Ascultă Radio România Iași Live

Vrancea: Peste 40 de neconformităţi constatate de un control al ANMCS la Spitalul Judeţean Focşani

Vrancea: Peste 40 de neconformităţi constatate de un control al ANMCS la Spitalul Judeţean Focşani

Publicat de Andreea Drilea, 8 aprilie 2021, 17:52

Peste 40 de neconformităţi au fost constatate de Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS) în urma unui control care a avut loc la finele lunii martie la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Focşani, printre care şi nepurtarea măştii de către personal inclusiv în zonele cu pacienţi COVID sau lipsa dezinfectanţilor din recipiente.

Potrivit reprezentanţilor unităţii medicale, printre problemele constatate se numără unele privind măsurile de prevenire a contaminării şi a răspândirii virusului SARS-CoV-2, riscul de incendiu sau instalarea sindromului de epuizare în rândul personalului medical.

‘Rezultatele raportului de monitorizare ANMCS în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Focşani arată neconformităţi cu privire la măsurile de prevenire a contaminării şi a răspândirii virusului SARS-CoV-2. Astfel, reglementarea referitoare la echiparea/dezechiparea personalului cu echipament de protecţie nu este respectată. Personalul expus riscului de contaminare nu respectă periodicitatea schimbării echipamentului de protecţie (masca). Unele persoane angajate ale unităţii sanitare, întâlnite pe holuri, nu poartă masca de protecţie. Personalul unităţii sanitare, în general, dovedeşte o relaxare faţă de purtarea echipamentului de protecţie, chiar şi în zonele cu pacienţi COVID. În holul UPU, soluţia dezinfectantă pentru mâini era pe baza de clor, iar în restul întregii unităţi sanitare, pe toate zonele parcurse în timpul vizitei, în afară de saloanele în care s-a intrat, nu există nici un fel de dezinfectant în recipientele expuse. Nici pacienţii şi nici personalul nu se pot dezinfecta’, se arată într-un răspuns trimis AGERPRES de către managerul SJU Focşani, Constantin Mîndrilă.

Potrivit sursei citate, controlul ANMCS a constatat că în unitatea sanitară ‘personalul acţionează haotic’, ‘pacienţii nu sunt îndrumaţi corespunzător’, accesul pe la poarta unităţii este foarte facil, fără a se întreba persoanele despre scopul intrării în zona spitalului, astfel că oricine poate intra direct în sala de aşteptare de la UPU.

De asemenea, ANMCS a constatat că unitatea sanitară nu are implementat un sistem eficient de măsuri de gestionare a riscului de contaminare chimică şi biologică. Astfel, potrivit raportului autorităţii, o îngrijitoare care efectua dezinfecţia în camera de gardă nu ştia ce soluţie foloseşte pentru a spăla pe jos, iar o alta, la Ortopedie, nu ştia codificarea deşeurilor şi folosea pentru toate deşeurile saci de culoare neagră.

Şi la capitolul conformării la riscul de incendiu şi cel referitor la utilizarea oxigenului spitalul din Focşani a înregistrat deficienţe.

‘Nu se realizează monitorizarea concentraţiei de O2 în spaţiile în care se utilizează oxigenoterapie continuă. În secţia Ortopedie nu există detector pentru concentraţia de O2, iar în secţia ATI există un singur detector al concentraţiei de O2, însă nefuncţional, iar personalul intervievat nu cunoaşte în totalitate măsurile care trebuie luate în cazul declanşării alarmei. În unele secţii, instalaţiile electrice nu sunt utilizate fără depăşirea capacităţii nominale de funcţionare a acestora, unitatea sanitară nu verifică respectarea interdicţiei de utilizare în spaţiile în care se utilizează oxigen la o concentraţie mai mare decât concentraţia atmosferică, a altor echipamente electrice decât cele prevăzute în spaţiile spitaliceşti. (…) Încăperile ATI nu sunt prevăzute cu senzori de fum/monoxid de carbon/flacară, conectate la un sistem de alarmare în caz de incendiu. Uşile dedicate evacuării în caz de urgenţă nu sunt prevăzute cu mânere antipanică şi se deschid spre exterior. Uşile dedicate evacuării în caz de urgenţă nu au sistem de declanşare a alarmei la incendiu’, se precizează în informarea transmisă de către reprezentanţii SJU Focşani.

Totodată, conform raportului ANMCS, personalul spitalului, în special cel de la ATI, dă semne de epuizare psihică.

‘Din discuţiile purtate, în special în secţia ATI, personalul dă semne de epuizare, în special psihică. Deşi există procedură privitoare la prevenirea şi măsurile ce trebuie luate în cazul instalării sindromului de epuizare, personalul declară ca nu li se aplică periodic chestionarul referitor la instalarea sindromului de epuizare. Spaţiile de odihnă şi refacere pentru personal nu respectă măsurile de protecţie COVID-19, sunt insuficiente şi foarte mici. Personalul unităţii sanitare, atât din zonele vizitate cât şi cel întâlnit pe holuri şi alte zone, nu poartă ecusoane cu numele şi funcţia persoanei angajate’, se arată în răspunsul unităţii medicale.

