Constantin Tănase: „Idealurile se aseamănă cu stelele: nu poţi ajunge la ele, în schimb te poţi orienta”

Publicat de Nicolae Tomescu, 5 iulie 2021, 08:50

Lumea teatrului… Mai mult decât ceea ce vedem noi, aflați pe scaunele din sala de spectacol sau în fața televizorului… Atunci când se lasă cortina, actorii zâmbesc larg, fiind hrăniţi de aplauze; pentru a le înţelege dedicarea, nu voi ezita să scriu despre povestea lui Constantin Tănase, unul din cei mai valoroşi şi talentaţi artişti ai României…

5 iulie 1880… se năştea, în Vaslui și într-o familie modestă[1], omul care va deveni o emblemă a teatrului românesc…

Elev mediocru[2], actorul s-a îndepărtat, pe nesimțite, de joaca obişnuită a colegilor săi, găsind refugiu în concertele fanfarei militare şi în reprezentaţiile din Grădina „Pârjoala”[3]. Iată clipa în care hotărăşte să înjghebe, împreună cu câţiva colegi, o „trupă”[4]. Debutul în teatru l-a avut când încă era elev la gimnaziu[5]. În 1896, actorul a absolvit cele patru clase şi a încercat să dea admitere la „Liceul Militar” din Iaşi, dar, la vizita medicală, tânărul aspirant a fost respins în favoarea unui fiu de colonel. Cea mai mare deziluzie a vârstei adolescentine l-a transformat în „învăţătorul cu nasul mare” pentru elevii şcolii din Poieneşti/Vaslui; aplicând o metodă de predare originală în care muzica şi gimnastică ocupau locuri de frunte, era îndrăgit de comunitate, dar nu şi de autorităţi; Constantin Tanase rămâne fără loc de muncă şi decide să se despartă de Vaslui, plecând la Bucureşti, în calitatea voluntarului la Regimentul „1 Geniu”[6]…

I s-a deschis drumul către notorietate… După efectuarea stagiului militar, se înscrie la cursurile Conservatorului de Artă Dramatică[7]. În perioada studenţiei a fost atât de sărac[8] încât, pentru a-şi asigura banii de mâncare, cânta în corul bisericii şi vindea unsoare pentru copitele cailor; în loc de pingele, în ghete îşi punea cartoane; ca să facă rost de bani s-a angajat  în armată; la teatru venea îmbrăcat în militar, deoarece nu avea bani de alte haine; o vreme a fost şi plutonier în armată şi actor pe scena Teatrului Naţional.

A început să lucreze în teatru[9]; odată ce pune bazele trupei „Cărăbuş”[10], va crea o tradiţie de teatru de cabaret pe durata următorilor 20 de ani (tradiţie prezentă şi astăzi, mai ales la teatrul de revistă „Constantin Tanase”)[11]. Preferatul Reginei Maria şi al lui George Enescu, Constatin Tănase a reuşit să obţină faima naţională cu ajutorul talentului (înnăscut) şi cu ambiţia (re)considerării „Măriei Sale” poporul[12]. A reuşit să creeze un tip aparte de personaj, al cetăţeanului simplu, umil şi necăjit, mereu în contradicţie cu birocraţia, unic în costumul său clasic, cu pătratele şi cu crizantema la butoniera şi bastonaş, fapt care l-a transformat în purtătorul de cuvânt al câtorva categorii sociale. Timp de aproape două decade, a adaptat scenă bucureşteană condiției unui post de avangardă, înfierând greşelile din politica vremii[13]. Suficiente motive care îl vor aduce, de multe ori, în atenţia cenzurii…

Unii[14] afirmă că moartea i s-a tras din încăpăţânarea de a spune lucrurilor pe nume. După un an de la întoarcerea armelor și de la invazia sovietică, Constantin Tănase încă mai juca pe scenele bucureştene. Se spunea că „eliberatorii” jefuiau oamenii în plină stradă, ziua în amiaza mare, somând victimele: „Davai Ceas!” (dă-mi ceasul); într-unul din spectacolele sale, artistul a satirizat fărădelegile şi obsesia pentru ceasuri de orice fel; după mai multe reprezentații, a fost arestat, amenințat cu moartea, i s-a ordonat să nu mai joace piesa respectivă, dar Tănase nu era ușor de intimidat; la următorul spectacol a apărut pe scenă într-un pardesiu imens, cu mâinile „bandajate” cu ceasuri de mâna; spectatorii l-au aplaudat frenetic la apariție, deși actorul nu a scos nici un cuvânt; apoi și-a deschis pardesiul, scotând la iveală un imens ceas cu pendulă; arătând către acesta, a spus doar: „El tic, eu tac, el tic, eu tac”. Două zile mai târziu, marele actor era mort… Artistul a rămas în memoria românilor inclusiv pentru curajosul monolog, pe care îl reproduc: „Rău era cu «der, die, das»/ Da-i mai rău cu «davai ceas»!/ De la Nistru pân’ la Don,/ Davai ceas, davai palton!/ Davai ceas, davai moşie!/ Haraşo tovărăşie!”…

