Ascultă Radio România Iași Live

Preşedintele Klaus Iohannis solicită ca instituţiile să verifice modul în care autorităţile au aplicat măsurile de control şi prevenţie a pestei porcine

Publicat de Andreea Drilea, 5 septembrie 2018, 12:31

Preşedintele Klaus Iohannis solicită verificarea de către instituţiile abilitate a modului în care autorităţile responsabile au pus în aplicare măsurile de control şi prevenţie a răspândirii virusului pestei porcine africane şi atrage atenţia Guvernului şi prim-ministrului cu privire la responsabilitatea pe care trebuie să şi-o asume în legatură cu ineficienţa măsurilor de stopare a răspândirii virusului.

‘Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, solicită verificarea de către instituţiile abilitate a modului în care autorităţile responsabile, reunite în Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (CNSSU), au pus în aplicare măsurile de control şi prevenţie a răspândirii virusului pestei porcine africane (PPA), aşa cum sunt acestea prevăzute în Programul naţional de supraveghere, prevenire şi control al pestei porcine africane, adoptat prin Hotărârea Guvernului nr. 830/2016. Preşedintele României atrage atenţia Guvernului şi prim-ministrului cu privire la responsabilitatea pe care trebuie să şi-o asume în legătură cu ineficienţa măsurilor de stopare a răspândirii virusului PPA. Luarea de măsuri tardive, necoordonate şi insuficiente în raport cu nevoile şi situaţia din teren, au reprezentat factori esenţiali care au favorizat răspândirea virusului pestei porcine, cu riscul de a afecta întreg sectorul zootehnic românesc’, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

El subliniază că Guvernul are ‘responsabilitatea directă şi nemijlocită în privinţa crizei generate de răspândirea virusului PPA pe teritoriul naţional’, în contextul în care România a înregistrat cea mai rapidă creştere a numărului de focare dintre toate ţările europene afectate în prezent.

‘Această evoluţie explozivă a PPA arată, de fapt, că autorităţile responsabile, atât cele centrale, cât şi cele locale, sunt depăşite de situaţie. În loc să asistăm măcar la stabilizarea situaţiei, în prezent ne confruntăm cu răspândirea accelerată a PPA dintr-un judeţ în altul, cele mai recente focare fiind confirmate în aceste zile în judeţul Buzău’, susţine şeful statului.

Şeful statului subliniază că de la începutul anului 2017 Executivul ar fi trebuit să adopte măsurile destinate prevenirii pestei porcine africane, arătând că anul trecut au fost primite avertizări clare legate de riscurile răspândirii PPA în România, ca urmare a auditului efectuat de către Direcţia Generală de Sănătate şi Siguranţă Alimentară a Comisiei Europene, fiind semnalate serioase deficienţe la nivelul deciziilor şi acţiunilor autorităţilor.

‘Evaluările specialiştilor indică faptul că ANSVSA a tratat cu superficialitate propunerile consemnate în analiza de risc a Comisiei Europene, fără să fi procedat la aplicarea promptă a măsurilor etapizate, prevăzute în Programul naţional de supraveghere, prevenire şi control al pestei porcine africane. Reprezintă cel puţin o dovadă de incompetenţă faptul că ANSVSA, instituţie aflată în subordinea directă a prim-ministrului, nu a demonstrat eficienţă în privinţa măsurilor prin care să fie asigurată frontiera de biosecuritate necesară blocării răspândirii virusului în teritoriul naţional. Aceste măsuri erau imperative odată ce au fost confirmate primele focare de PPA, în localităţi din Delta Dunării, în prima parte a anului 2018’, adaugă Iohannis.

El menţionează că, ulterior apariţiei virusului PPA în judeţul Tulcea, evaluările experţilor au arătat că răspândirea virusului a avut la bază ‘neimplicarea corespunzătoare a autorităţilor, pe seama unui lanţ de erori, indecizii şi aplicare necorespunzătoare a regulamentelor specifice’.

Şeful statului precizează că o altă deficienţă majoră constă în absenţa unei campanii serioase de informare şi conştientizare a populaţiei şi a crescătorilor de porcine.

‘Această campanie trebuia declanşată încă din anul 2017, odată cu constatarea virusului PPA în judeţul Satu-Mare, astfel încât să fie conştientizate riscurile şi gravitatea răspândirii PPA. În lipsa acestei campanii timpurii de informare, mai ales a populaţiei din mediul rural, evenimentele din ultimele săptămâni au produs panică şi au creat o stare de neîncredere a oamenilor în deciziile autorităţilor, situaţie care a contribuit la favorizarea răspândirii acestui virus’, arată Iohannis.

Preşedintele Iohannis subliniază că ‘pagubele imense lăsate în urmă de răspândirea pestei porcine africane puteau fi evitate dacă Guvernul nu ar fi arătat incompetenţă şi lipsă de responsabilitate în privinţa consecinţelor dramatice ale răspândirii PPA’.

(Agerpres/FOTO arhivă viata-libera.ro)

Etichete:
Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 09:44

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter

Peste 200 de percheziţi au loc astăzi în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter. Acţiunea de amploare...

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:05

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027

Ministerul Educaţiei anunţă că au fost publicate modele de subiecte pentru evaluarea naţională şi bacalaureatul de anul viitor. Modelele sunt...

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:01

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 06:45

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an

Ministerul Finanţelor lansează săptămâna aceasta, pe 6 noiembrie, cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an, cu dobânzi neimpozabile de până...

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:56

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025

Numărul românilor care s-au vaccinat antigripal până la finalul săptămânii trecute este cu mult mai mic față de aceeași perioadă a anului...

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:35

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători

La ceas aniversar, directorul general interimar al Societății Române de Radiodifuziune, Răzvan Dincă, își dorește ca Radioul să își...

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:24

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 07:55

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă

RADIO ROMÂNIA sărbătorește, astăzi, 98 de ani de emisie neîntreruptă. Pe 1 noiembrie 1928, la ora 17:00, cu anunțul: „Alo, alo, aici...

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă