Ascultă Radio România Iași Live

Popa: Toaletele din curtea şcolilor trebuie să dispară până în 2020

Publicat de , 10 septembrie 2018, 16:11

Ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, i-a invitat luni pe primari să acceseze fonduri pentru rezolvarea problemelor la şcoli care ţin de lipsa autorizaţiilor ISU de securitate la incendiu şi a subliniat că, până în 2020, trebuie să dispară toaletele din curtea unităţilor de învăţământ.

‘Educaţia este o prioritate naţională şi, sigur, toţi primarii sunt invitaţi să aplice proiecte în acest sens. Sunt mulţi bani necesari pentru a remedia toate aceste aspecte şi nu e singurul aspect de remediat. Şi toaletele în curte trebuie să dispară până în anul 2020, aşa cum a decis doamna prim-ministru’, a afirmat Valentin Popa la Sândominic, unde a participat la deschiderea anului şcolar.

El a subliniat că prezenţa sa în judeţ, în prima zi de cursuri, are legătură cu prioritatea mandatului său, respectiv egalitatea de şanse între elevii din mediul urban şi cel rural, între elevii români şi cei care învaţă în limbile minorităţilor naţionale.

În discursul susţinut la Şcoala Gimnazială ‘Marton Aron’ din localitatea Sândominic, ministrul Educaţiei a precizat că, în acest an, au fost tipărite, la Editura Didactică şi Pedagogică, 153 de titluri pentru şcolile care predau în limbile minorităţilor naţionale, 26 dintre acestea nemaifiind editate niciodată în ultimii 20 ani.

Totodată, Popa a menţionat că, în premieră, în 2018, au fost asigurate locuri bugetate separate pentru accesul în învăţământul superior al absolvenţilor din mediul rural şi a făcut referire la un ‘proiect de suflet’, la care lucrează de mai multe luni.

‘Trebuie să asigurăm şi investiţii în mediul rural, de aceea lucrez, de mai bine de şase luni, la un proiect de suflet, care să asigure salarii mai mari profesorilor care aleg să predea ore aflate în normele vacante în regim de plata cu ora în mediul rural. Este necesară o motivaţie financiară suplimentară, ca să asigurăm cele mai bune cadre didactice şi pentru mediul rural. Acest proiect care este cel mai mare din istoria Ministerului, pentru 200 milioane de euro, va asigura cel puţin 50000 de burse elevilor din gimnaziu, din mediul rural, burse semestriale, consistente, de 1500 până la 2000 de lei, cu condiţia să nu aibă absenţe, să promoveze şi să se claseze cât mai sus într-un clasament al notelor. Pe lângă investiţia în cadre didactice şi elevi, directă, dorim să investim prin acest proiect şi în dotarea şcolilor din mediul rural, asigurând pachete educaţionale şcolilor (…) pentru dotarea laboratoarelor de fizică, chimie, biologie geografie, sau IT’, a spus ministrul Educaţiei.

Acesta şi-a exprimat speranţa că, prin acest proiect, se va reduce considerabil abandonul şcolar şi vor fi motivaţi atât elevii cât şi profesorii pentru a creşte nivelul calităţii educaţiei şi în mediul rural.

Ministrul Educaţiei Naţionale a participat la ceremonia de deschidere a anului de învăţământ la Colegiul Naţional ‘Octavian Goga’ din Miercurea Ciuc şi la Şcoala Gimnazială ‘Marton Aron’ din comuna Sândominic. (Agerpres/FOTO adevarul.ro)

Etichete:
Senat: Moţiunea simplă împotriva ministrului Culturii – dezbatere şi vot
Naţional luni, 2 martie 2026, 06:10

Senat: Moţiunea simplă împotriva ministrului Culturii – dezbatere şi vot

Moţiunea simplă formulată de senatorii Opoziţiei împotriva ministrului Culturii, Andras Istvan Demeter, prin care îşi exprimă...

Senat: Moţiunea simplă împotriva ministrului Culturii – dezbatere şi vot
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu – aşteptat să anunţe propunerile pentru şefia Parchetului General, DNA şi DIICOT
Naţional luni, 2 martie 2026, 06:01

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu – aşteptat să anunţe propunerile pentru şefia Parchetului General, DNA şi DIICOT

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, este aşteptat, luni, să anunţe propunerile pentru funcţiile de conducere de la Parchetul de pe lângă...

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu – aşteptat să anunţe propunerile pentru şefia Parchetului General, DNA şi DIICOT
Reforma în administraţie, măsurile de relansare economică şi proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentului
Naţional luni, 2 martie 2026, 05:32

Reforma în administraţie, măsurile de relansare economică şi proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentului

Ordonanţa de urgenţă privind reforma în administraţie şi pachetul de măsuri de relansare economică adoptate de Executiv urmează să intre pe...

Reforma în administraţie, măsurile de relansare economică şi proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentului
(UPDATE/AUDIO) Cei 28 de elevi din Vrancea blocați în Dubai sunt în siguranță, cazați la hotel, după suspendarea zborurilor din cauza conflictului din Orientul Mijlociu
Naţional duminică, 1 martie 2026, 18:11

(UPDATE/AUDIO) Cei 28 de elevi din Vrancea blocați în Dubai sunt în siguranță, cazați la hotel, după suspendarea zborurilor din cauza conflictului din Orientul Mijlociu

(UPDATE ora 10:45)  Cei 28 de elevi din Vrancea blocați în Dubai sunt în siguranță, cazați la hotel, după suspendarea zborurilor din cauza...

(UPDATE/AUDIO) Cei 28 de elevi din Vrancea blocați în Dubai sunt în siguranță, cazați la hotel, după suspendarea zborurilor din cauza conflictului din Orientul Mijlociu
Naţional duminică, 1 martie 2026, 16:28

Nicuşor Dan: Prioritară în prezent e siguranţa cetăţenilor români din zonele de conflict; le transmit să rămână calmi

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, într-un mesaj transmis pe Facebook, că România este în deplină siguranţă şi nu se află sub...

Nicuşor Dan: Prioritară în prezent e siguranţa cetăţenilor români din zonele de conflict; le transmit să rămână calmi
Naţional duminică, 1 martie 2026, 16:12

Dumitru Chisăliţă: Depăşirea pragului de 9-10 lei/litru la carburanţi devine realistă în România, dacă preţul ţiţeiul se stabilizează la 90 – 100 de dolari/baril

Depăşirea pragului de 9-10 lei/litru la carburanţi devine realistă în România, dacă preţul ţiţeiul se stabilizează la 90 – 100 de...

Dumitru Chisăliţă: Depăşirea pragului de 9-10 lei/litru la carburanţi devine realistă în România, dacă preţul ţiţeiul se stabilizează la 90 – 100 de dolari/baril
Naţional duminică, 1 martie 2026, 12:15

Începe o nouă etapă de subscriere pentru titlurile de stat Fidelis, în perioada 6-13 martie

O nouă etapă de subscriere pentru titlurile de stat Fidelis începe săptămâna viitoare, anunţă Ministerul Finanţelor. În perioada 6-13...

Începe o nouă etapă de subscriere pentru titlurile de stat Fidelis, în perioada 6-13 martie
Naţional duminică, 1 martie 2026, 09:51

Iaşi: Sistemul EES, extins la punctele de trecere a frontierei Albiţa, Bumbăta, Galaţi, Iaşi, Sculeni şi Brăila

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi a anunţat extinderea sistemului Entry/Exit (EES) la punctele de trecere a...

Iaşi: Sistemul EES, extins la punctele de trecere a frontierei Albiţa, Bumbăta, Galaţi, Iaşi, Sculeni şi Brăila