Ascultă Radio România Iași Live

(NEWS ALERT) Rectorul UPA din Iaşi, reţinut pentru 24 de ore. Cercetările procurorilor se extind

Publicat de , 9 iunie 2016, 18:16 / actualizat: 10 iunie 2016, 10:44

UPDATE ora 20:15 – După ultimele reţineri ale DNA din această seară, profesorul Tudor Pitulac asigură interimatul la conducerea Universităţii „Petre Andrei”.

UPDATE 19:15 – Rectorul Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, profesorul Sorin Bocancea, a fost reţinut pentru 24 de ore. Acuzaţiile care i se aduc sunt de favorizarea infractorului şi fals în înscrisuri oficiale.

UPDATE 18:35 – Profesorul Cristian Bocancea a fost reţinut pentru 24 de ore.

cristi

UPDATE ora 17:40 Procurorii DNA Iași au emis mandat de reținere pentru 24 de ore pe numele profesorului Mark Bucuci de la Universitatea Petre Andrei din Iași, în dosarul în care este cercetat prodecanul Facultății de Drept a instituției, Dan Drugă.

În prezent, continuă audierile rectorului UPA din Iași, Sorin Bocancea și a fostului decan de la Facultatea de Științe Politice, Cristian Bocancea.

Ei sunt cercetați pentru favorizarea infractorului și fals.

Reamitnim că procurorii îl acuză pe Dan Drugă de luare de mită, după ce a pretins bani, prin intermediar, de la un student, în vederea înscrierii în anul al III-lea, deşi acesta nu susţinuse în fapt examenele aferente. În dosar a fost reţinut şi Dan Melinte, pentru complicitate.

Ulterior reţinerii, Dan Drugă a demisionat din funcţia de prodecan al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii ”Petre Andrei” din Iaşi.  


UPDATE 14:00 – Rectorul Universităţii Petre Andrei din Iaşi, profesor Sorin Bocancea şi fratele său profesor la aceeaşi instituţie, Cristian Bocancea, au fost duşi dimineaţă de jandarmi la sediul DNA pentru a fi audiaţi în dosarul fostului prodecan al Facultăţii de Drept, Dan Drugă.

Acesta este acuzat de luare de mită după ce a pretins bani, prin intermediar, de la un student, în vederea înscrierii în anul al III-lea, deşi acesta nu susţinuse în fapt examenele aferente.

De asemenea, este cercetat cu privire la săvârşirea infracţiunilor de favorizarea făptuitorului şi fals.

Procurorii efectuează percheziţii în 5 locaţii din universitate, potrivit unor surse judiciare.

În dosar a fost reţinut şi Dan Melinte, pentru complicitate.

Ulterior reţinerii, Dan Drugă a demisionat din funcţia de prodecan al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii ”Petre Andrei” din Iaşi.


Procurorii DNA au extins cercetările în dosarul lui Dan Drugă, prodecan al Facultăţii de Drept de la Universitatea ”Petre Andrei” din Iaşi, şi efectuează la această oră percheziţii în 5 locaţii – toate situate într-o instituţie publică.

În dosarul (…) referitor la suspiciuni de fapte de corupţie săvârşite de un prodecan al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii ‘Petre Andrei’ din Iaşi, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi au extins cercetările şi cu privire la suspiciuni legate de săvârşirea infracţiunilor de favorizarea făptuitorului şi fals. În cursul zilei de 9 iunie, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 5 locaţii – toate situate în cadrul unei instituţii publice‘, se arată într-un comunicat al DNA.

Potrivit unor surse judiciare, percheziţiile au loc în universitate.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Direcţiei de Operaţiuni Speciale şi din partea Direcţiei Generale Anticorupţie.

În 7 iunie, DNA a anunţat că procurorii l-au reţinut pentru 24 ore pe Dan-Florin Drugă, avocat în Baroul Iaşi şi prodecan al Facultăţii de Drept de la Universitatea ”Petre Andrei” din Iaşi, pentru luare de mită, după ce a pretins bani, prin intermediar, de la un student, în vederea înscrierii în anul al III-lea, deşi acesta nu susţinuse în fapt examenele aferente.

În dosar a fost reţinut şi Dan Melinte, pentru complicitate.

Potrivit DNA, în perioada decembrie 2015 – 3 iunie 2016, Dan Drugă, în calitate de prodecan al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii ”Petre Andrei” din Iaşi şi titular de curs la disciplinele Teoria Generală a Dreptului şi Drept Penal, prin intermediul lui Melinte, a pretins de la un student suma de 18.900 lei în vederea înscrierii în anul al III-lea de studii, la unitatea de învăţământ respectivă.