Controlul ANMCS a avut loc în Spitalul Judeţean Focşani în data de 23 martie 2021, în cadrul procesului de acreditare al unităţii sanitare, următorul control urmând a fi efectuat în luna decembrie 2021, conform programării.

Pentru neconformităţile care depind exclusiv de unitatea sanitară, spitalul a primit termen de remediere de 30 de zile, iar pentru cele a căror remediere se poate realiza cu sprijinul altor instituţii, unitatea medicală a fost somată să prezinte la data următorului control demersurile iniţiate, în situaţia în care acestea nu sunt implementate în termen de 30 de zile calendaristice de la raportul ANMCS. 

(Agerpres/FOTO arhivă radioiasi.ro)

Etichete:
(AUDIO/FOTO) Un elev din Iași a strălucit la Olimpiada Internațională de Geografie. Mihai Macsim a cucerit medalia de argint
Regional luni, 17 august 2026, 14:33

(AUDIO/FOTO) Un elev din Iași a strălucit la Olimpiada Internațională de Geografie. Mihai Macsim a cucerit medalia de argint

Un elev din Iași a obținut medalia de argint la Olimpiada Internațională de Geografie, desfășurată la Istanbul, în perioada 11-17 august....

(AUDIO/FOTO) Un elev din Iași a strălucit la Olimpiada Internațională de Geografie. Mihai Macsim a cucerit medalia de argint
Din curiozitate | Prof. dr. Mircea Onofriescu: Ce trebuie să știm despre FIV 2026
Regional luni, 17 august 2026, 14:24

Din curiozitate | Prof. dr. Mircea Onofriescu: Ce trebuie să știm despre FIV 2026

Pentru mii de oameni, fertilizarea in vitro nu înseamnă doar o procedură medicală. Înseamnă speranța de a avea un copil, după luni sau chiar...

Din curiozitate | Prof. dr. Mircea Onofriescu: Ce trebuie să știm despre FIV 2026
Tragedie în această dimineață, în orașul Comănești, județul Bacău
Regional luni, 17 august 2026, 10:42

Tragedie în această dimineață, în orașul Comănești, județul Bacău

Tragedie în această dimineață, în orașul Comănești. Două femei, de 67 și 63 de ani, au fost găsite decedate într-un imobil, după ce ar...

Tragedie în această dimineață, în orașul Comănești, județul Bacău
650 de primării din țară nu sunt încă înrolate în sistemul de plăți Ghișeul.ro
Regional luni, 17 august 2026, 09:21

650 de primării din țară nu sunt încă înrolate în sistemul de plăți Ghișeul.ro

650 de primării din țară nu sunt încă înrolate în sistemul de plăți Ghișeul.ro, a menționat într-un mesaj online vicepremierul interimar...

650 de primării din țară nu sunt încă înrolate în sistemul de plăți Ghișeul.ro
Regional luni, 17 august 2026, 06:46

Doi fraţi din Vaslui au murit înecaţi în staţiunea Olimp

Doi fraţi de 17 şi 19 ani din Vaslui au murit înecaţi, duminică după-amiază, în staţiunea Olimp. Salvamarii i-au recuperat din mare, însă...

Doi fraţi din Vaslui au murit înecaţi în staţiunea Olimp
Regional luni, 17 august 2026, 05:53

Centura Bacăului se închide pentru a fi conectată la noul tronson al autostrăzii A7

Circulaţia pe centura municipiului Bacău va fi închisă începând de luni, pentru legarea acesteia la noul tronson al autostrăzii A7, a...

Centura Bacăului se închide pentru a fi conectată la noul tronson al autostrăzii A7
Regional duminică, 16 august 2026, 19:04

(UPDATE) Bucăţi din drona care a pătruns în spaţiul aerian românesc au căzut la patru kilometri distanţă de comuna gălăţeană Cudalbi

UPDATE ora 19:00 – Acţiunile de căutare a resturilor dronei doborâte cu avioane de vânătoare noaptea trecută în judeţul Galaţi s-au...

(UPDATE) Bucăţi din drona care a pătruns în spaţiul aerian românesc au căzut la patru kilometri distanţă de comuna gălăţeană Cudalbi
Regional duminică, 16 august 2026, 10:40

METEO: Vreme călduroasă în Moldova, astăzi, cu temperaturi de până la 33 de grade

PROGNOZĂ SPECIALĂ Interval de valabilitate: 16 august, ora 10:00 – 16 august, ora 21:00 Duminică (16 august), vremea va fi călduroasă în...

METEO: Vreme călduroasă în Moldova, astăzi, cu temperaturi de până la 33 de grade