Lascăr Catargi nr. 44 (unde Ion I. C. Brătianu a lucrat pentru România Mare și unde au fost inaugurate emisiunile postului de radio Moldova)… Încotro?

Publicat de Nicolae Tomescu, 10 octombrie 2017, 13:02 / actualizat: 12 octombrie 2017, 9:45

Merg, aproape în fiecare zi, pe strada care poartă numele lui Lascăr Catargi; trecătorii pot arunca priviri către placa din marmură, cu litere aurii, țintuită în peretele clădirii-avanpost de la numărul 44. Cei mai curioşi pot să se oprească şi să citească următorul text: „În această casă, unde în timpul Primului Război Mondial marele om politic Ion I. C. Brătianu a lucrat pentru România Mare, s-au inaugurat la 2 noiembrie 1941 emisiunile postului de radio Moldova. 2 noiembrie 1991”… 

Pe locul unde am petrecut o mică parte din 27 de revoluții ale Pământului în jurul Soarelui[1] care mă leagă de Radio Iași, a trăit, preț de doi ani, conducătorul guvernului României din timpul Primului Război Mondial[2] …

În virtutea „adevărului istoric”, vă aduc la cunoștință documentul elaborat pe vremea când aveam atribuții de director: „Liste obiective POS 212 Studioul de Radio Iași… 1.1.a) Direcţie strategică: Parcurgerea unor etape de identificare a soluţiei optime pentru corp B (clădire veche) Radio Iaşi/aferente lucrărilor de consolidare şi/sau (re)construcţie; studiu de fezabilitate (mă gândeam la atragerea Ministerului Culturii, inclusiv în sensul finanțării – pentru înscrierea și păstrarea acestui obiectiv de patrimoniu național), trebuie discutat şi aprobat în CA al S.R.R.). Desfiinţarea (lobby pentru excluderea din anexa Legii nr. 41/1994, apoi dezafectare şi demolare) unei părţi a imobilului din Lascăr Catargi nr. 44 (m-am referit la adăugiri monstruoase, fără articulare arhitecturală și funcțională)”… Nu era, neapărat, răspunsul meu la un articol: „Cum şi în Iaşi sunt unele clădiri de mare importanţă istorică lăsate la voia întâmplării şi astfel dispar sau se prefac sub ochii noştri, spre a se evita alte dureroase pierderi(…), un cititor ne-a semnalat (…) un şir de zidiri cu soartă asemănătoare. Una dintre acestea este şi clădirea din strada Lascăr Catargi, Nr. 44, a studiourilor postului de Radio Iaşi, care, poate, s-ar dori desfiinţată, după darea în exploatare a noului local.(…) Bătrâna zidire fiind considerată de strămoşi un locaş de seamă al istoriei neamului românesc s-a ocrotit cu veneraţie şi trebuie păstrată peste veacuri, spre amintirea marilor înfăptuiri din 1918, în odaia de pe colţ cuvenindu-se reînvierea simbolică a istoricului birou.” („Cuibul Reîntregirii” de pe strada Lascăr Catargi, publicat de Curierul de Iași la data de 03/06/2010)…

Quo vadis (Încotro)? Quid deinde (Ce urmează)?

Nicolae Tomescu, Redactor Șef Radio Iași

[1] Ar trebui să nu pun la socoteală 30 de luni – „întrerupere”, sub forma „pedepselor” aplicate subsemnatului de Sistemul politizat, corupt, fără scrupule… Faptele („prejudiciul moral suferit de Nicolae Tomescu din culpa angajatorului”) au fost sancționate de Secția I Civilă a Tribunalului Iași (dosarul: 1000/29/2016; materia: litigii de muncă; obiectul: conflict de muncă daune morale) atunci când a pronunțat (în stadiul procesual: Fond) Hotarârea 1804/2016 din 16.11.2016, confirmată prin Hotarârea (definitivă) 473/2017 din 20.09.2017 a Curții de Apel Iași…

[2] Ion I.C. Brătianu (Ionel Brătianu), născut în 20 august 1864/Florica, astăzi Ștefănești, județul Argeș – mort la 24 noiembrie 1927/București, a jucat un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 și în viața politică din România modernă. Nu a profesat ca inginer, ci s-a dedicat vieții politice. A deținut funcția de președinte al Partidului Național Liberal. A fost, de cinci ori, președinte al Consiliului de Miniștri (în momentul intrării României în Primul Război Mondial, conducând țara în momentele dificile ale retragerii în Moldova), mai mult decât oricine altcineva; a ocupat, totodată, funcția de ministru de interne (de trei ori), ministru al apărării naționale (de două ori) și ministru al afacerilor externe (de două ori)…

