Ascultă Radio România Iași Live

15 ani de la cea mai mare catastrofă produsă pe şoselele din România

15 ani de la cea mai mare catastrofă produsă pe şoselele din România

Publicat de Nicolae Tomescu, 24 mai 2019, 20:39

Cea mai mare catastrofă produsă pe şoselele din România, carnagiu, dramă, lacrimi și durere… Sunt doar câteva din cuvintele pe care le asociem evenimentului produs în urmă cu 13 ani…

Luni, 24 mai 2004, ora 4:00 dimineața, pe Drumul European E85, în apropiere de localitatea Mihăilești din județul Buzău, Florin Marcu, șoferul unui camion aparținând firmei MIH Transcom SRL din Dolj, pierde controlul vehiculului și intră în șanț. Camionul transporta azotat de amoniu (400 de saci, cântărind 20 de tone), de la Combinatul Chimic Doljchim către Societatea Agricolă BEEARSEN din Piatra Neamț. Potrivit martorilor oculari, accidentul ar fi avut drept cauză explozia unui cauciuc al autocamionului.

La ora 04:56, o persoană neidentificată, aflată în trafic pe DN Urziceni-Buzău, a anunțat (telefonic) Inspectoratul de Poliție al Județului Buzău, prin trunchiul central telefonic 955, faptul că lângă localitatea Mihăilești, pe sensul de mers către municipiul Buzău, se află răsturnat un TIR, iar din cabina autovehiculului iese fum. După preluarea mesajului, ofițerul de serviciu din dispeceratul poliției județene a anunțat pompierii militari. Concomitent, prin dispeceratul IPJ Buzău a fost anunțat șeful postului de Poliție din comuna Mihăilești, care a ajuns la locul producerii accidentului la ora 05:05 și a informat dispeceratul IPJ Buzău (din cabina autotrenului ies flacări, nu sunt victime omenești, încărcătura constă în saci cu azotat de amoniu, este necesară intervenția, de urgență, a pompierilor). S-au luat, chipurile, măsuri pentru îndepărtarea curioșilor și pentru dirijarea circulației. Din momentul sesizării, 24.05.2004, ora 04:56-04:57, a fost alarmată subunitatea de intervenție, s-a stabilit participarea la misiune cu 2 autospeciale (ieșirea din unitate era consemnată la ora 05:00, parcurgerea celor 36 km până la locul producerii evenimentului efectuându-se în condiții de ploaie). La ora 5:30, sosesc două echipaje de pompieri din Buzău, șeful postului de Poliție și doi ziariști ai postului de televiziune Antena 1/cameramanul Ionuț Barbu și reporterul Elena Popescu. Au fost inițiate procedurile pentru stingerea incendiului, concomitent cu evaluarea situației de către comandantul gărzii de intervenție și transmiterea datelor despre aceasta la dispeceratul Grupului de Pompieri. Pe timpul pregătirii, la circa 60-90 de secunde din momentul sosirii pompierilor, au avut loc cele două explozii (prima, la ora 05:47:42, urmată la 1 minut și 2 secunde de o alta), ambele fiind înregistrate și de stația seismică Istrița, componentele autotrenului împrăștiindu-se pe o rază de aproximativ 400 m față de locul producerii deflagrației, identificat prin craterul produs.

*

18 morți:

Ion Tudose, 34 de ani, din comuna Mihăilești, Buzău

Doru Mihai Mihalache, căpitan, 33 de ani, Buzău

Romeo Necula, maior post-mortem, 35 de ani, comuna Vernești, județul Buzău

Georgian Medeleanu, locotenent post-mortem, 21 de ani, comuna Blăjani, județul Buzău

Nicolae Jianu, locotenent post-mortem, 25 de ani, comuna Rușețu, județul Buzău

Florin Valentin Oprea, locotenent post-mortem, 21 de ani, comuna Blăjani, județul Buzău

Valentin Cezar Manta, locotenent post-mortem, 21 de ani, comuna Tisău, județul Buzău

Liviu Stan, locotenet post-mortem, 23 de ani, comuna Tisău, Buzău

Elena Popescu, redactor-șef, 26 de ani, comuna Valea Râmnicului, județul Buzău

Ionut Ovidiu Barbu, cameraman, 25 de ani, Buzău

Daniel Pelmuș, 37 de ani, din comuna Mihăilești, județul Buzău

Rica Ionescu, 34 de ani, din comuna Mihăilești, județul Buzău

Emil Șerbu, comuna Valea Râmnicului, județul Buzău

Camelia Simion, 50 de ani, Râmnicu Sărat

Alin Magearu, 37 de ani, din Buzău

Valentin Magearu, 23 de ani, din Buzău (fratele lui Mihai)

Marian Ailincăi, 26 de ani, din Roman

Marcu Florin, 36 de ani, din Craiova, șoferul TIR-ului.

