Ceaikovski: „Inspiraţia este un oaspete care nu calcă pragul celui leneş”

Publicat de Nicolae Tomescu, 6 mai 2021, 11:20

Ce preferați? Confuzia dintre părere (punct de vedere strict personal) și opinie (punct de vedere prezentat cu argumente)?

*

Enumăr[1] argumentele lui Piotr Ilici Ceaikovski (7 mai 1840–6 noiembrie 1893): Lacul lebedelor, Op. 20 (1875-1876), Frumoasa din pădurea adormită, Op. 66 (1888-89), Spărgătorul de nuci, Op. 71 (1891-92), Simfonia nr. 1 în sol minor (Visuri de iarnă), op. 13 (1866), Simfonia nr. 2 în do minor (Mica Simfonie Rusă), op. 17 (1872_, Simfonia nr. 3 în Re major (Poloneză), op. 29 (1875), Simfonia nr. 4 în fa minor, op. 36 (1877), Simfonia Manfred, op. 58 (1885), Simfonia nr. 5 în mi minor, op. 64 (1888), Simfonia nr. 6 în si minor (Patetica), op. 74 (1893), uverturile L’Orage, op. 76 (1864), Uvertura în fa major (1865, rev. 1866), Uvertura solemnă după imnul naţional danez, op. 15 (1866, rev. 1892), Fatum, Op. 77 (1868), Uvertura Fantezie „Romeo si Julieta” (1869, rev. 1870, 1880), La Tempête, op. 18 (1873), Marş slav, op. 31 (1876), Francesca da Rimini, op. 32 (1876), Capriccio Italien, op. 45 (1880), Serenadă pentru coarde, op. 48 (1880), Uvertura 1812, op. 49 (1880), Hamlet, op. 67 (1888), Voevoda, op. 78 (1890-91), Concert pentru pian nr. 1 în si bemol minor, op. 23 (1874-75, rev. 1879 et 1889), Serenadă melancolică, op. 26 (1875), Variaţiuni pe o temă rococo, op. 33 (1876), Vals-Scherzo, op. 34 (1877), Concert pentru vioară în Re major, op. 35 (1878), Concert pentru pian nr. 2 în Sol major, op. 44 (1879-80), Concert fantezie, op. 56 (1884), Pezzo Capriccioso, op. 62 (1887), Concert pentru pian nr. 3 în Mi bemol major, op. 75 (1893), Andante şi Finale, op. 79 (1897), Suita nr. 1 în re minor, Op. 43 (1878-1879), Suita nr. 2 în Do major, Op. 53 (1883), Suita nr. 3 în Sol major, Op. 55 (1884), Suita nr. 4 în Sol major, „Mozartiana”, Op. 61 (1887), şase scene din baletul Spărgătorul de nuci reunite în Suita „Spărgătorul de nuci”, Op. 77a (1892), muzică de cameră Cvartet pentru coarde în Si bemol major (1865) Cvartet pentru coarde nr. 1 în Re major, op. 11 (1871), Cvartet pentru coarde nr. 2 în Fa major, op. 22 (1873-74), Cvartet pentru coarde nr. 3 în mi bemol minorr, op. 30 (1876), Amintire despre un loc drag, op. 42 (1878), Trio ppentru pian în la minor, op. 50 (1918-2002), Amintire din Florenţa, op. 70 (1890), piese pentru pian (cea mai cunocută: Anotimpurile op. 37b), muzică de scenă Snégourotchka, op. 12 (1873), 10 opere, cele mai celebre fiind Evgheni Oneghin (1878), Dama de pică (1890), Fecioara din Orléans (1878-79), Mazeppa (1881-83), Iolanta (1891)…

*

În 1892, Piotr Ilici Ceaikovski – cel a cărui operă simbolizează fericita sinteză între creațiile clasice occidentale și tradiția rusă – termina Spărgătorul de nuci… Al treilea balet al său[2], în două acte, inspirat din basmul Spărgătorul de nuci și regele șoarecilor (E.T.A. Hoffmann), a avut premiera (18 decembrie 1892) la „Mariinsky Theatre” din Sankt Petersburg; oarecum surprinzător, nu s-a bucurat de succesul scontat; abia peste câteva decenii obținea prețuirea meritată, transformându-se într-unul dintre baletele cele mai frecvent reprezentate și apreciate de public… Pe 28 octombrie 1893, Ceaikovski a condus, în Sankt Petersburg, premiera Simfoniei a VI-a (Pathétique);

9 zile mai târziu, murea de holeră, după ce consumase apă contaminată din râul Neva; pe lângă o cauză oficială, au apărut speculaţii (moartea sa ar fi fost o sinucidere, ca urmare a dezvăluirii unei presupuse relaţii homosexuale pe care a avut-o cu nepotul unui nobil rus)…

[1] Bibliografie: Marc Vignal, Dictionnaire Des Grands Musiciens (Éditions „Larousse”, Paris, 1991)

[2] Lacul Lebedelor (libretul de V. Beghicev și V. Geltzer) a fost primul său balet (în 4 acte). Premiera avea loc în Sankt Petersburg, la „Teatrul Mariinski”, pe 15 ianuarie 1885; nimic altceva decât un eșec, din cauza nepotrivitei puneri în scenă; abia peste 30 de ani a fost definitivată trama baletului…

Al doilea balet, Frumoasa din pădurea adormită (un balet-feerie în trei acte, cu prolog pe libret de I. Vsevolojski și Marius Petipa, după povestea lui Charles Perault, în coregrafia lui Marius Petipa) a presupus premiera din 3 ianuarie 1890 – la același teatru din Sankt-Petersburg – și a reprezentat un adevărat triumf…