Înscrierea studentului urma să se realizeze în condiţiile în care acesta din urmă nu a susţinut în fapt examenele aferente anilor anteriori de studii, nu s-a prezentat la cursurile obligatorii şi nu a achitat taxele de şcolarizare la termenele prevăzute în Regulamentul Universităţii ‘Petre Andrei’ din Iaşi. În acest context, la 6 iunie, Dan Drugă a primit cu titlu de mită de la studentul respectiv suma de 19.000 lei din care, pentru ‘ajutorul’ acordat, a remis ulterior lui Dan Melinte 3.500 lei. În împrejurarea în care inculpaţii au primit suma de bani de la student, procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante‘, precizează DNA.

Ulterior reţinerii, Dan Drugă a demisionat din funcţia de profesor şi prodecan al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii ”Petre Andrei” din Iaşi. (Constantin Mihai/ FOTO Constantin Mihai)

Etichete:
Neamț: Circulație semaforizată pe un singur sens, începând de astăzi, pe Podul de la Pângărați, DN 15
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 10:36

Neamț: Circulație semaforizată pe un singur sens, începând de astăzi, pe Podul de la Pângărați, DN 15

Începând de astăzi, circulația pe Podul de la Pângărați, din județul Neamț, pe DN 15, se desfășoară semaforizat, pe un singur sens, în...

Neamț: Circulație semaforizată pe un singur sens, începând de astăzi, pe Podul de la Pângărați, DN 15
Vaslui: ‘BiblioHub’, o şansă pentru revigorarea bibliotecilor şi un moment de reflecţie pentru autorităţi
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 10:33

Vaslui: ‘BiblioHub’, o şansă pentru revigorarea bibliotecilor şi un moment de reflecţie pentru autorităţi

Proiectul ‘BiblioHub’, cu o valoare totală de 3,5 milioane de lei, finanţat prin PNRR şi încheiat în iunie 2026, a însemnat...

Vaslui: ‘BiblioHub’, o şansă pentru revigorarea bibliotecilor şi un moment de reflecţie pentru autorităţi
Ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași are PROLOG
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 09:44

Ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași are PROLOG

Curatoriată de teatrologul Oltița Cîntec în jurul temei „societatea spectacolului”, ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru...

Ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași are PROLOG
Toxiinfecție alimentară suspectată la Școala Căiuți: ANSVSA suspendă activitatea firmei de catering și aplică o amendă de 65.000 de lei
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 07:22

Toxiinfecție alimentară suspectată la Școala Căiuți: ANSVSA suspendă activitatea firmei de catering și aplică o amendă de 65.000 de lei

Autoritatea Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a suspendat activitatea firmei de catering care a furnizat hrană la școala din...

Toxiinfecție alimentară suspectată la Școala Căiuți: ANSVSA suspendă activitatea firmei de catering și aplică o amendă de 65.000 de lei
Regional marți, 15 septembrie 2026, 19:30

MS: Un elev din Căiuţi dintre cei ajunşi la spital în urma toxiinfecţiei alimentare a rămas internat

UPDATE ora 19:40 – Un singur copil dintre cei aproape 50 de elevi care au ajuns la spital, marţi, în urma unei suspiciuni de toxiinfecţie...

MS: Un elev din Căiuţi dintre cei ajunşi la spital în urma toxiinfecţiei alimentare a rămas internat
Regional marți, 15 septembrie 2026, 16:58

Iaşi: Bărbat găsit împuşcat în cap într-o pădure din Holboca, adus în stare gravă la spital

Un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani a fost adus în stare gravă la Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Prof.Dr.Nicolae Oblu’...

Iaşi: Bărbat găsit împuşcat în cap într-o pădure din Holboca, adus în stare gravă la spital
Regional marți, 15 septembrie 2026, 16:09

Trafic blocat pe DN 12A, la Dărmănești, din cauza lucrărilor la rețeaua de apă

Având în vedere prelungirea lucrărilor de remediere la rețeaua de apă din orașul Dărmănești, traficul rutier rămâne blocat pe DN 12A, în...

Trafic blocat pe DN 12A, la Dărmănești, din cauza lucrărilor la rețeaua de apă
Regional marți, 15 septembrie 2026, 12:45

(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos

Noi audieri în dosarul omului de afaceri din județul Vaslui, Fănel Bogos! Procurorii Direcției Naționale Anticorupție Iași l-au citat,...

(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos