Ascultă Radio România Iași Live

Suceava: Proiect de peste 1,2 milioane euro privind inserţia pe piaţa muncii, derulat de USV

Publicat de Andreea Drilea, 15 februarie 2019, 15:09

Universitatea ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava (USV), în parteneriat cu alte trei instituţii academice din ţară, derulează un proiect european vizând inserţia pe piaţa muncii, în valoare totală de peste 1,2 milioane de euro, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al USV, Codrut Şerban.

Proiectul ”Inserţia pe piaţa muncii – vectorul învăţământului terţiar’ este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 6 – ‘Educaţie şi competenţe’ şi va fi implementat în parteneriat cu Universitatea din Piteşti, Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea ‘Vasile Alecsandri’ din Bacău, în perioada februarie 2019 – august 2021.

Din valoarea totală a proiectului, de 5.913.896,21 lei (aproximativ 1,2 milioane euro), contribuţia Fondului Social European este de 5.026.811,79 lei de la bugetul naţional au fost alocaţi 768.806,21 lei, iar contribuţia partenerilor este de 118.278,01 lei.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă diversificarea şi îmbunătăţirea ofertei şi programelor educaţionale din patru centre de învăţământ superior acreditate, reprezentative pentru trei regiuni de dezvoltare, în vederea intensificării procesului de integrare a cursanţilor şi studenţilor în învăţământul terţiar universitar şi non-universitar, în corelaţie cu nevoile pieţei muncii din sectoarele economice/domeniile identificate prin SNC şi SNCDI.

Beneficiarii proiectului vor fi patru sute de persoane, dintre care 300 de studenţi, 40 de cursanţi şi 60 de cadre didactice.

Rezultatele proiectului au în vedere, printre altele, realizarea unei campanii de informare cu privire la oferta educaţională specifică învăţământului terţiar non-universitar, desfăşurată în zece comunităţi cu populaţie vulnerabilă, cu accent pe populaţia romă; încheierea a 80 de parteneriate cu parteneri sociali din medii publice şi private, potenţiali angajatori; realizarea a 16 workshop-uri ‘şcoala motivaţională’; acordarea a 40 de burse pentru cursanţi înmatriculaţi în primul an într-un program de studii în cadrul învăţământului terţiar înfiinţat prin proiect; realizarea unui program post-universitar de formare/specializare/perfecţionare pentru 15 membri ai personalului didactic din învăţământul terţiar non-universitar, dintre care 90% certificaţi; realizarea a şase oferte educaţionale/cursuri complementare învăţământului terţiar universitar, dezvoltate şi furnizate pentru 300 de studenţi din ultimul an de studii de licenţă/masterat; realizarea a trei studii de inserţie profesională a absolvenţilor de învăţământ terţiar universitar, în trei centre universitare acreditate; stagii de practică pentru minimum 200 de studenţi, 40 de cursanţi şi 60 membri ai personalului didactic universitar.

(Agerpres/FOTO arhivă imagini.orasulsuceava.ro)

Etichete:
(AUDIO) Romanul „Camping”, de Lavinia Braniște, desemnat cea mai îndrăgită carte a anului 2025
Regional luni, 26 octombrie 2026, 06:31

(AUDIO) Romanul „Camping”, de Lavinia Braniște, desemnat cea mai îndrăgită carte a anului 2025

Scriitoarea Lavinia Braniște a obținut Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte a anului 2025, cu romanul „Camping”, publicat la...

(AUDIO) Romanul „Camping”, de Lavinia Braniște, desemnat cea mai îndrăgită carte a anului 2025
Ministrul Sănătăţii trimite Inspecţia Sanitară de Stat în control la Institutul de Psihiatrie ‘Socola’ din Iaşi
Regional luni, 26 octombrie 2026, 06:14

Ministrul Sănătăţii trimite Inspecţia Sanitară de Stat în control la Institutul de Psihiatrie ‘Socola’ din Iaşi

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă că va trimite Inspecţia Sanitară de Stat pentru a verifica respectarea normelor sanitare la...

Ministrul Sănătăţii trimite Inspecţia Sanitară de Stat în control la Institutul de Psihiatrie ‘Socola’ din Iaşi
(AUDIO/FOTO) De Ziua Armatei, la Iași, a fost subliniată nevoia de adaptare la noile amenințări
Regional duminică, 25 octombrie 2026, 12:42

(AUDIO/FOTO) De Ziua Armatei, la Iași, a fost subliniată nevoia de adaptare la noile amenințări

Astăzi, pe Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt din Iași, în prezența unui numeros public, s-au desfășurat ceremoniile militare și...

(AUDIO/FOTO) De Ziua Armatei, la Iași, a fost subliniată nevoia de adaptare la noile amenințări
(AUDIO) Ministrul Sănătății promite soluții de finanțare pentru noul Institut de Boli Cardiovasculare din Iași
Regional duminică, 25 octombrie 2026, 10:43

(AUDIO) Ministrul Sănătății promite soluții de finanțare pentru noul Institut de Boli Cardiovasculare din Iași

Proiectul viitorului Institut de Boli CardioVasculare de la Iași va trece în administrarea Agenției Naționale de Investiții și Dezvoltare în...

(AUDIO) Ministrul Sănătății promite soluții de finanțare pentru noul Institut de Boli Cardiovasculare din Iași
Regional duminică, 25 octombrie 2026, 10:22

(AUDIO) Ziua Armatei Române este marcată astăzi, prin ceremonii militare și religioase în garnizoanele din țară

Ziua Armatei Române este marcată astăzi, prin ceremonii militare și religioase în garnizoanele din țară. La Iași, manifestările încep la...

(AUDIO) Ziua Armatei Române este marcată astăzi, prin ceremonii militare și religioase în garnizoanele din țară
Regional duminică, 25 octombrie 2026, 10:02

(AUDIO) Fonduri europene pentru revitalizarea Institutului Cantacuzino din Iași. Ce planuri are Ministerul Sănătății

Prezent la Iași, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a precizat că a discutat cu primarul municipiului preluarea terenului și a clădirii...

(AUDIO) Fonduri europene pentru revitalizarea Institutului Cantacuzino din Iași. Ce planuri are Ministerul Sănătății
Regional duminică, 25 octombrie 2026, 09:43

(AUDIO) Ministrul Sănătății anunță schimbări în plata gărzilor medicilor și rezidenților

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat ieri, la Iaşi, că una dintre priorităţile mandatului său vizează gărzile medicilor şi...

(AUDIO) Ministrul Sănătății anunță schimbări în plata gărzilor medicilor și rezidenților
Regional duminică, 25 octombrie 2026, 09:37

(AUDIO) Ministerul Sănătății caută soluții pentru finanțarea medicamentelor oncologice. Bugetele ar putea fi suplimentate la rectificare

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat ieri, la Iaşi, că a discutat cu conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate...

(AUDIO) Ministerul Sănătății caută soluții pentru finanțarea medicamentelor oncologice. Bugetele ar putea fi suplimentate la rectificare