Ascultă Radio România Iași Live

Iaşi: Şi-a salvat fratele geamăn de care a fost despărţit după naştere, donându-i un rinichi

Iaşi: Şi-a salvat fratele geamăn de care a fost despărţit după naştere, donându-i un rinichi

Publicat de Gabriela Rotaru, 29 noiembrie 2017, 13:16

Cornel Lupu, un bărbat în vârstă de 46 de ani din Bârlad, a primit o nouă şansă la viaţă chiar de la fratele său geamăn, de care a fost despărţit imediat după naştere, după ce la Spitalul C. I. Parhon din Iaşi a fost efectuat un transplant renal, cazul celor doi fiind o premieră pentru medicii ieşeni.

‘Din punct de vedere chirurgical nu a fost nicio problemă intra-operator. Bineînţeles, sunt la fiecare pacient particularităţi medicale mai ales din punct de vedere al vaselor. S-a mai prelungit intervenţia propriu zisă de disecţie, dar nu de ischemie propriu zis. Pacientul suferea de glomerulonefrită. Pentru noi a fost cazul ideal, pentru că donatorul a fost fratele geamăn. Ceea ce înseamnă o compatibilitate de sută la sută. Astfel de cazuri sunt însă destul de rare‘, a declarat Daniel Andone, medic specialist urolog la spitalul ieşean C. I. Parhon.

Medicul nefrolog Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvânt al unităţii spitaliceşti, a menţionat că respectiva intervenţie este prima de acest gen care a avut loc la Iaşi.

‘Este primul transplant de la donator viu frate geamăn. Au mai fost cazuri de transplantaţi, de la frate, de la soră, dar niciodată gemeni univitelin. Din punctul acesta de vedere este o situaţie ideală în care compatibilitatea este excelentă şi numărul de pastile, de imunosupresoare este mai mic‘, a spus Nistor.

După patru ore petrecute în blocul operator, medicii susţin că intervenţia a decurs conform aşteptărilor. În prezent, Cornel Lupu şi fratele său geamăn, Costel Dura, se recuperează în secţia de transplant, starea lor de sănătate fiind bună.

‘Fratele meu s-a născut cu un rinichi. În vară, a avut probleme de sănătate şi a avut de ales între a face dializă sau transplant. Nu am avut nicio îndoială să zic că mi-e frică să-i dau rinichiul meu. Deloc. Acum, suntem doi în unu’. Acum am rămas amândoi cu câte unul‘, a afirmat râzând din scaunul cu rotile Costel.

Fratele acestuia, Cornel, cel care a primit rinichiul, a povestit de pe patul de spital că, în urmă cu o jumătate de an, a început să aibă tot mai des cârcei şi picioarele umflate. Un control făcut în luna august la un cabinet medical i-a indicat că are crescută valoarea creatininei. A urmat un alt control medical, după care medicul l-a informat că are o boală din cauza căreia i se inflamează ţesuturile renale. Cornel a primit apoi telefon de la fratele geamăn, Costel, care, fără niciun fel de ezitare, i-a spus că îi va dona un rinichi.

‘Am văzut oameni care făceau dializă. Ştiam că e ceva rău, dar voiam să fac asta până la urmă. M-am trezit că fratele meu s-a oferit să îmi doneze un rinichi, înainte să îl întreb eu. Am primit o nouă şansă la viaţă‘, a spus, emoţionat, Cornel Lupu.

‘Am făcut ce a trebuit. După 46 de ani, cred că a venit timpul să îi dau cred ce i-am luat de la naştere. Poate trebuia să fie el cu doi rinichi. Mă simt bine şi m-a determinat viaţa fratelui meu să fac această intervenţie. Nu am vrut să-l văd făcând dializă, suferind. Asta m-a determinat să-i dau sufleteşte, frăţeşte, cu toată inima şi încrederea în toţi medicii şi profesorii de pe aici‘, a menţionat Costel Dura.

Medicul Ionuţ Nistor a subliniat, totodată, că cei doi fraţi provin dintr-o familie foarte unită, în care toate problemele, în special cele de sănătate, ”trezesc” empatia şi ajutorul celor din jur.

Cei doi fraţi au fost despărţiţi la naştere, unul dintre ei fiind dat de mama sa spre creştere unei vecine.

