Ioana Radu: „N-am să trăiesc cât pământul”…

Publicat de Nicolae Tomescu, 17 februarie 2017, 06:00

„Aş vrea iar anii tinereţii, şi mintea mea de-acum
Azi ştiu ce-nseamnă rostul vieţii
Pe care ţel, pe care drum…”

Ioana Radu cânta ceea ce mai toți gândesc, în toată agitaţia de zi cu zi, dar, mai ales, atunci când oamenii regretă parcursul vieții lor, când devin mai trişti, mai singuri, mai bolnavi…

Dintr-o anume perspectivă, deținea puterea: „Glasul dumitale face minuni pe care le doresc și viorii mele”, i-ar fi spus George Enescu după ce a ascultat-o. Dar, poate, goana împotriva timpului i-a furat ceva din candoarea vieţii…

Să fi fost o inimă de piatră? Sau pătimașă în iubire, stilată, elegantă, înzestrată cu harul de a topi pe ceilalți în lacrimi (prin muzica ei)? „Era o fire dominantă, extrem de dominantă. Lucru care sunt convins n-a convenit soților ei[1] și s-a ajuns, în fiecare căsătorie, destul de curând, la divorț. A trăit mai mult singură decât măritată. Nu a încetat, însă, niciodată să creadă în iubirea adevărată și într-un mariaj reușit” (Doru Braia, nepotul Ioanei Radu).

Născută în 17 februarie 1917 (București), pe numele adevărat Eugenia Jana Braia[2], a studiat la Liceul „Elena Cuza” din Craiova[3], După peregrinări pe la Calafat şi Corabia, din cauza situaţiei financiare precare, şi-a părăsit soţul (în 1936)[4], stabilindu-se la Bucureşti; i-a fost de folos cumnatul, cântărețul Petre Lexandru, cu care se măritase, între timp sora mai mare, Maria, cea cu glasul cristalin (își va zice Mia Braia, va ajunge vedetă în lumea muzicii ușoare, dar nu va atinge niciodată faima Eugeniei). Câteva înregistrări sunt suficiente pentru propunerea dirijorului Alfred Alessandrescu: participă şi se califică[5] la concursul de muzică populară organizat[6] la Radio[7], cu numele de artistă Ioana Radu[8]. În 1947, a cântat[9], la Ateneul Român, cu ocazia sărbătoririi celor 40 de ani de carieră ai compozitorului Grigoraș Dinicu. Ulterior, a fost angajată la Teatrul de Estradă „Constantin Tănase”[10], apoi la Circul de Stat. Într-un turneu, pe şoseaua Orşova-Caransebeş, autobuzul care transporta artiştii a fost implicat într-un accident de circulaţie[11], Ioana Radu fiind grav rănită la picioare, rămânând cu sechele pe viaţă[12]. A participat la mai multe ediţii ale Festivalului Naţional de Romanţe „Crizantema de Aur” (Târgovişte). În 1986, Ion Popescu-Gopo a inclus-o în documentarul Bucureştiul ieri, Bucureştiul azi, Bucureştiul mâine. Nu mulți autodidacți au urcat atât de repede scările gloriei, rămânând, îndelung, să strălucească acolo; Ioana Radu a reușit…

„Era un om deosebit, o femeie foarte dură, dar plină de viață. Ceea ce spunea ea întotdeauna stârnea în juru-i multă energie pozitivă, multă dragoste, chiar dacă avea o fire mai închisă. N-a ținut la bani, n-a ținut să aibă bogății, bogăția ei era să se simtă bine pe moment. Asemenea oameni n-ar trebui să dispară niciodată. De fapt, este eternă prin tot ceea ce a făcut” (Elena Merișoreanu). „Era de o drăgălășenie nemaipomenită. Era un artist desăvârșit. Ca om, avea un umor ce a făcut niște lucruri care pentru mine au rămas în istoria mea personală și a colegilor mei de pe vremea aceea. Sprijinea artiștii tineri, dar numai pe cei foarte serioși. Cei care luau totul în glumă, erau imediat puși la colț” (Horia Moculescu).

