Ascultă Radio România Iași Live

România are o rată ridicată de abandon şcolar: peste 18%

Publicat de , 29 septembrie 2015, 16:30

România are o rată ridicată de abandon şcolar: peste 18%, faţă de media la nivelul Uniunii Europene, de 11 procente.

În anul şcolar 2013 – 2014 peste 360 de mii de copii cu vârste între 3 şi 17 ani nu erau înscrişi în nicio formă de învăţământ, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

Anchetele realizate de organizaţia Salvaţi Copiii relevă că familiile care nu îşi permit să îşi trimită copiii la şcoală au nevoie şi de sprijin social, nu doar de ajutor educaţional pentru minori, spune directorul de programe Mihaela Bibac.

Şcoala poate să dezvolte, cum a dezvoltat şi în cazul proiectului nostru, servicii de tip „after school”, unde copii să poată să se pregătească la teme, unde să poată să îşi dezvolte abilităţile.

Totodată, Direcţiile pentru Protecţia Copilului pot, la rândul lor, să sprijine, prin rezolvarea problemelor să spunem de ordin adminstrativ, poate familiile nu au act de identitate, poate nu au accesat drepturile care li se cuvin prin lege şi atunci fiecare dintre noi este responsabil cu părticica lui, astfel încât, într-un final, copilul să beneficieze de toate drepturile care i se cuvin. (Radio Iași/ FOTO desteptarea.ro)

Etichete:
OUG privind declararea situaţiei de criză pe piaţa carburanţilor, publicată în Monitorul Oficial
Naţional vineri, 27 martie 2026, 06:13

OUG privind declararea situaţiei de criză pe piaţa carburanţilor, publicată în Monitorul Oficial

Ordonanţă de urgenţă privind declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor petroliere – benzină şi motorină...

OUG privind declararea situaţiei de criză pe piaţa carburanţilor, publicată în Monitorul Oficial
Pensiile vor fi plătite mai devreme în luna aprilie
Naţional vineri, 27 martie 2026, 05:51

Pensiile vor fi plătite mai devreme în luna aprilie

Toate pensiile care se achită prin intermediul factorilor poştali vor fi distribuite până la data de 9 aprilie, iar conturile bancare pentru...

Pensiile vor fi plătite mai devreme în luna aprilie
Curtea Constituţională: Legile bugetului – constituţionale
Naţional joi, 26 martie 2026, 11:52

Curtea Constituţională: Legile bugetului – constituţionale

UPDATE – Curtea Constituţională a României a respins, joi, sesizările AUR în legătură cu proiectul legii bugetului de stat pe anul 2026...

Curtea Constituţională: Legile bugetului – constituţionale
Informare meteo: Intensificări ale vântului, ploi moderate cantitativ, la munte ninsori și strat de zăpadă
Naţional joi, 26 martie 2026, 10:17

Informare meteo: Intensificări ale vântului, ploi moderate cantitativ, la munte ninsori și strat de zăpadă

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 26-03-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : Conform...

Informare meteo: Intensificări ale vântului, ploi moderate cantitativ, la munte ninsori și strat de zăpadă
Naţional joi, 26 martie 2026, 08:44

MApN: O dronă deviată de apărarea antiaeriană ucraineană s-a prăbuşit în România, la 4 km de graniţă

O dronă militară a pătruns 4 kilometri în spaţiul aerian naţional şi s-a prăbuşit în apropierea localităţii Parcheş, după ce a fost...

MApN: O dronă deviată de apărarea antiaeriană ucraineană s-a prăbuşit în România, la 4 km de graniţă
Naţional joi, 26 martie 2026, 06:41

Ordonanța privind carburanții ar putea fi adoptată într-o formă nouă

Guvernul ar urma să adopte joi ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața carburanților într-o formă nouă....

Ordonanța privind carburanții ar putea fi adoptată într-o formă nouă
Naţional joi, 26 martie 2026, 06:32

Şedinţă de guvern/OUG privind SAFE, pe agendă; ar putea să fie adoptate şi măsurile privind carburanţii

Guvernul urmează să modifice joi OUG nr. 62/2025 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2025/1106 al Consiliului din 27 mai...

Şedinţă de guvern/OUG privind SAFE, pe agendă; ar putea să fie adoptate şi măsurile privind carburanţii
Naţional miercuri, 25 martie 2026, 16:58

Roxana Mînzatu:  România realocă peste 2,8 miliarde de Euro din bani europeni către 4 din cele 5 noi priorități europene, în cadrul procesului de revizuire al Politicii de coeziune din bugetul multianual 2021-2027

Roxana Mînzatu:  România realocă peste 2,8 miliarde de Euro din bani europeni către 4 din cele 5 noi priorități europene, în cadrul...