Ascultă Radio România Iași Live

EURO 2016: Țara Galilor, semifinalistă surpriză, după 3-1 cu Belgia

Publicat de Gabriela Rotaru, 2 iulie 2016, 10:06

Echipa de fotbal a Țării Galilor s-a calificat în premieră în semifinalele unui Campionat European, vineri seara, pe stadionul ”Pierre-Mauroy” din Lille, după ce a învins surprinzător formația Belgiei cu scorul de 3-1 (1-1), în sferturile de finală ale EURO 2016.

Țara Galilor a obținut o calificare meritată, prin golurile marcate de Ashley Williams (31), incert pentru acest meci până în ultimul moment, Hal Robson-Kanu (55), un jucător fără echipă, și Sam Vokes (86), o rezervă, după ce belgienii au deschis scorul prin Radja Nainggolan (13).

Debutul partidei a aparținut ”diavolilor roșii”, care au ratat o triplă ocazie în minutul 7, șuturile lui Carrasco, Meunier și Hazard fiind blocate pe rând de apărarea galeză. Un minut mai târziu, Romelu Lukaku a trecut foarte aproape de o minge centrată în careu.

Prima acțiune a britanicilor a venit în minutul 10, când Bale a demarat pe stânga dar a șutat în plasa laterală.

Belgia a deschis scorul în min. 13, prin Radja Nainggolan, cu un șut de senzație de la circa 26 metri, fără preluare, la păianjen.

Golul belgienilor a fost ca un declic pentru galezi, care au ieșit la joc, au construit și au început să se apropie de poarta lui Courtois. Portarul echipei Chelsea a avut o intervenție de senzație în min. 26 Courtois, la șutul lui Taylor, dar cinci minute mai târziu a fost învins de lovitura de cap a căpitanului galez, Ashley Williams, scăpat din marcaj la cornerul executat de Ramsey (31).

Belgia nu a reacționat, echipa mai prezentă în joc fiind surprinzătoarea formație a Țării Galilor, care a mai avut două oportunități, un șut al lui Bale (34) și o minge expediată cu capul de Robson-Kanu (45), ambele prinse de portar.

R. Lukaku a ratat prima mare ocazie a părții secunde, reluând alături cu capul din centrarea lui Meunier (48). De Bruyne a tras apoi un pic peste transversală (49). Hazard a avut o mare ocazie de gol, dar șutul său la colțul lung a ocolit puțin poarta (50).

Lovitura de teatru a fost dată de atacantul Robson-Kanu, care a fost găsit în careu de Ramsey, a păcălit trei belgieni, Meunier, Denayer și Fellaini, iar apoi l-a învins simplu pe Courtois (55).

În continuare, tot galezii au fost mai periculoși, iar Ashley Williams (66) a tras peste poartă după un corner.

Fellaini a irosit o șansă uriașă de egalare (74), însă a trimis pe lângă poartă cu capul din poziție ideală. Presiunea belgienilor a crescut, iar Witsel (79) a trimis razant cu transversala.

Calificarea galezilor a fost parafată de golul marcat de rezerva Vokes, care a reluat cu capul de lângă Meunier (86), la centrarea lui Gunter.

Dacă galezii au arătat ca o veritabilă echipă, pentru ea muncind inclusiv vedeta Gareth Bale, cel mai scump fotbalist al planetei, de partea cealaltă, belgienii, jucători de zeci de milioane de euro, au arătat că o sumă de vedete nu înseamnă neapărat o echipă. În plus, defensiva ”diavolilor roșii” a fost una de nivel amatorial în acest meci, prezentându-se departe de valoarea celorlalte compartimente. Singurele circumstanțe sunt improvizațiile cauzate de absențele în serie (Kompany pentru turneul final, Vertonghen și Vermaelen pentru acest meci).

Belgia, numărul doi în clasamentul FIFA, nu a arătat aproape nimic în acest meci, a fost dominată în unele momente, a construit greoi, neinspirat, cu acțiuni individuale, fără sorți de izbândă în fața unei echipe solide.

Aceasta este cea mai mare performanță a fotbalului galez, după sfertul de finală din 1958, la Cupa Mondială, când echipa fost eliminată de Brazilia, viitoarea campioană.

Cele două echipe s-au înfruntat și în preliminarii, iar galezii au dat atunci măsura forței lor, câștigând cu 1-0 la Cardiff și remizând la Bruxelles.

În semifinale, Țara Galilor va întâlni Portugalia, miercuri, la Lyon, meci care va aduce în prim plan un duel Bale — Ronaldo, coechipieri la Real Madrid.

