99 de ani de la semnarea actului Unirii Basarabiei cu România

Publicat de Nicolae Tomescu, 27 martie 2017, 06:00

Denumirea de Basarabia fusese dată de Imperiul Rus, pentru teritoriul voievodatului Moldovei, dintre Prut şi Nistru, anexat în urma Tratatului de la Bucureşti (1812).

Teritoriul a fost cedat la sfârșitul războiului ruso-turc, în pofida tratatului semnat între partea română şi cea turcă – prin care era garantată integritatea Moldovei. Planul iniţial viza alipirea Moldovei, Valahiei şi Basarabiei, „pe veci”, la Imperiul Rus, cu oraşele, cetăţile şi satele, cu locuitorii acestora şi averea lor. Tratatul semnat în 1812 avea 16 articole publice, dar şi alte două articole secrete. Conform unui recensământ comandat de autorităţile Imperiului Rus, Imperiul Otoman a cedat, la vremea respectivă, un teritoriu de 45.000 kmp, 482.000 de locuitori, 5 cetăţi, 17 oraşe şi 695 de sate. Au devenit teritoriu rusesc ţinuturile Hotin, Soroca, Orhei, Lăpuşna, Greceni, Hotărniceni, Codru, Tighina, Cârligătura, Fălciu şi Bugeacul, iar noua regiune ocupată a fost denumită oficial „Basarabia”.

În primii ani de ocupaţie, ţarul acordase o perioadă de graţie, timp în care locuitorii puteau decide de care parte a noii graniţe să rămână. În această perioadă, au fost vândute moşii, numeroşi români alegând să părăsească ţinutul. La început ţarul, Alexandru I a încercat să câştige simpatia locuitorilor din zonele ocupate, dar, în scurt timp, a preferat planul prin care Basarabia urma să fie reorganizată. Ţinutul a devenit gubernie (termen ce poate fi considerat similar cu cel de provincie), iar populaţia a fost supusă politicii de rusificare.

Noul teritoriu a fost împărţit în zece ţinuturi: Hotinul, Soroca, Bălţi, Orhei, Lăpuşna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia şi Cetatea Albă, iar capitala a fost stabilită la Chişinău.

Vechea Basarabie coincide cu Republica Moldova de astăzi doar până la Hotin, în timp ce partea de nord a Hotinului intră în componenţa Ucrainei.

În primii ani ai ocupaţiei, Basarabia a beneficiat de un regim autonom, cu administraţie bilingvă („moldovenească” şi rusă). A fost păstrată şi legislaţia locală, iar primul guvernator (gubernator) a fost Scarlat Sturdza. Abia din 1818 au apărut primele limitări, care s-au menţinut până în 1828. De la o zonă cu regim autonom, Basarabia era acum inclusă, la rândul ei, într-o gubernie (Novorosiisk). Funcţia de guvernator a fost desfiinţată, iar limba rusă devenea limbă oficială, unica admisă în administraţie şi justiţie. În şcoli şi biserici, limba română a continuat să fie utilizată până la începutul anilor ’70 ai secolului XIX, când folosirea ei a fost interzisă de autorităţi.

O perioadă înfloritoare pentru Imperiul Rus şi pentru Basarabia a fost cea cuprinsă între 1856 şi 1866. Reforma agrară, crearea administraţiei locale şi reforma justiţiei au avut rolul de a moderniza Imperiul. Ţăranii din Basarabia au devenit stăpâni pe lotul de pământ pe care îl puteau răscumpăra, plătind contravaloarea către stat. Perioada înfloritoare nu s-a prelungit pentru locuitorii din teritoriul anexat. Autorităţile ruse au început să încurajeze stabilirea în zonă a imigranţilor, iar, în urma politicii demografice, românii din Basarabia au ajuns să reprezinte un procent tot mai scăzut. Modificarea numărului de români avea ca principal scop eliminarea oricăror „vise separatiste”. Astfel, nu mai avea şanse să se formeze nicio mişcare naţională românească, existând (inclusiv) intenția modificării denumirii de Basarabia în Alexandrovskaia. Iniţativele celor care visau la o Românie Unită nu au fost însă stopate de planurile autorităţilor. În ciuda unei supravegheri stricte, moşierii şi intelectualii manifestau intenţia de a tipări ziare în limba română, abecedare sau broşuri. Tendinţele nu au făcut altceva decât să accelereze rusificarea, un proces care, la început, nu a alarmat românii din Basarabia. Rusificarea a luat amploare în cuprinsul bisericii, administraţiei, şcolilor şi armatei. Procesul a continuat până la Revoluţia din 1917, ocazie unică pentru Basarabia de a se desprinde definitiv de Rusia, după ce a fost smulsă din teritoriul Moldovei în 1812 şi anexată Imperiului. Deşi procesul de rusificare a fost extrem de dur în cei peste 100 de ani de dominaţie, Basarabia era formată, în continuare, în proporție de peste 60% din români, care au urmărit obţinerea autonomiei faţă de Rusia şi realipirea la patria-mamă.

