Ascultă Radio România Iași Live

Galaţi: Trei răniţi în urma unei coliziuni în serie în care au fost implicate trei autoturisme

Galaţi: Trei răniţi în urma unei coliziuni în serie în care au fost implicate trei autoturisme

Publicat de , 21 iulie 2017, 14:37

Trei persoane au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Galaţi după ce au fost răniţi în urma unei coliziuni în serie în care au fost implicate trei autoturisme, se arată într-un comunicat de presă transmis vineri de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galaţi.

Potrivit sursei citate, un bărbat de 43 ani, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2B, dinspre municipiul Galaţi către comuna Movileni, nu a păstrat distanţa corespunzătoare faţă de autoturismul aflat în faţa sa, intrând în coliziune cu acesta. Cel din urmă autoturism, condus de o femeie de 36 ani din comuna Şendreni, a fost proiectat într-un alt autoturism aflat în faţă, care intenţiona să efectueze viraj la stânga.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea a trei pasageri din primul autoturism, două femei, de 16 şi respectiv 81 ani, şi un băiat de 14 ani.

Poliţiştii rutieri au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

(Agerpres/ FOTO fluierul.ro)

Etichete:
(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 12:25

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași

Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași. Spectacolele se desfășoară...

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 11:49

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri

Trafic intens pe drumul național 2, între Suceava și punctul de trecere a frontierei Siret, din cauza numărului mare de camioane care se...

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
21 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ, PENTRU COMITEREA DE INFRACȚIUNI DE ACCES ILEGAL LA UN SISTEM INFORMATIC
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 10:21

21 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ, PENTRU COMITEREA DE INFRACȚIUNI DE ACCES ILEGAL LA UN SISTEM INFORMATIC

21 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ, PENTRU COMITEREA DE INFRACȚIUNI DE ACCES ILEGAL LA UN SISTEM INFORMATIC _La data de 12 noiembrie 2026,...

21 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ, PENTRU COMITEREA DE INFRACȚIUNI DE ACCES ILEGAL LA UN SISTEM INFORMATIC
Descinderi DIICOT/Vizaţi – şeful Biroului Vamal Constanţa, un şef de la ANAF Bacău şi directori de la Oil Terminal (surse)
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 10:19

Descinderi DIICOT/Vizaţi – şeful Biroului Vamal Constanţa, un şef de la ANAF Bacău şi directori de la Oil Terminal (surse)

Şeful Biroului Vamal Constanţa şi inspectori vamali din acest judeţ, şeful inspecţiei fiscale din cadrul ANAF Bacău, directori de la Oil...

Descinderi DIICOT/Vizaţi – şeful Biroului Vamal Constanţa, un şef de la ANAF Bacău şi directori de la Oil Terminal (surse)
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 10:01

METEO: Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori la munte, la altitudini mai mari de 1500 m, răcire accentuată a vremii

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul: 12-11-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

METEO: Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori la munte, la altitudini mai mari de 1500 m, răcire accentuată a vremii
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 07:22

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”

Lesley Visser, una dintre legendele jurnalismului sportiv american, se află în aceste zile în România. Jurnalista a relatat de la zece ediții...

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 06:45

Începe ultima probă pentru funcţiile de directorî în învăţământul preuniversitar de stat

Candidaţii la funcţia de director şi director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat vor susţine începând de astăzi...

Începe ultima probă pentru funcţiile de directorî în învăţământul preuniversitar de stat
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 06:22

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) organizează joi, 12 noiembrie 2026, între orele 11:00 și 13:00, în Aula Magna...

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali