Ipoteză privind instaurarea comunismului în Rusia (I)

Publicat de Nicolae Tomescu, 7 noiembrie 2017, 21:34 / actualizat: 8 noiembrie 2017, 20:23

O presupunere, enunțată pe baza câtorva fapte cunoscute, cu privire la instaurarea comunismului în Rusia și la anumite (legături între) fenomene care nu puteau fi observate direct sau cu privire la esența fenomenelor, la cauza sau la mecanismul intern care le-a produs, îndrăznește să afirme că 7 noiembrie[1] 1917 nu a reprezentat un exemplu de spontaneitate, ci rezultanta [2]/„Planul(ui) Warburg” (proiect secret pregătit, minuțios, în afara Rusiei)…

Inclusiv pe baza intuiției, a impresiilor, Andrew Carnegie a finanțat, la începutul secolului al XX-lea, un plan secret prin care guvernele statelor „semnificative” urmau sa fie „comunizate”[3]. In 1905, sindicatul[4] „bancherilor internaționali” și Iacob Schiff au finanțat „duminica sângeroasă” de la Sankt Petersburg[5]. Mai târziu, în 1917, Charles B. Hill a folosit filiala „Westinghouse” din Rusia, pentru a-i finanța (generos) pe bolșevici. În 1923, atunci când U.R.S.S. și-a creat prima bancă internațională[6], asociatul lui J.P. Morgan, bancherul suedez Olof Aschberg, a devenit președintele băncii sovietice[7]. Ludwig Martens, primul ambasador sovietic în S.U.A., a fost susținut financiar de „Guaranty Trust” al lui J.P. Morgan[8].

La 21 septembrie 1917, o telegramă din Stockholm anunța, oficial, „deschiderea unui cont curent la NYA Banken pentru acțiunile tovarășului Troțki”[9]. Din 1916, Iacob Schiff devine principalul conducător al operațiunii de implementare a bolșevismului[10]. Prima revoluție din Rusia avusese loc, de fapt, în februarie (martie) 1917, fiind sprijinită de G. Buchanan (ambasadorul Angliei la Petersburg) și avusese un caracter pașnic[11]. Troțki a recunoscut (1922), într-o scrisoare către S.R. Mstislaviski: „Revoluția ne-a surprins în plin somn, ca pe fecioarele nebune din Evanghelie”…

[1] 25 octombrie, stil vechi…

[2] Finanțat, cu generozitate, de marii „bancheri internaționali”, mai ales de pe „Wall Street”: Jacob Schiff, J.P. Morgan, Otto Kahn, Paul Warburg, John D. Rockefeller, Edward Henry Harriman, Frank Vanderlip. Finanțarea bolșevicilor era intermediată de banca suedeză „NYA Banken”, condusă de bancherul promarxist Olof Aschberg…

[3] Cu alte cuvinte, trecute, economic, spre forma „monopolismului de stat”, controlat de „bancherii internaționali” de pe Wall Street; sistemul le-ar fi permis acestora să trateze, din punct de vedere economic și financiar, direct cu guvernele impuse prin „revoluții”…

[4] Sindicatul se numea, la New York, „Trust of money” (Trustul banilor)…

[5] Revoluție condusă de părintele Gapon, un agent al Ohranei (poliția secretă rusă), încheiată cu un eșec… „Trustul banilor”, mai ales „Guaranty Trust” al lui J.P. Morgan, a finanțat revoluția lui Pancho Villa din Mexic/în urma căreia S.U.A. au luat de la Spania un teritoriu vast. Există, totodată, o documentație privind implicarea „bancherilor internaționali” în revoluția lui Sun Yat-sen (Charles B. Hill, care conducea trei filiale ale lui „Westinghouse”, a tratat, direct cu Sun Yat-sen, aspectele financiare ale revoluției chineze)…

[6] „Ruskombank”…

[7] Iar Max May, vicepreședinte la „Guaranty Trust” (J.P. Morgan), a preluat funcția de director al „Ruskombank”…

