Viața de om fără adăpost…
Publicat de Nicolae Tomescu, 2 ianuarie 2017, 09:00
Denumirea uzuală pentru „Persoane adulte fără adăpost” (PAFA) este om al străzii… Trecem, de regulă nepăsători, chiar agasați și dezgustați, pe lângă reprezentanții acestei categorii de persoane defavorizate[1], excluse de la serviciile publice sociale și medicale (ajutor social, cantină socială, sistemul asigurărilor de sănătate, etc.)…
Contează, desigur, principalele cauze pentru care oamenii ajung în stradă – conflictele familiale[2], evacuările, pierderea locului de muncă, escrocheriile; o parte provine din centrele de plasament – după împlinirea vârstei de 18 ani, sunt eliminați din sistemul de protecție a copilului și nu mai au unde să locuiască. Unii ajung în stradă pentru că au fost dați afară din casă de către propria familie, pe când alții pentru că au avut o casă care a fost retrocedată fostului proprietar[3]. Eșecul personal și neadaptarea la condițiile sociale existente fac parte cauzele endogene ale fenomenului și țin de anumite patologii comportamentale[4]…
Ieri am văzut ceea ce, probabil, m-am făcut că nu observ adesea… Orbit de faptul că este mai comod să privesc înspre Mall sau înspre construcțiile unor așa-ziși dezvoltatori… Da, chiar cele două imagini ale prosperității „primesc”, cu silă și ignoranță, o realitate cuprinsă aceluiași fenomen, opusă celei „civilizate”, neconstituind motorul evoluției…
Mă voi plimba mai mult pe străzile Iașiului ca să aud poveștile adevărate. Am rămas, înainte de toate, cu ideea referitoare la judecata noastră despre ceilalți. Poate că unii trecătorii își doresc să se termine orice anotimp deoarece „mirosul fără adăpost” li se pare insuportabil. Dar nu cred că oamenii respectivi ar vrea să-și petreacă nopțile dormind iepurește, cu bagaje incerte sub cap, mirosind din cap până în picioare. Cine ar alege să meargă în haine rupte, ponosite, jegoase, cu mizerie pe tot trupul? Cine ar alege să ducă traiul omului care nu atrage nicio privire prietenoasă? Cred că nimeni nu poate alege o asemenea viață. Și, mai ales, să o ducă, zi de zi…
[1] Direcția Generală de Evidență a Populației din România definește prin mențiunile „lipsă act spațiu” și „lipsă spațiu”, situația când: persoana nu poate face dovada spațiului de locuit asigurat ori, în ultimă instanță, nici nu are efectiv unde să locuiască, iar dacă totuși stă undeva; persoana nu are acceptul găzduitorului pentru întocmirea formelor legale. Spre deosebire de instituția românească, Asociația Médecins Sans Frontières-București a enunțat o definiție mai complexă: PAFA este persoana care nu are efectiv unde să locuiască (locuință proprie sau cu chirie de stat); dacă stă undeva, nu are acceptul găzduitorului pentru întocmirea formelor legale… iată de ce omul în cauză se află într-o situație de sănătate fizică, de criză[1] la nivel psihic, social și juridic, situație determinată de absența unui adăpost sau de imposibilitatea de a-și permite unul…
[2] În special divorțul…
[3] Ca urmare a legii caselor naționalizate…
[4] Este vorba, în primul rând, de adolescenții care pleacă de acasă pentru că nu vor să se supună regulilor impuse de părinți (să învețe, să aibă un program limitat de acces la internet sau programe TV, să se întoarcă acasă la ore stabilite etc.), dar avem și adulți care decid că strada pare mult mai ușor de suportat. Unele persoane ajung oameni ai străzii pentru că nu se pot adapta mediului familial, în mare măsură din cauza tulburărilor de comportament; sunt imprevizibili, generează teamă și au un potențial agresiv sporit…
