1 octombrie 1949: Mao Zedong proclama Republica Populară Chineză

Publicat de Nicolae Tomescu, 1 octombrie 2021, 07:48 / actualizat: 1 octombrie 2021, 9:12

Slideshow/realizat în concediul legal de odihnă (august 2008)

Pe traseul Beijing-Tianjin-Teda-Chengde-Beijing-Xi’An-Beijing, am înţeles de ce „pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer”: • Marele Zid Chinezesc (segmentul Mutianyu, aflat la peste 100 km nord-est de Beijing), • Piaţa Tian’anmen (cel mai cunoscut loc din lume pentru adunările de mulţimi, martorul sângeroasei represiuni a revoltei studenţeşti din 1989), Poarta Păcii Cereşti, Palatul Imperial – numit şi Oraşul Interzis de purpură sau Palatul Imperial de iarnă, Templul lama Yonghe gong – una dintre cele mai importante mănăstiri budiste tibetane din lume, Templul lui Confucius, Turnul Tobei şi Turnul clopotului, Parcul Beihai (cea mai veche grădină imperială din lume), Templul Cerului, cladirile de pe hutong, Palatul de vară – cel mai mare complex imperial cu grădină din China; • În Chengde (provincia Hebei, adiacentă Beijing-ului, regiunii Liaoning şi Mongoliei Interioare), propunerile au privit: Rezervaţia Muntelui (fosta grădină imperială, cu Zona Palatului, Zona Lacului, Zona de Câmpie, Zona Muntelui), templele exterioare (Puningsi, Xumifushouzhimiao, Putuozongchengzmiao, Pulesi, Shuxiangsi, Anyuanmiao, Purensi) – care dau aşezării repuşaşiam perlei de nord a Marelui Zid Chinezesc. • În Xi’An, capitala provinciei Shaanxi, am (re)descoperit Armata de teracotă – statuile reprezentând soldaţi şi cai în mărime naturală, îngropaţi la moartea împăratului Qin Shihuang – considerată astăzi a opta minune a lumii antice, satul neolitic Banpo – cu vestigii vechi de 6.000 de ani, Mormântul împăratului Qin, Turnul clopotului (simbol al oraşului), Pagoda Marea Gâscă Sălbatică, muntele Huashan. • Trei ore de mers cu autobuzul (120 km, la est de Xi’an) sunt răsplătite de priveliştea celui mai înalt munte sfânt al taoismului – Huashan. Folosind telecabina, am ajuns la 1.500 m, după care, 700 de metri m-au ajutat să înţeleg, cu sânge şi sudoare, de unde vine nevoia de Paradis, faptul că, pentru a se naşte bucuria ascensiunii munţilor se cuvine să existe şi Infernul…

Sponsorul filmului: Compania Lorens

*

https://roburse.ro/www/wp-content/uploads/2017/08/China.pdf

*

La 23 iulie 1921, într-o casă din fosta concesiune franceză a Shanghai-ului, Mao Zedong și un grup restrâns de revoluționari chinezi, inspirați de revoluția bolșevică din Rusia, s-au adunat (în secret) pentru a forma un nou partid politic. China era o țară săracă și pustiită de războiul civil. În 1949, având sprijinul populației din zona rurală a Chinei, Partidul Comunist Chinez (PCC) răsturna guvernul naționalist din Chiang Kai-shek (retras în insula Taiwan)…

La 1 octombrie 1949, președintele PCC, Mao Zedong, proclama Republica Populară Chineză. Odată ajuns la putere, a încercat să accelereze dezvoltarea industrială a Chinei prin politici pe cât de îndrăznețe pe atât de dezastruoase (exemplu: „Marele Salt” din 1958, campanie de „colectivizare agricolă” care a ucis 30 de milioane de oameni; în 1966, lansase „Marea Revoluție Culturală Proletară”, sprijinindu-se pe fanaticii „Gărzii Roșii”, distrugând vestigiile „culturii feudale”, cu aproape două milioane de vieți distruse în anarhia care a cuprins țara)…

Când Mao a murit /în 1976/, noii lideri ai PCC au inițiat o serie de reforme politice și economice revoluționare pentru sistemul comunist: deschiderea către comerțul internațional, investiții inovative, s-au pus bazele unei creșteri economice semnificative care a transformat China într-o putere globală majoră. „Deși poate părea comunist doar ca nume, în urma reformelor economice începute la sfârșitul anilor 1970, structura statului chinez sub PCC este similară cu cea a altor regimuri socialiste autoritare. Dar ambele idei coexistă în mod pașnic. În timp ce China urmărește politici economice de tip capitalist, direcționate, însă, de stat, partidul rămâne, totuși, autoritatea politică supremă” (Neil Thomas, expert în cadrul think tank-ului „Eurasia Group”)…

Mai mult, „partidul unic” a desfăşurat, odată cu venirea la putere a preşedintelui Xi Jinping (sfârşitul anului 2012), campanii de arestări împotriva unor disidenţi…

*

Primele contacte oficiale româno-chineze au avut loc la Paris, în anul 1880, între Mihail Kogălniceanu şi reprezentantul Chinei în capitala Franţei. La 18 octombrie 1939, s-au stabilit relaţii diplomatice între România şi Republica China; acestea au fost întrerupte, la 10 iulie 1941, consecință a recunoaşterii /de către guvernul român/ a guvernului din Nanjing (alcătuit din elemente pro-japoneze).

România a fost a treia ţară care a recunoscut R.P. Chineză. Relaţiile diplomatice au fost stabilite la 5 octombrie 1949, la rang de ambasadă.

China a devenit primul partener comercial al României în Asia, ocupând locul 16 printre investitorii străini. În 2004, cu prilejul vizitei de stat în România a preşedintelui R.P. Chineze, Hu Jintao, s-a semnat Declaraţia Comună a României şi a Republicii Populare Chineze privind stabilirea unui Parteneriat Amplu de Prietenie şi Cooperare. Relaţiile bilaterale sunt caracterizate de contacte politice şi sectoriale frecvente şi variate, precum vizitele preşedintelui RPC în România în 2004 şi ale preşedintelui României în RPC: 2003, 2006 şi 2008. Întâlniri la nivel de prim-ministru în România în 1994 şi în R.P. Chineză: 1995, 2002, 2003 şi 2004, precum şi la nivelul ministrului de externe în România: 1991, 2002 şi în R.P. Chineză: 1990, 1993, 1999, 2005, 2008 şi 2009.

*

Alte coordonate ale politicii externe?

China consideră Taiwanul ca făcând parte din teritoriul său şi susţine că „va prelua, din nou, controlul asupra acestuia, inclusiv prin forţă (dacă va fi nevoie)”… R.P. Chineză „a decis” că arhipelagurile Spratly şi Paracel sunt „teritorii interne” (în ianuarie 2020, arhipelagul era proclamat district administrativ); Vietnamul aduce în dezbatere argumente istorice şi juridice…