Filă de calendar: 11 septembrie…

Publicat de Nicolae Tomescu, 10 septembrie 2018, 20:34

• 11 septembrie 1987: A murit Ludovic Feldman, compozitor şi violonist (născut în 1893)

A urmat şcoala primară şi primele cinci clase de liceu la Galaţi. Între 1903-1909, a urmat studii muzicale de vioară cu Dicker şi Otto Brumer. A continuat să studieze la Conservatorul din Bucureşti, cu Robert Klenck/vioară şi D.G. Kiriac. În 1911, după absolvire, a urmat un stagiu de perfecţionare la „Neue Wiener Konservatorium” cu Frantisek OndriŠek. În 1941-1942 a luat lecţii particulare cu Mihail Jora (armonie, contrapunct, compoziţie). În activitatea socio-profesională a excelat în rolurile de concert-maestru al orchestrei Operei din Zagreb (1925-1926), prim-violonist în orchestra Operei Române din Bucureşti (1926-1940), violonist (1926-1940) şi concert-maestru în orchestra Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti (1945-1953). A făcut parte din Cvartetul „Teodorescu” din Bucureşti (1930-1940), a susţinut concerte camerale şi recitaluri ca violonist. A mai susţinut emisiuni de radio şi de televiziune, concerte-lecţii, conferinţe, a colaborat la publicaţii de specialitate…

*

• 11 septembrie 2001: A murit textierul Angel Grigoriu (născut în 1925), component al formaţiei Trio Grigoriu

Fraţii Grigoriu, originari din Brăila, pe numele lor George, Angel şi Cezar au format trupa românească de muzică uşoară, Trio Grigoriu, înfiinţată, în 1946, la Bucureşti.

Trioul a interpretat, mai întâi, jazz, apoi muzică uşoară. Compoziţiile proprii, semnate de George Grigoriu, pe versurile lui Angel Grigoriu, au apărut de la finele anilor 1950 şi s-au bucurat de un succes foarte mare la public. Subiectele abordate în cântece sunt atât „obligatorii”, propagandistice, impuse de conducerea socialistă a ţării, cât şi altele naive, distractive. Astăzi, Trio Grigoriu este cunoscut, mai ales, prin piesele Broscuța Oac (1957) şi Macarale (1961)…

*

11 septembrie 2001. Marginalii…

Dacă „navigăm” pe Internet, căutând cuvântul compus „anti-americanism”, obţinem mii de texte pe această temă. Este vorba, în cea mai mare parte, nu de analize, de anumite deconstrucţii ale anti-americanismului, ci de teoretizări ale aversiunii faţă de americani. Sinistră ironie, am spune, pentru o naţiune care a inventat Internetul… De altfel, folosirea tehnologiei americane împotriva S.U.A. este una din temele recurente în textele celor care şi-au făcut din resentiment o „adevărată credinţă”. Explorarea surselor anti-americanismului, fie acestea politice, culturale, psihologice, sociale etc., se transformă în una dintre marile provocări la care analiştii se străduiesc să răspundă. Chiar dacă s-a scris foarte mult, profunzimea fenomenului nu este complet şi rafinat investigată.

Mai important, nu există antidoturi eficiente pentru contracararea expansiunii. Să ne oprim asupra unui singur aspect: afinitatea ideologică dintre anti-americanism şi conspiraţionism. În trecut, imaginarul comploturilor universale era dominat de figura evreului; despre evreu s-a crezut că manipulează, din spatele scenei, oameni şi lucruri. Printr-un sincretism nebulos, s-a creat un Leviathan iudeo-american care „conduce lumea”. Conspiraţionismul este un monism: găseşte o singură cauză pentru toate lucrurile. Din acest motiv nu mai avem americani, ci „americanul”, nu există evrei, ci „evreul”. Nu se mai vorbeşte de S.U.A. şi despre Israel, în fapt, doi actori politici bine individualizaţi, despărţiţi uneori de dispute politice, ci doar despre o alianţă diabolică întărită pentru a domina lumea.

Confuzia între indivizi, jocul metonimic dintre individ şi stat, îi ajută pe radicali şi terorişti să dezvolte o ură nediferenţiată şi distrugătoare, orientată atât împotriva statului cât şi a indivizilor. Teoriile conspiraţiei sunt gnoze, de aceea sunt populare. Creează impresia unei cunoaşteri rapide, profunde şi definitive. Cel care demască un complot iudeo-american crede că a înţeles realitatea în profunzimea sa, că a descoperit principiul teist după care se întâmplă lucrurile. Alianţa americano-sionistă este făcută responsabilă pentru toate relele din lume şi, mai ales, pentru sărăcia lumii ne-occidentale. Conspiraţionismul este un populism nu doar pentru că simplitatea îl face accesibil mulţimii, ci şi pentru că apelează, mai curând, la emoţii, sentimente, decât la raţiune. Anti-americanismul se traduce într-un set de idei rudimentare recurente, mai mult, într-un evantai de aversiuni, complexe de inferioritate, frustrări.

Modalitatea în care este interpretată globalizarea de către mişcările radicale lucrează în folosul coagulării acestui scenariu conspiraţionist. Dacă lumea tinde către o singură scenă, înseamnă că – prin conformitate cu „reţeta orchestraţionistă” – există un singur „păpuşar-şef”. În context, calitatea Statelor Unite ale Americii de singură superputere a prezentului dobândeşte implicaţii culturale extrem de periculoase.

Americanii nu au creat scenariul, dar s-au lăsat incluşi cu rol prescris şi imposibil de modificat. Anti-americanismul, ca ideologie, îndeplineşte funcţii vitale pentru anumite comunităţi sau grupuri. În destule momente, S.U.A., sub imperiul visului de a răsturna şi înlătura vechea logică, nu s-au gândit să-şi apropie problema, nici să o aprofundeze. Măcar unde are valoare principiul contradicţiei…

rubrică realizată de

dr. Nicolae Tomescu, Redactor Şef Radio Iaşi