‘Suntem o familie numeroasă. Optsprezece fraţi. O vecină de-a noastră nu avea cum să dea naştere la copii şi a rugat-o pe mama, atunci când ne-a născut pe noi, să îi dea şi ei un băiat să îl crească, că tot al ei o să fie. Mama s-a îndurat şi i l-a dat pe dânsul. Abia la vârsta de şapte ani am aflat că suntem fraţi. Cine l-a crescut i-a spus: ‘Mamă, să ştii toată viaţa ta că ai fraţi. Iată, aceştia sunt fraţii tăi’. Nu a fost nimic ascuns. După ce am aflat şi eu, am ţinut legătura exact ca frate cu frate‘, a povestit Costel Dura.

Cazul respectiv reprezintă al nouăsprezecelea pacient care beneficiază de transplant renal efectuat la Spitalul C. I. Parhon din Iaşi în acest an. Numărul este mai mic în comparaţie cu anul trecut, când au fost înregistrate 22 de astfel de intervenţii. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
(AUDIO/FOTO) Iașiul își plimbă turiștii cu un autobuz etajat. Investiție de 150.000 de euro
Regional duminică, 27 septembrie 2026, 10:59

(AUDIO/FOTO) Iașiul își plimbă turiștii cu un autobuz etajat. Investiție de 150.000 de euro

Un autobuz etajat, care se va deplasa pe anumite trasee turistice, va circula, la Iași, pe perioada sărbătorilor orașului. Autobuzul are o...

(AUDIO/FOTO) Iașiul își plimbă turiștii cu un autobuz etajat. Investiție de 150.000 de euro
(AUDIO/FOTO) „Să creștem generații sănătoase” – proiect lansat la Iași și extins în Regiunea Nord-Est
Regional duminică, 27 septembrie 2026, 10:28

(AUDIO/FOTO) „Să creștem generații sănătoase” – proiect lansat la Iași și extins în Regiunea Nord-Est

Proiectul-pilot „Să creștem generații sănătoase” a fost lansat, la Iași, în prezența cadrelor didactice, a directorilor de școală și a...

(AUDIO/FOTO) „Să creștem generații sănătoase” – proiect lansat la Iași și extins în Regiunea Nord-Est
(AUDIO/FOTO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a marcat, astăzi, deschiderea noului an academic
Regional sâmbătă, 26 septembrie 2026, 12:33

(AUDIO/FOTO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a marcat, astăzi, deschiderea noului an academic

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a marcat, astăzi, deschiderea noului an academic, în prezența reprezentanților Ministerului...

(AUDIO/FOTO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a marcat, astăzi, deschiderea noului an academic
Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat luni, 28 septembrie, pe mai multe străzi din loc. Valea Lupului
Regional sâmbătă, 26 septembrie 2026, 11:10

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat luni, 28 septembrie, pe mai multe străzi din loc. Valea Lupului

Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție a gazelor naturale, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar...

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat luni, 28 septembrie, pe mai multe străzi din loc. Valea Lupului
Regional sâmbătă, 26 septembrie 2026, 09:54

(AUDIO/FOTO) Studenții TUIAȘI au la dispoziție 720 de locuri în cămine modernizate

Studenții Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași vor beneficia de noi spații de cazare, începând din acest an academic. Este...

(AUDIO/FOTO) Studenții TUIAȘI au la dispoziție 720 de locuri în cămine modernizate
Regional sâmbătă, 26 septembrie 2026, 09:05

UAIC organizează evenimentul „Bun venit la UAIC”, ediția a XV-a, dedicat studenților din anul I

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează, în perioada 26–28 septembrie 2026, cea de-a XV-a ediție a evenimentului...

UAIC organizează evenimentul „Bun venit la UAIC”, ediția a XV-a, dedicat studenților din anul I
Regional sâmbătă, 26 septembrie 2026, 08:28

Bărbaţi arestaţi pentru furtul unor bijuterii, de aproximativ 100.000 de euro

La data de 24 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț a fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat, de 33...

Bărbaţi arestaţi pentru furtul unor bijuterii, de aproximativ 100.000 de euro
Regional vineri, 25 septembrie 2026, 19:18

(AUDIO) Iași: Noi audieri în Dosarul Păcura

Primarul Iașului, Mihai Chirica, a fost audiat, astăzi, în dosarul Păcura.  La final, edilul nu a făcut declarații. Ancheta se referă la...

(AUDIO) Iași: Noi audieri în Dosarul Păcura