Românii basarabeni s-au întrunit şi au votat o moţiune prin care solicitau autonomia administrativă, economică şi religioasă a Basarabiei, în vederea formării unei republici autonome în cadrul statului federativ rus.

S-au înfiinţat noi partide, dar cel care s-a impus a fost Partidul Naţional Moldovenesc. Înfiinţat în 1917, sub conducerea lui Vasile Stroescu, partidul coordona mişcarea pentru desprinderea Basarabiei de Rusia; partidul şi membrii săi solicitau autonomia completă, pe baza dreptului la autodeterminare, libertatea cultelor şi a învăţământului, restituirea pământurilor, eliberarea deţinuţilor politici. În august 1917, a fost înfiinţat Partidul Naţional Ţărănesc (care va juca un rol important pentru ţărănimea din Basarabia). Împreună cu Partidul Naţional, Partidul Ţărănesc s-a impus în rândurile românilor de peste Prut. Liderii au participat la Congresul Popoarelor, desfăşurat la Kiev (în 1917), unde urma să se stabilească dreptul la autodeterminare pentru toate popoarele din Rusia. În paralel, la Chişinău s-a încercat organizarea unui congres moldovenesc, dar autorităţile ruse au refuzat să aprobe adunarea. În consecinţă, moldovenii au convocat Congresul Ostaşilor Moldoveni, la Chişinău, în noiembrie 1917. Congresul a naţionalizat armatele basarabene şi a convocat un Sfat al Ţării, „o adunare aleasă şi reprezentativă”, care l-a ales ca preşedinte, în unanimitate, pe Ion Inculeţ, iar Sfatul Ţării a preluat oficial conducerea Basarabiei.

În 1918, pe fondul presiunilor exercitate de Rusia, Ucraina, Puterile Centrale, dar şi în urma haosului generat de război, în ziua de 27 martie s-a deschis şedinţa Sfatului Ţării. La 24 ianuarie, Sfatul proclamase independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti, iar, la scurt timp, au început să se manifeste intenţiile de unire cu România, exprimate prin „moţiuni” votate de diferite judeţe.

Unirea a fost hotărâtă de Sfatul Ţării la 27 martie 1918:

„În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România.

Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna!

Preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ; Vice-preşedinte, Pantelimon Halippa;

Secretarul Sfatului Ţării I. Buzdugan”

Conferinţa de Pace de la Paris (1920) a recunoscut Unirea Basarabiei cu România. La 28 octombrie 1920, România a semnat tratatul de la Paris cu Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia – prin care era recunoscut actul din 1918.

Efectele unirii au fost anulate în anul 1940, atunci când, în urma pactului Ribbentrop-Molotov, Rusia Sovietică a reanexat Basarabia, preluând, totodată, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa (care a făcut parte, încă de la înfiinţare, din Principatul Moldovei, aflându-se la câţiva kilometri nord de oraşul Dorohoi). După ce Basarabia era ocupată, în 1940, de sovietici, Stalin a dezmembrat-o în trei părţi: Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, formată din 30.000 km2 şi 4.100 km2 de teritoriu de pe malul stâng al Nistrului, sudul Basarabiei, de la Marea Neagră şi partea de nord, la care s-a adăugat a treia parte, formată din nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa. Ocupaţia sovietică a presupus distrugerea sistemului economic şi al identităţii naţionale. Numeroşi români au fost deportaţi în Siberia; bărbaţi, femei şi copii erau trimişi în lagăre diferite.

După intrarea României în cel de-Al doilea Război Mondial, sub comanda lui Ion Antonescu, Basarabia a fost realipită la statul român pentru o perioadă de trei ani. În 1944, după trecerea României de partea Aliaţilor, armata sovietică reocupa, în întregime, Basarabia.

Abia după dezmembrarea Uniunii Sovietice, fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească şi-a declarat independenţa (în 27 august 1991), purtând denumirea de Republica Moldova, iar la 2 martie 1992 a fost recunoscută de Organizaţia Naţiunilor Unite…

Nicolae Tomescu, Redactor Șef