*

Rămășite umane și resturi ale camionului au fost împrăștiate pe o rază de peste un kilometru. Șoseaua, distrusă pe o lungime de 35 de metri, ca urmare a exploziei formându-se un crater cu adâncimea de 7 metri și un diametru de 21 de metri. Pagubele au fost evaluate la 269.000 de lei. În jurul orei 6:00, la fața locului apar echipaje ale poliției buzoiene, urmate de specialiști de la Protecția civilă. Reprezentanți ai Procuraturii județului Buzău au împrejmuit zona pe un diametru de 400-500 de metri. În jurul orei 9:30, sosea un pluton de jandarmi pentru a strânge rămășițele. La 5 ore de la producerea exploziei, ancheta se închidea[1],buldozerele începând astuparea craterului și trecându-se la repararea șoselei…

Alături de cronologia faptelor, au ieșit la iveală grave disfuncții instituționale, dar și o totală lipsă de compasiune din partea autorităților față de tragedia unor oameni. La producerea unei catastrofe rutiere în care este implicat un autovehicul care transportă substanțe periculoase, planurile de intervenție ale structurilor abilitate din cadrul Ministerului Administrației și Internelor prevăd, în principal, culegerea datelor și informațiilor despre accident (timpul și locul producerii, tipul mijlocului de transport etc.); înștiințarea autorităților publice locale interesate (primăria de pe raza căreia s-a produs accidentul, serviciul de ambulanță, cel mai apropiat spital, agenția pentru protecția mediului, poliția, pompierii, protecția civilă); adoptarea măsurilor în primă urgență (redirijarea traficului rutier în zona producerii accidentului, identificarea substanței periculoase, interogarea șoferului și a însoțitorului, consultarea documentelor de transport, identificarea etichetelor și indicatoarelor inscripționate pe vehicul etc.); aplicarea măsurilor de protecție și intervenție pe măsura sosirii forțelor de intervenție: scoaterea victimelor din zona accidentului; acordarea primului ajutor, a asistenței medicale de urgență; transportarea la spital a victimelor; asigurarea pazei zonei; îndrumarea circulației; neutralizarea și curățenia zonei; ridicarea vehiculului avariat; controlul și supravegherea în zonă; restabilirea circulației…

[1] Cei trei reprezentanţi ai firmelor care au asigurat transportul şi livrarea azotatului de amoniu – Ionel Ionuţ Neagoe, administratorul Ney Transport SRL, Mihai Gună, patronul Mihtrans SRL şi Ion Gherghe, fost director al combinatului Doljchim din Craiova –, au fost condamnaţi la câte patru ani de inchisoare cu executare…

 

Nicolae Tomescu

redactor-șef

 

Etichete:
Informare meteo: ploi moderate cantitativ, polei și ghețuș, intensificări ale vântului, răcire a vremii, ger
Prim plan joi, 29 ianuarie 2026, 10:11

Informare meteo: ploi moderate cantitativ, polei și ghețuș, intensificări ale vântului, răcire a vremii, ger

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 29-01-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

Informare meteo: ploi moderate cantitativ, polei și ghețuș, intensificări ale vântului, răcire a vremii, ger
Tribunalul Galaţi a aprobat modificarea Planului de restructurare al Liberty Galaţi
Prim plan joi, 29 ianuarie 2026, 09:26

Tribunalul Galaţi a aprobat modificarea Planului de restructurare al Liberty Galaţi

Modificarea Planului de restructurare al Liberty Galaţi, propusă de consorţiul administratorilor concordatari Euro Insol şi CITR, a fost...

Tribunalul Galaţi a aprobat modificarea Planului de restructurare al Liberty Galaţi
(AUDIO) Primăria Iași cere anularea scumpirii apei
Prim plan joi, 29 ianuarie 2026, 07:32

(AUDIO) Primăria Iași cere anularea scumpirii apei

Primăria Iaşi a depus o plângere la Asociația Regională a Serviciilor de Apă și Canalizare din localitate – ARSACIS – și a anunţat că...

(AUDIO) Primăria Iași cere anularea scumpirii apei
(AUDIO) Botoşani: Preşedintele CJ, Valeriu Iftime, ia în calcul o reducere cu 10% a numărului de funcţionari
Prim plan joi, 29 ianuarie 2026, 06:58

(AUDIO) Botoşani: Preşedintele CJ, Valeriu Iftime, ia în calcul o reducere cu 10% a numărului de funcţionari

Conducerea Consiliului Judeţean Botoşani ia în calcul concedierea, în perioada următoare, a cel puţin 10% din personalul instituţiei....

(AUDIO) Botoşani: Preşedintele CJ, Valeriu Iftime, ia în calcul o reducere cu 10% a numărului de funcţionari
Prim plan joi, 29 ianuarie 2026, 06:25

(VIDEO) Tren blocat pe linie în urma unui incendiu, tractat în gara Vaslui

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit în această dimineață, în jurul orei 04.40, pentru gestionarea unei situații de urgență la un...

(VIDEO) Tren blocat pe linie în urma unui incendiu, tractat în gara Vaslui
Prim plan miercuri, 28 ianuarie 2026, 12:42

(AUDIO) Autoritățile din Vaslui se pregătesc pentru gerul de la final de săptămână

Autoritățile din Vaslui iau măsuri înaintea valului de ger anunțat pentru sfârșitul acestei săptămâni. Măsurile vizează pregătirea de...

(AUDIO) Autoritățile din Vaslui se pregătesc pentru gerul de la final de săptămână
Prim plan miercuri, 28 ianuarie 2026, 12:09

(AUDIO) Legătura între localitatea Aroneanu – Aeroport și viitoarea A8 primește finanțare europeană

Șoseaua care va face legătura între localitatea Aroneanu – Aeroport și viitoarea Autostradă A8 va primi finanțare prin programul SAFE, a...

(AUDIO) Legătura între localitatea Aroneanu – Aeroport și viitoarea A8 primește finanțare europeană
Prim plan miercuri, 28 ianuarie 2026, 11:08

(AUDIO) Apa potabilă, sistată temporar în municipiul Pașcani

În municipiul Pașcani, furnizarea apei potabile este sistată până mâine dimineață la ora 6:00. Măsura a fost luată din cauza lucrărilor...

(AUDIO) Apa potabilă, sistată temporar în municipiul Pașcani