Considerată drept cea mai importantă cântăreaţă de romanţe[13], a interpretat compoziții dedicate persoanei sale: Am început să-mbătrânesc, Aş vrea iar anii tinereţii (Henry Mălineanu), Mi-e dor… (N. Danielescu), La umbra nucului bătrân (Ionel Fernic)…

Spectacolele de retragere din viaţa muzicală le-a dat în Timişoara, Arad, Cluj-Napoca, pe stadioane, datorită mulţimii oamenilor care doreau să-i fie alături… După o viață tumultoasă, înconjurată de (ceea ce numim) prieteni și admiratori, adulată de public, a murit în singurătate (19 septembrie 1990). Dar, nu este singurătatea cea mai profundă realitate a naturii umane? („Omul este singura fiinţă care se ştie singură”/Octavio Paz)…

„Au rămas nostalgiile, primele discuri și amintirea ultimelor patefoane, cu manivela lor, pe care a învârtit-o o generație dispărută, ca să asculte glasul Ioanei Radu, la pâlnie. Au rămas și discuri mai noi, plus câteva filme alb-negru, recondiționate pe CD-uri și DVD-uri” (Vicor Pițigoi, Regina romanței românești)…

Feature: Nicolae Tomescu și Erika Engel

[1] Aflată în căutarea iubirii adevărate,  Ioana Radu a avut șase căsnicii: „Partenerul care vine lângă un artist este un om care trebuie să renunțe, mult de tot, la orice plăcere a lui specială. Trăim singuri cu cântecul, cu arta noastră și cel de lângă noi trebuie să ne ajute, să ne înțeleagă. Negăsindu-și omul, dânsa a trecut prin clipe grele când se cânta de seara până dimineața în cârciumă. A doua zi avea nevoie de odihnă multă, de liniște. Sunt niște condiții pe care cu greu le pot accepta cei de lângă noi, partenerii noștri de viață” (Ionela Prodan).

[2] Fiica modestului cârciumar craiovean Constantin Braia…

[3] Acolo unde Elena Simionescu, profesorul de muzică, i-a cultivat dragostea pentru cântecul lăutăresc şi, mai ales, pentru romanţă…

[4] Pentru învățătură era nevoie de bani; la o vârstă a incertitudinilor, Eugenia se măritase cu profesorul de muzică  Romeo Rădescu, din Târgu Jiu…

[5] Alături de Rodica Bujor (Eugenia Nedelea)…

[6] La care erau înscrişi peste 800 de interpreţi…

[7] Pe vremea când marii virtuoși cucereau gloria în sala Ateneului, a Operei, a rarelor săli de concert din micul Paris, Ioana Radu devenea celebră la radio, în restaurantul „Azuga” din Ploiești, în restaurantele bucureștene „Princiar”, „Motanul Negru”, „Potcoava”, „Cina” (clienții mâncau mici, beau bere, ascultau romanțele Ioanei)…

[8] Pe care i l-a dat compozitorul Ion Filionescu…

[9] Având drept acompaniament orchestra „Barbu Lăutaru”… A cântat împreună cu Maria Tănase, Rodica Bujor, Fănică Luca şi Ion Luican…

[10] Unde cânta şi Maria Tănase…

[11] Una din multele glume proaste ale destinului… Încă din tinerețe, pe lângă muzică, Ioana Radu a mai avut o mare pasiune pentru mașini/motociclete: „Pe vremea aia, probabil încă nu se înființaseră deja obișnuitele cluburi de motocicliști, dar ea era recunoscută. Toate bulevardele bucureștene, toate șoselele României le-a parcurs cu motocicletele ei. A avut vreo 3 sau 4”, spunea Doru Braia…

[12]  Se deplasa rezemată de un cadru, mascat de un pupitru sau de silueta masivă a pianului. A mai cântat la televizor și la concerte, aproape numai romanțe, a căror tristețe lasă de înțeles tragedia pe care o trăia. A mai trăit încă 29 de ani de la accident, deplasându-se numai cu cadrul…

[13] Deși Ioana Radu ea nu se simțea în elementul ei decât lipită cântecului popular, cel care-i adusese premiul radiodifuziunii… Oricum, „redutabila ambasadoare a cântecului românesc” mărturisea: „(…)pentru mine romanţa este raţiunea de a fi! Am iubit-o, am cântat-o, am adunat-o şi am risipit-o”…