Ascultă Radio România Iași Live

(AUDIO) Săptămâna aceasta, se află, la Iaşi, o delegaţie de experţi din China

(AUDIO) Săptămâna aceasta, se află, la Iaşi, o delegaţie de experţi din China

Publicat de , 23 iulie 2018, 16:22

Săptămâna aceasta, se află, la Iaşi, o delegaţie de experţi din China care studiază similarităţile dintre culturile Cucuteni şi Yangshao.

Cele două culturi sunt vechi de peste 6 mii 500 de ani şi au câteva puncte comune în ceea ce privește compoziţia ceramică, forma vaselor de lut, dar și motivele pictate pe vasele de ceramică.

Directorul Complexului Muzeal Naţional Moldova din Iaşi, Lăcrămioara Stratulat, a precizat că în urmă cu un an, a fost înaintată o ipoteză comform căreia, în urmă cu mii de ani, a existat un drum al ceramicii pictate, astfel încât, cele două culturi au reuşit să se apropie:

Profesorul Li XINWEI, reprezentant al Academiei Chineze de Arheologie, a explicat că similitudinile motivelor picturale sunt foarte mari, dar până în momentul de faţă, nu au fost identificate zonele geografice intermediare şi populaţiile care ar fi făcut posibilă apropierea celor două culturi:

7 cercetători chinezi se află, zilele acestea, la Iași.

Împreună cu arheologii ieşeni, aceștia vor efectua mai multe vizite la muzeele de specialitate din judeţele Neamţ, Bacău, Botoşani şi Iaşi, a consemnat Constantin Mihai.

(Constantin Mihai, Radio Iaşi/FOTO Constantin Mihai)

Etichete:
Votul de învestitură pentru Guvernul Mureşan va avea loc miercuri, în plenul Parlamentului
Prim plan duminică, 27 septembrie 2026, 08:33

Votul de învestitură pentru Guvernul Mureşan va avea loc miercuri, în plenul Parlamentului

Votul de învestitură pentru Guvernul Mureşan va fi dat miercuri în plenul care se reuneşte la ora 13:00, după ce luni şi marţi vor fi...

Votul de învestitură pentru Guvernul Mureşan va avea loc miercuri, în plenul Parlamentului
(AUDIO/FOTO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a marcat, astăzi, deschiderea noului an academic
Prim plan sâmbătă, 26 septembrie 2026, 12:33

(AUDIO/FOTO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a marcat, astăzi, deschiderea noului an academic

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a marcat, astăzi, deschiderea noului an academic, în prezența reprezentanților Ministerului...

(AUDIO/FOTO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a marcat, astăzi, deschiderea noului an academic
Programul de guvernare şi lista miniştrilor din Guvernul Siegfried Mureşan – depuse la Parlament
Prim plan sâmbătă, 26 septembrie 2026, 11:19

Programul de guvernare şi lista miniştrilor din Guvernul Siegfried Mureşan – depuse la Parlament

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare şi lista miniştrilor propuşi. ‘Am depus în...

Programul de guvernare şi lista miniştrilor din Guvernul Siegfried Mureşan – depuse la Parlament
(AUDIO/FOTO) Studenții TUIAȘI au la dispoziție 720 de locuri în cămine modernizate
Prim plan sâmbătă, 26 septembrie 2026, 09:54

(AUDIO/FOTO) Studenții TUIAȘI au la dispoziție 720 de locuri în cămine modernizate

Studenții Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași vor beneficia de noi spații de cazare, începând din acest an academic. Este...

(AUDIO/FOTO) Studenții TUIAȘI au la dispoziție 720 de locuri în cămine modernizate
Prim plan sâmbătă, 26 septembrie 2026, 09:05

UAIC organizează evenimentul „Bun venit la UAIC”, ediția a XV-a, dedicat studenților din anul I

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează, în perioada 26–28 septembrie 2026, cea de-a XV-a ediție a evenimentului...

UAIC organizează evenimentul „Bun venit la UAIC”, ediția a XV-a, dedicat studenților din anul I
Prim plan sâmbătă, 26 septembrie 2026, 08:47

Platforma Informatică a Asigurărilor Sociale de Sănătate este indisponibilă temporar

Platforma Informatică a Asigurărilor Sociale de Sănătate este indisponibilă la această oră, în urma unei întreruperi programate pentru...

Platforma Informatică a Asigurărilor Sociale de Sănătate este indisponibilă temporar
Prim plan sâmbătă, 26 septembrie 2026, 08:28

Bărbaţi arestaţi pentru furtul unor bijuterii, de aproximativ 100.000 de euro

La data de 24 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț a fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat, de 33...

Bărbaţi arestaţi pentru furtul unor bijuterii, de aproximativ 100.000 de euro
Prim plan vineri, 25 septembrie 2026, 19:18

(AUDIO) Iași: Noi audieri în Dosarul Păcura

Primarul Iașului, Mihai Chirica, a fost audiat, astăzi, în dosarul Păcura.  La final, edilul nu a făcut declarații. Ancheta se referă la...

(AUDIO) Iași: Noi audieri în Dosarul Păcura