Conştient că viaţa lui avea încărcătură pentru un scenariu de film, a dorit să facă o peliculă despre aventurile trăite, de la sărăcia din Conservator până la statutul de director de teatru. În 1932, a plecat la Berlin[15] – unde s-a întâlnit cu Charlie Chaplin…

Constantin Tănase a murit, în casa din Bucureşti, pe 29 august 1945.

[1] Tatăl, Ion Tănase, era laborant de farmacie, iar mama era casnică. A crescut într-o casă în care romanţele şi cântecele populare româneşti păreau înscrise codului genetic…

[2] Cu note mari la muzică şi gimnastică…

[3] Aveau loc spectacole ale unor actori precum Zaharie Burienescu şi I.D. Ionescu…

[4] Drept scenă a fost ales beciul casei, acolo unde au fost prezentate fragmente din „Meşterul Manole”, „Căpitanul Valter Mărăcineanu” şi „Constantin Brancoveanu”…

[5] Într-o vară, trupa lui Mordechai Segălescu (de limbă idiş) soseşte în Vaslui, lipsindu-i un actor; șansa (destinul) a făcut ca Tănase să îl înlocuiască… Tatăl său îl dorea „impiegat cu şapca roşie” (la CFR)…

[6] După armată s-a înscris la şcoala de telegrafişti…

[7] Pe care le-a absolvit în 1905…

[8] Constantin Tănase avea să-şi amintească despre cea mai cruntă perioadă din viaţa lui „Am trăit în cea mai neagră mizerie pe care şi-o poate închipui cineva”…

[9] Tot atunci (în 1917) s-a căsătorit cu Virginia Niculescu…

[10] Teatrul şi-a deschis porţile pe 2 iulie 1919, inaugurarea a fost un adevărat eveniment…. La „Cărăbuş”, marele actor lansează carierele a numeroşi artişti; să-i amintesc doar pe Maria Tănase şi Horia Şerbănescu?

[11] Care mai funcţionează la adresa de pe Calea Victoriei, 33-35, în inima capitalei României…

[12] A reuşit, pe timpul vieșii, dar şi după moarte, „să transmită un mesaj extraordinar de frumos, cald, sincer şi curat publicului”, afirma regretatul Ioan Mancaş, fost director al Muzeului Judeţean din Vaslui…

[13] Cuplete care, odată cu trecerea timpului, au rămas actuale şi încărcate de semnificaţii.
Dacă pe vremea lui stârneau râsul, astăzi pot fi prilej de amară meditaţie.
Cum poate un cuplet de comedie să fie mai actual decât în
momentul apariţiei? Ce resurse ascunse a avut artistul pentru a reuși o astfel de performanţă? Sau clasa politică, aflată la putere, reproduce din tarele des întâlnite pe vremea lui Tănase? „Ne‑am trezit din hibernare şi‑am strigat cât am putut: Sus cutare! Jos cutare! şi cu asta ce‑am făcut? Am dorit, cu mic, cu mare, şi‑am luptat, cum am ştiut, S‑avem nouă guvernare, şi cu asta ce‑am făcut?”…

[14] A fost ipoteza lansată de soţia sa, după tragedie… Desigur, au circulat fel de fel de legende: că ar fi murit din cauza unei pneumonii provocate şi agravate în mod intenţionat (pare plauzibil să fi suferit din cauza plămânilor şi din lipsa antibioticelor din anii ’45 ai secolului trecut, după ce, în iarna lui 1940, suferind de pleurezie purulentă, fusese operat de profesorii Hortolomei şi Burghele, scrie piatza.net; la 1 mai 1945, defilase în fruntea artiştilor iar după 17 august se îmbolnăveşte destul de grav); că ar fi fost împuşcat; că ar fi fost redus la tăcere chiar de legionari, dacă nu de comunişti…

[15] Filmul s-a turnat atât la studiourile de la Berlin, cât şi la Bucureşti….