La jumătatea lui noiembrie 1916, atunci când trupele Puterilor Centrale se apropiau de Bucureşti, familia regală, guvernul şi autorităţile centrale s-au mutat în Iaşi, orașul devenind „capitală de război a României” (începând cu 12/25 noiembrie anul amintit). În absența unor pregătiri, adăpostirea instituţiilor centrale şi a sutelor de mii de refugiaţi a creat dificultăți (aparent insurmontabile); primarul Gheorghe Mârzescu a dovedit o capacitate organizatorică extraordinară, ieșenii au înțeles situația, fapte care au condus, în vreo câteva zile, la adăpostirea oamenilor de stat, a instituţiilor centrale – instalate în sedii provizorii (lipseau sălile încăpătoare pentru întrunirile guvernamentale – acestea se ţineau în locuinţele miniştrilor, liberalii se întruneau la Emil Costinescu, ministrul de Finanţe/pe strada „Gheorghe Asachi”, la primarul Mârzescu/strada „Carol”, conservatorii la ministrul D. Grecianu/tot din strada „Carol”, Parlamentul la „Teatrul Naţional”, iar Senatul în „Aula Universităţii”)…. Potrivit mărturiei lui I. G. Duca, prim-ministrul (1864-1927) primea găzduire în „casa Levin” din strada „Lascăr Catargi” (fostă Română, fostă „Karl Marx”)/numărul 44 de astăzi. Clădirea (cu trei odăi, biroul şi locuinţa familiei Brătianu) avea să fie martora evenimentelor şi întâmplărilor care merită istorisirea. Când apăreau probleme dincolo de obșnuit (în biroul atât de des invocat s-au purtat tratative între prim-ministrul I. I. Brătianu şi Take Ionescu, reprezentantul partidului Conservator Democrat, de opoziţie, pentru formarea guvernului de coaliţie/11/24 decembrie 1916; au fost discuții și pentru rezolvarea reformei agrare, pe care regele Ferdinand o proclamase/la sfârşitul lui martie 1917, dar pe care unii dintre conservatori nu o agreau) membrii guvernului se adunau în biroul prim-ministrului (biroul avea, la mijloc, o masă înconjurată de câteva scaune). Biroul era deschis comandanţilor militari, miniştrilor români şi străini, parlamentarilor şi altor dregători (cu care se Ionel Brătianu se consulta, căutând soluţii pentru rezolvarea chestiunilor provocate de înfrângerile din prima parte a războiului); casa de pe strada Română a fost martora informațiilor privind căderea, sub ocupaţie germană, a Munteniei, Olteniei, Dobrogei, a oraşelor Bucureşti, Ploieşti (23 noiembrie/6 decembrie 1916), Buzău, Brăila şi Focşani (în ziua de Crăciun – 25 decembrie/7 ianuarie 1916). În acelaşi birou au avut loc tratativele cu trimişii ţărilor aliate (Albert Thomas, ministrul Apărării francez, şi Emile Wandervelde, ministrul belgian; au mai ajuns emisari din America, Italia, Anglia), sosiţi la Iaşi (prin mai-iunie) pentru a vedea situaţia de pe frontul răsăritean. Tot aici s-a cristalizat înţelegerea cu ministrul Rusiei (pentru ca aproximativ 30.000 de ostaşi şi ofiţeri români ardeleni, prizonieri din armata austro-ungară, aflaţi în lagărul de la Darniţa-Kiev, să formeze un corp de voluntari capabili să lupte alături de armata română pentru eliberarea Transilvaniei); clădirea a trăit, deopotrivă, neliniştea provocată de contorsiunile armatei aliate ruse – îngrijorat, Brătianu a convocat, la biroul său, un consiliu de miniştri urgent, în puterea nopţii (a doua zi, o unitate militară formată din ostaşi ucraineni ajutată şi de români, înconjurau tabăra din Socola, obţinând predarea; se îndepărtau din ţară şi celelalte trupe revoluţionare); totodată, ieşirea Rusiei din război şi încheierea armistiţiului de la Brest Litowsk (22 decembrie 1917) a lăsat România descoperită în faţa armatelor Puterilor Centrale şi a obligat-o să accepte aceeaşi cale (una dintre condiţiile armistiţiului privea îndepărtarea misiunilor militare; sâmbătă, 24 februarie/9 martie 1918, acestea plecau din gara „Socola”, petrecându-se şi trista despărţire de generalul Berthelot); în plan intern, s-a produs demisia guvernului de coaliţie şi înlocuirea acestuia, la finele lunii ianuarie 1918, cu unul de specialişti al generalului Averescu, pentru elaborarea şi încheierea păcii (deja semnate) de Ucraina; imediat, la dorinţa reprezentanţilor Puterilor Centrale, regele a înlocuit guvernul lui Averescu cu unul filocentralist (5/18 martie 1918), condus de Alexandru Marghiloman. Cred că vă imaginați una din etape: punerea la zid a lui Brătianu (chipurile, autorul „dezastrului naţional”), chemări, la tribunal, ale foştilor guvernanţi, dar şi întruniri în „casa lui Mârzescu de pe Copou”…

În 1922, după ce avuseseră loc realizarea și recunoașterea Marii Uniri, a preluat guvernarea, asumându-și reforma agricolă și votarea noii constituții din 1923. Adesea, Ion I.C. Brătianu s-a trezit cu acuzația că ar fi avut o influență disproporționată asupra monarhului, impunând acestuia opțiunile sale politice; în criza dinastică (determinată de renunțarea principelui-moștenitor/decembrie 1925), a fost preopinentul eliminării principelui moștenitor Carol de la succesiunea tronului. Când Ferdinand a încetat din viață (în 1927), guvernul condus de Ionel Brătianu a rămas în fruntea țării, sub domnia regelui minor Mihai; marele om politic a murit, la rându-i (avea 63 de ani); începea o perioadă de declin pentru Partidul Național Liberal (acolo, ex-miniştrii alcătuiseră un fel de cabinet din umbră, la care participa şi şeful lor, aşezat pe un mic fotoliu/doamna Mârzescu avea să-l declare „monument istoric”; câteodată, în timpul deplasării către locuinţa din strada „Română” şi „casa Mârzescu” din strada „Carol”, fostul prim-ministru se plimba pe Copou cu ochii în căutarea grilajelor înalte, încercând să descifreze paginile de istorie aflate dincolo de acestea)…