Despre „Cenaclul Flacăra” și drama de la Ploiești

Publicat de Nicolae Tomescu, 14 iunie 2017, 08:55

A pune în cauză necesităţile culturii, a le înţelege, evitând riscul de a le transforma în fetişuri, rămâne – probabil – singura cale de a le transforma în sursă a libertăţii. Frica de a gândi sau pretenţia de a gândi „mai presus de toţi ceilalţi” este un mod de a renunţa să devii liber. Dogmatismul pune în pericol nu numai limbajul; nu putem fi liberi decât cucerindu-ne în fiecare zi libertatea; nu putem fi liberi decât lucizi. Cultura se declină ca o activitate oarecare, facultativă şi marginală, ea reprezintă şansa transformării mentalităţilor. Ar fi ideal să preţuim valorile de altădată, fără a dispreţui valorile prezente. Ar fi perfect să producem efecte. Ar fi moral să punem în valoare; fără ostentaţie…

Iată de ce, intenționez concentrarea dialogului și pe amintirile legate de Adrian Păunescu, urmărindu‑se o desfăşurare a discuţiilor prin selecţie, prin moderaţie, prin promovarea culturii artistice, muzicale. Nu numai interpretarea cântecelor are nevoie şi de aşa-numiţii amatori (care pot deveni profesionişti) – pentru a se feri de plictiseală, de aroganţă… Asta a realizat, respectând proporțiile și contextul, „Cenaclul Flacăra”.

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=UejMK3xTwV8[/youtube]

Fenomen cultural din anii 1970 și prima parte a anilor 1980, îngemănând poezii/versificări spontane și versuri ale consacraților, muzica timid îngânată de debutanți anonimi, care urcau pentru prima dată pe scenă, cu piese deja cunoscute ale unor formații sau grupuri muzicale, ale unor soliști deja afirmați, „Cenaclul Flacăra” a delectat publicul cu abordări oarecum eclectice (melodii populare, muzică clasică, folk și rock). Din 1973 (prima oară) până în 1985 (ultima oară) au avut loc 1.615 spectacole de muzică și poezie (6 milioane de spectatori).

În seara de 15 iunie 1985, tribunele fostului stadion „Petrolul” se umpluseră la refuz. Show-ul, început la ora 18:00, s-a întins până către miezul nopţii, atunci când o furtună violentă a declanşat drama. De aici, versiunile se caracterizează prin confuzie. Se pare Păunescu a fost avertizat de electricieni să întrerupă evenimentul, deoarece sistemele electrice nu erau împământate; ar fi refuzat să ia în calcul sugestiile celor din stafful său, lăsând spectacolul să-și urmeze cursul, sub o furtună teribilă, care nu a înspăimântat însă lumea adunată; ar fi dat chiar dispoziţie ca porţile să fie închise… Fenomenul fizic care constă în întreruperea accidentală a curentului electric într-o rețea prin stabilirea unui scurtcircuit a aruncat în beznă întreaga arenă. Panicaţi, oamenii au început să se înghesuie către ieşirile înguste, cu o capacitate de defluire precară. S-a creat o busculadă a nopții și a morții, cu cinci victime plecate în neființă şi zeci de răniţi; s-au călcat în picioare, în special spectatorii de la tribuna întâi, cei aflaţi la baza scărilor având de suferit în cea mai mare măsură – din rândurile lor au rezultat victimele (numărul real rămane necunoscut). „Presa” a trecut sub tăcere incidentul dramatic, deși Miliţia, Securitatea, Partidul s-au interesat, îndeaproape, iar oraşul vuia de ambulanţe, deopotrivă cu faptul că victimele au înțesat spitalele ploieştene; desigur, comuniștii au profitat de eveniment – inclusiv de unele excese ale celui care a scris și a făptuit așa cum respira – pentru stoparea fenomenului (acesta luase amploare, mulţimile de tineri devenind stânjenitoare pentru Sistem).

Pamfletul anti-Păunescu a apărut prin anii ’80 ai secolului trecut. În condițiile în care cenaclul era interzis – ca urmare a incidentului, Păunescu trimis într-o redacţie a unei publicaţii culturale, pamfletul circula xeroxat, fiind difuzat şi la „Radio Europa Liberă” (în lectura lui Neculai Constantin Munteanu). Unii îl atribuiau, după stil, lui Eugen Barbu[1] (C.V. Tudor îi confirmă paternitatea)…

În 26 mai 2008, Adrian Păunescu a repornit, tot de la Ploieşti, caravana cenaclului, în versiune post-revoluţionară[2]…

Feature: Nicolae Tomescu & Erika Engel

[1] Fleica şi Drapelul, Folkul şi Porcul! Iată programul său electoral. De o asemenea manieră scria, probabil, Eugen Barbu, despre Adrian Păunescu… Nemţii au un termen aparte pentru un (re)sentiment, căruia nu i-am găsit echivalentul în limba română – Schadenfreude (înseamnă plăcerea pe care o primeşti atunci când nenorocirea îl bate pe altcineva); tradiţia noastră populară reaminteşte de un proverb potrivit pentru sentimentul Schadefreude în rândurile românilor, indiferent că ei sunt scriitori sau analfabeți – „râde hârb de oală spartă”.

[2] Evenimentul a fost găzduit de Casa de Cultură a Sindicatelor, iar la spectacol au participat circa 500 de tineri.