[8] Prin manevrele invocate, „bancherii internaționali” de pe Wall Street urmăreau să instaureze în Rusia un guvern care să practice „monopolismul de stat”. Înțelegerile directe cu guvernul sovietic trebuiau să le garanteze „bancherilor internationali” exploatarea pe termen cat mai lung, și cu garanții guvernamentale, a fabuloaselor bogății ale Rusiei. „Bolșevismul” a fost prima formă de „globalizare” prin crearea unor structuri supranaționale. Din acaestă perspectivă, Cominternul nu ar fi altceva decât „bunicul” Uniunii Europene…

[9] Iată textul: „Stockholm, 21 septembrie 1917 Domnului Rafael Scholan Stimate tovarășe, Casa bancară Warburg, în urma unei telegrame trimise de președintele Sindicatului Renano-Westfalian a deschis un cont curent pentru acțiunile tovarășului Troțki. Un avocat, probabil domnul Kestroff, a primit muniții, al căror transport, împreună cu banii, l-a organizat… Și căruia i se va da suma cerută de tovarășul Troțki.” „Tovarășul Troțki”, cel la care s-a referit telegrama, se numea, în realitate, Leiba Davidovici Bronstein; era fiul unui negustor originar de lângă Elisabetgrad (Krivoirog – Ucraina); însurat cu fiica bancherului Jivtovski, cel care îl pusese în legătură și cu cercurile bancare de pe Wall Street, în primul rând, cu Iacob Schiff, președintele băncii „Kuhn, Loeb & Co”. Iacob-Henry Schiff, născut, în 1847, la Frankfurt pe Main (Germania), emigrase (1865) în America, unde a reușit, datorită talentului său financiar, să ajungă la conducerea „Kuhn, Loeb & Co”. Cea care va finanța reconstrucția căilor ferate din America („Union Pacific”), folosind mâna de lucru din China, foarte ieftină. Între 1904-1905, firma „Kuhn, Loeb & Co” a finanțat Japonia în războiul împotriva Rusiei, permițând Japoniei să obțină o victorie care a destabilizat Imperiul Rus; Schiff a preluat prizonierii ruși de la japonezi; o parte dintre aceștia, antrenați pe un teren aparținând lui Standard Oil (S.U.A.), îl vor însoți pe „tovarășul Troțki” atunci când acesta va reveni de la New York în Rusia/1917, la bordul vasului „Cristianja”…

[10] Nepotul său, John Schiff, estima în „New York Journal American” (3 februarie 1949): „Bătrânul a cheltuit circa 20.000.000 de dolari pentru triumful final al bolșevismului în Rusia”…

[11] Urmărise, printre altele, instaurarea unei monarhii constituționale: țarul urma să fie controlat de Dumă (parlament); guvernul provizoriu i-a inclus pe prințul Lvov, pe istoricul Miliukov, pe avocatul (social-democrat) A.F. Kerenski; guvernul provizoriu – de comun acord cu țarul Nicolae al II-lea, care abdicase, a propus fratelui acestuia, Marele Duce Mihail, să-i succeadă la tron țarului; deși se bucura, în februarie (martie) 1917, de sprijinul clasei conducătoare a Rusiei, a soldaților, țăranilor, muncitorilor, acesta a declinat propunerea. Prin refuzul Marelui Duce Mihail de a prelua puterea în Rusia a început ceea ce istoricii numesc perioada de „dvoevlastie” („dualitate a puterii”) dintre „Comitetul provizoriu al Dumei” (constituit recent) și „Comitetul executiv provizoriu”. Ceea ce a afectat, de o manieră progresivă, deciziile și autoritatea guvernului provizoriu. Mai toți bolșevicii de frunte, aflați pe atunci în Occident (Troțki la New York, Lenin și Zinoviev în Elveția), au înțeles oportunitatea. Deopotrivă bancherii de pe „Wall Street”, interesați de resursele Rusiei… Germania, din motive strict militare, a fost a doua forță care a facilitat bolșevicilor accesul la putere…