurate un laborator de informatică renovat și dotat integral la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București și un laborator modernizat la Facultatea de Automatică și Calculatoare a TUIASI.



