In Memoriam Radu Câmpeanu

Publicat de Nicolae Tomescu, 20 octombrie 2016, 11:14 / actualizat: 22 octombrie 2016, 12:14

S-a născut la 28 februarie 1922, în București (într-o familie de proprietari originară din județul Dâmbovița; tatăl, Dumitru Câmpeanu, a fost prefect liberal de Dâmbovița).

A absolvit Facultatea de Drept (specializat în drept constituțional) și Științe Economice din București (1945).

A deținut funcția de președinte al Tineretului Universitar Național Liberal și de conducător al comitetului studențesc de organizare a ultimei mari manifestări anticomuniste de la 8 noiembrie 1945 (inițiată și condusă de studenți).

În perioada 1947-1956 a fost deținut politic. După eliberarea din detenție a lucrat în construcții la Întreprinderea Drumuri și Poduri-București. Prin demersurile familiei sale din Franța și Elveția, a obținut (în Paris, unde a lucrat pentru două mari societăți de construcții), la 30 iulie 1973, azil politic.

Barbu Câmpeanu, fiul său, este profesor universitar în Franța.

Tot în capitala Franței a fost fondator și președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (1978), vicepreședinte al Asociației Internaționale Solidaritatea europeană (formată din reprezentanți ai exilaților politici din țările comuniste din Europa), unul dintre fondatorii Consiliului Național Român (1978, Paris), fondator și animator al „Clubului de gândire liberală” (Paris, 1986-1990).

A editat, la Paris (1983-1990) una dintre cele mai importante publicații ale exilului românesc „Buletinul Internațional pentru Românii din Exil” (BIRE); totodată, a fost editorialist, timp de doi ani, la Radio „Univers” (Paris), în cuprinsul emisiunilor despre România, colaborator la posturile de radio „Europa Liberă” și BBC.

A doua zi după ce s-a întors în țară, la 5 ianuarie 1990, reînființa Partidul Național Liberal (PNL); a fost ales secretar general al formațiunii politice.

În perioada 31 martie 1990-28 februarie 1993, a fost președinte al PNL, iar între 9 februarie-11 mai 1990, vicepreședinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională (CPUN).

A candidat la președinția României, din partea PNL, la alegerile din 20 mai 1990, obținând 10,64% din voturile valabil exprimate. La scrutinul parlamentar din 20 mai 1990 a fost ales senator de București (până la 14 octombrie 1992), iar între 9 iunie 1990 și 14 octombrie 1992 a fost vicepreședinte al Senatului României. În 1993, după Conferința Națională extraordinară de la Brașov care a decis fuzionarea PNL cu Noul Partid Liberal, sub numele primului, Radu Câmpeanu a pierdut președinția partidului, fiind ales vicepreședinte. În același an, împreună cu un grup de adepți, s-a retras și a format un nou partid PNL, iar în cadrul unui Congres extraordinar (5 februarie 1994) era ales din nou președinte al acestuia. Urmează un lung proces pentru păstrarea moștenirii și a titulaturii PNL. Decizia Tribunalului Municipiului București dă câștig de cauză formațiunii PNL-Quintus (din respectivul moment, formațiunea se va numi PNL-Câmpeanu). La 3 noiembrie 1996, a candidat din nou la președinția României, din partea Alianței Național Liberal Ecologiste (formată din PNL-Câmpeanu și Partidul Alternativa Verde-Ecologiștii), obținând 0,5% din voturile valabil exprimate. În urma Congresului Extraordinar al PNL din 27-28 septembrie 2003, PNL-Câmpeanu a fost absorbit de Partidul Național Liberal (și radiat din registrul partidelor politice). A fost senator de București din partea Alianței PNL-PD (ales la 28 noiembrie 2004) până la 12 decembrie 2008.

Radu Câmpeanu a fost distins cu Ordinul Național „Serviciu Credincios în grad de Cavaler”, conferit de Președinția României (5 decembrie 2002).

În 2008, Radu Câmpeanu anunța faptul că a decis să renunțe la Parlament și să-și scrie memoriile. În septembrie 2009, s-a numărat printre semnatarii „apelului la demnitate pentru protejarea memoriei istorice” adresat autorităților statului și inițiat de Asociația „Civic Media”.

A trecut la cele veșnice în seara de 19 octombrie 2016…

***

De ce această marturie din 4 noiembrie 1992? Întrucât prezentul și viitorul românilor nu pot fi înțelese fără cunoașterea trecutului, iar trecutul a fost, deseori, eludat sau falsificat. Subiectul relevă experiențe dramatice și contradictorii. Interesul, potențat de multiplele semne de întrebare pe care perioada de după 1944, atât de bogată în fapte greu controlabile în exactitatea lor istorică, pe cât de tumultoasă în sine, trăia la o temperatură justificată prin conștiința pe care o avea cel implicat…

Radu Câmpeanu (înregistrare: Nicolae Tomescu)