Țara Galilor — Belgia 3-1 (1-1)
Au marcat: Ashley Williams (31), Hal Robson-Kanu (55), Sam Vokes (86), respectiv Radja Nainggolan (13).
Lille, stadion Pierre-Mauroy: 45.936 spectatori
EURO 2016 — sferturi de finală

Au evoluat echipele:
Țara Galilor: 1. Wayne Hennessey — 5. James Chester, 6. Ashley Williams (căpitan), 4. Ben Davies — 2. Chris Gunter, 7. Joe Allen, 16. Joe Ledley (8. Andy King, 78), 10. Aaron Ramsey (19. James Collins, 90), 3. Neil Taylor — 9. Hal Robson-Kanu (18. Sam Vokes, 80), 11. Gareth Bale. Selecționer: Chris Coleman.
Rezerve neutilizate: 12. Owain Fon Williams, 21. Danny Ward — 15. Jazz Richards, 14. David Edwards, 22. David Vaughan, 20. Jonathan Williams, 23. Simon Church, 17. David Cotterill, 13. George Williams.
Belgia: 1. Thibaut Courtois — 16. Thomas Meunier, 2. Toby Alderweireld, 15. Jason Denayer, 21. Jordan Lukaku (14. Dries Mertens, 75) — 4. Radja Nainggolan, 6. Axel Witsel — 11. Yannick Carrasco (8. Marouane Fellaini, 46), 7. Kevin De Bruyne, 10. Eden Hazard (căpitan) — 9. Romelu Lukaku (22. Michy Batshuayi, 83). Selecționer: Marc Wilmots.
Rezerve neutilizate: 13. Jean-Francois Gillet, 12. Simon Mignolet — 23. Laurent Ciman, 18. Christian Kabasele, 19. Mousa Dembélé, 20. Christian Benteke, 17. Divock Origi.

Arbitru: Damir Skomina; arbitri asistenți: Jure Praprotnik, Robert Vukan; arbitri asistenți adiționali: Matej Jug, Slavko Vincic (toți din Slovenia); arbitru de rezervă: Nicola Rizzoli (Italia)
Delegat UEFA: Adonis Procopiou (Cipru)
Cartonașe galbene: Davies (5), Chester (16), Gunter (24), Fellaini (59), Ramsey (75), Alderweireld (85). (agerpres/ FOTO euro2016franta.ro)

Etichete:
(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 12:25

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași

Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași. Spectacolele se desfășoară...

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 11:49

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri

Trafic intens pe drumul național 2, între Suceava și punctul de trecere a frontierei Siret, din cauza numărului mare de camioane care se...

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
21 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ, PENTRU COMITEREA DE INFRACȚIUNI DE ACCES ILEGAL LA UN SISTEM INFORMATIC
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 10:21

21 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ, PENTRU COMITEREA DE INFRACȚIUNI DE ACCES ILEGAL LA UN SISTEM INFORMATIC

21 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ, PENTRU COMITEREA DE INFRACȚIUNI DE ACCES ILEGAL LA UN SISTEM INFORMATIC _La data de 12 noiembrie 2026,...

21 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ, PENTRU COMITEREA DE INFRACȚIUNI DE ACCES ILEGAL LA UN SISTEM INFORMATIC
Descinderi DIICOT/Vizaţi – şeful Biroului Vamal Constanţa, un şef de la ANAF Bacău şi directori de la Oil Terminal (surse)
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 10:19

Descinderi DIICOT/Vizaţi – şeful Biroului Vamal Constanţa, un şef de la ANAF Bacău şi directori de la Oil Terminal (surse)

Şeful Biroului Vamal Constanţa şi inspectori vamali din acest judeţ, şeful inspecţiei fiscale din cadrul ANAF Bacău, directori de la Oil...

Descinderi DIICOT/Vizaţi – şeful Biroului Vamal Constanţa, un şef de la ANAF Bacău şi directori de la Oil Terminal (surse)
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 10:01

METEO: Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori la munte, la altitudini mai mari de 1500 m, răcire accentuată a vremii

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul: 12-11-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

METEO: Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori la munte, la altitudini mai mari de 1500 m, răcire accentuată a vremii
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 07:22

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”

Lesley Visser, una dintre legendele jurnalismului sportiv american, se află în aceste zile în România. Jurnalista a relatat de la zece ediții...

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 06:45

Începe ultima probă pentru funcţiile de directorî în învăţământul preuniversitar de stat

Candidaţii la funcţia de director şi director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat vor susţine începând de astăzi...

Începe ultima probă pentru funcţiile de directorî în învăţământul preuniversitar de stat
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 06:22

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) organizează joi, 12 noiembrie 2026, între orele 11:00 și 13:00, în Aula Magna...

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali