Ascultă Radio România Iași Live

Suceava:Gura Humorului primeşte peste jumătate din fondurile guvernamentale pentru refacerea infrastructurii afectată de inundaţii

Publicat de Andreea Drilea, 11 iulie 2016, 16:45

Judeţul Suceava a primit de la Guvern 29,7 milioane lei pentru efectuarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale afectată de inundaţiile produse în perioada mai-iunie, oraşului Gura Humorului fiindu-i alocată mai mult de jumătate din această sumă, se arată într-un comunicat remis AGERPRES, luni, de Biroul de presă al Prefecturii Suceava.

Astfel, dintre cele 70 de localităţi din judeţ care beneficiază de fonduri guvernamentale pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor, Gura Humorului va beneficia de peste 16 milioane lei, iar Consiliul Judeţean Suceava va primi 5,368 de milioane lei.

Totodată, municipiul Câmpulung Moldovenesc va primi 648.000 lei, comuna Cacica – 642.000 lei, iar Mănăstirea Humorului – 564.000 lei.

Liderul grupului PSD din CJ Suceava, Ioan Cătălin Nechifor, fost preşedinte de al administraţiei judeţene în mandatul trecut, declara a declarat, vineri, că suma alocată de Guvern judeţului Suceava este cu mult mai mică decât ceea ce s-a stabilit prin evaluarea autorităţilor judeţene, care se ridică la peste 60 de milioane de lei.

Potrivit lui Nechifor, din evaluarea făcută de echipele trimise în teren, pagubele provocate de inundaţii erau de peste 60 de milioane de lei, fără a fi incluse pagubele produse la ultimele inundaţii care au afectat Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc.

Nechifor a făcut un apel către Guvern să aloce sumele necesare şi parlamentarilor de Suceava să acţioneze pentru ca suma alocată să fie suplimentată.

(Agerpres/FOTO arhivă secundatv.ro)

Etichete:
(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 12:25

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași

Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași. Spectacolele se desfășoară...

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 11:49

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri

Trafic intens pe drumul național 2, între Suceava și punctul de trecere a frontierei Siret, din cauza numărului mare de camioane care se...

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
21 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ, PENTRU COMITEREA DE INFRACȚIUNI DE ACCES ILEGAL LA UN SISTEM INFORMATIC
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 10:21

21 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ, PENTRU COMITEREA DE INFRACȚIUNI DE ACCES ILEGAL LA UN SISTEM INFORMATIC

21 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ, PENTRU COMITEREA DE INFRACȚIUNI DE ACCES ILEGAL LA UN SISTEM INFORMATIC _La data de 12 noiembrie 2026,...

21 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ, PENTRU COMITEREA DE INFRACȚIUNI DE ACCES ILEGAL LA UN SISTEM INFORMATIC
Descinderi DIICOT/Vizaţi – şeful Biroului Vamal Constanţa, un şef de la ANAF Bacău şi directori de la Oil Terminal (surse)
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 10:19

Descinderi DIICOT/Vizaţi – şeful Biroului Vamal Constanţa, un şef de la ANAF Bacău şi directori de la Oil Terminal (surse)

Şeful Biroului Vamal Constanţa şi inspectori vamali din acest judeţ, şeful inspecţiei fiscale din cadrul ANAF Bacău, directori de la Oil...

Descinderi DIICOT/Vizaţi – şeful Biroului Vamal Constanţa, un şef de la ANAF Bacău şi directori de la Oil Terminal (surse)
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 10:01

METEO: Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori la munte, la altitudini mai mari de 1500 m, răcire accentuată a vremii

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul: 12-11-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

METEO: Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori la munte, la altitudini mai mari de 1500 m, răcire accentuată a vremii
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 07:22

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”

Lesley Visser, una dintre legendele jurnalismului sportiv american, se află în aceste zile în România. Jurnalista a relatat de la zece ediții...

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 06:45

Începe ultima probă pentru funcţiile de directorî în învăţământul preuniversitar de stat

Candidaţii la funcţia de director şi director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat vor susţine începând de astăzi...

Începe ultima probă pentru funcţiile de directorî în învăţământul preuniversitar de stat
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 06:22

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) organizează joi, 12 noiembrie 2026, între orele 11:00 și 13:00, în Aula Magna...

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali