„Am trăit şi am lucrat pentru România. Numai pentru România!” (Mircea Malița)

Publicat de Nicolae Tomescu, 21 mai 2019, 18:25

Mircea Malița (20 februarie 1927–21 mai 2018)

nu împlinise 14 ani când, ascuns într-un camion, a fost nevoit să se refugieze din Nordul Transilvaniei; a lăsat în urmă copilăria şi pe cei doi bunici… La 16 ani iubea matematica[1], la 36 îmbrățișa diplomaţia[2]…

Președinte al Uniunii Naționale a Studenților din România, Director al Bibliotecii Academiei (1950-1955), Adjunct al ministrului Afacerilor Externe (1962-1970), Ministru al Învățământului (1970-1972), Ambasador la ONU și Geneva (25 februarie 1981-18 martie 1982), Membru de onoare al Clubului de la Roma, președinte fondator al „Fundației Universitare a Mării Negre”…

În 1947, aliaţii victorioşi ne-au pus pecetea apartenenţei la sfera sovietică, a trebuit să treacă nouă ani până când României i s-a îndeplinit visul de după război, al admiterii în O.N.U. (1956), încă doi ani pentru depăşirea stării de ocupaţie, prin retragerea trupelor sovietice[3]. Până să devină doctor în matematică (1972), atunci când l-a cunoscut pe Grigore Moisil, părea deja format (fusese elevul lui Onicescu, al lui Nicolescu); a sprijinit campania neoficială (proces invizibil), a marelui academician, de informatizare a României.

A reuşit, în perioada misiunii diplomatice la Washington („America lui Reagan”), să aducă România la cea mai mare cifră de comerţ din istoria relațiilor cu S.U.A.: 1 (un miliard de dolari / 75% export, 15% import); drept „recompensă”, a fost rechemat în ţară şi îndepărtat din toate funcţiile diplomatice, acuzat fiind de Elena Ceauşescu că face jocurile americanilor, că este „omul lor”…

A înfiinţat şcolile de limbi străine[4], cea mai populară măsură pe care a luat-o. A înfiinţat, la Bucureşti, Centrul European de Învăţământ Superior pe lângă UNESCO. A organizat primul congres de studiu al viitorului…

Eu unul i-am citit eseul[5] Zidul și iederea (1977), deopotrivă cu lucrarea prospectivă[6] Aurul cenușiu (3 volume). Un exercițiu intelectual incitant, conceput sub forme diferite…

[1] A urmat perioada celor 4 licee în care a învăţat, ca refugiat, unde l-a cunoscut pe cel mai bun profesor de matematică, într-un liceu catolic din Beiuş, unde până şi profesorii de gimnastică purtau reverende negre. Musta, profesorul, era pur şi simplu un vrăjitor. Atunci mi-am dat seama că meseria şi vocaţia mea e asta. Matematica

[2] Trimis de Mihail Sadoveanu la ONU, cel care a stat de vorbă cu Picasso şi Tristan Tzara, cel care a negociat cu arabii situaţia petrolului, cel care le-a dat-o ruşilor peste nas luând poziţie contradictorie blocului sovietic la adunarea Naţiunilor Unite, întărind astfel cuvântul şi amplasarea României în cadrul organizaţiei, cel care, lăudat de Reagan, a fost numit cel mai de seamă ambasador al României la Washington…

[3] „Şi încă patru ani până la ieşirea din strâmsoarea cămăşii de forţă care ne împiedica să aspirăm la o politică cât de cât gândită de noi şi pentru interesul nostru. Iată de ce problema a fost considerată imposibilă, iar găsirea de soluţii o încercare temerară care a cerut eforturi şi perseverenţă. (…) Şi-l aveam acolo, pe Maurer, în faţă. Altceva nu ştiam. El elabora mecanismele acestei acţiuni. Asta îi aparţine! Tot ce ţine de acest proiect uriaş, făcut cu doi preşedinţi succesivi – un Gheorghiu-Dej, şi, o parte din timp, şi Ceauşescu, care a preluat-o de la Dej, urmând-o, întrebând exact acelaşi mentor, pe Maurer. Cât timp a durat Maurer ca şef nevăzut al politicii externe şi al proiectului de ieşire a României, a fost în regulă. Zece ani. După aia a venit Ceauşescu care a zis: Am învăţat destul de la Maurer. Acum ştiu eu regulile jocului. Nu le-a învăţat…”

[4] Şcolile germane existau şi erau foarte bune. Le-am lărgit şi le-am deschis pentru oricare român. Celelalte, mai ales cele noi, nu erau greu de făcut. Liiceele de franceză, engleză, rusă.

[5] Călător pasionat și avertizat, stabilind conexiuni între culturi și civilizații, meditând asupra cibemetizării vieții noastre moderne și rămânând, în continuare, credincios Cărții, din care extrage, asimilindu-le, numeroase sugestii, Mircea Malița se dovedește un veritabil apologet al inteligenței și gândirii creatoare. „Eseul vorbit” înscrie un moment în evoluția formei, invitând, prin caracterul său dramatic, adeseori conflictual, la o tensionată și fertilă participare…

[6] Sensibil la „mesajul cald și durabil al ideilor”, condeiul lui Mircea Malița este, de fapt, sensibil la perenitatea unei dimensiuni, aceea a umanismului… întâlnirea cu Erasmus sau cu Boscovici, Savantul din Ragusa, rememorarea existenței lui Grotius se înscriu pe firul unei preocupări continue ce eliberează, în analizele consacrate unor personalități, acidul reflecției critice. Ignorarea, de catre Toynbee sau Marcuse, a importanței tehnologiei la scara epocilor trecute și la aceea modernă viciază însuși sistemul lor de gândire. Elogiul făcut lui Moisil umanistul indică opțiunea pentru o altă formă de umanism, adecvat imperativelor actuale. Deloc întâmplător, „nimic nu este mai absurd ca gratuitatea culturii”, întrucât ea „umple ceea ce experiența nu acoperă, făurind acceptări comune ale cuvintelor ca ele să poată circula” (societate=cultură). Este ceea ce autorul  Aurului cenușiu demonstrează în eseurile care, luate global, alcătuiesc o lucidă confesiune a omului modem (sinteza între cuvântul anamnetic și cifra integratoare)…

Nicolae Tomescu

redactor-șef Radio Iași