Ascultă Radio România Iași Live

Tribunalul Botoșani: Medicul din dosarul angajărilor ilegale scapă de control judiciar

Tribunalul Botoșani: Medicul din dosarul angajărilor ilegale scapă de control judiciar

Publicat de Andreea Drilea, 19 iulie 2025, 08:31

Fostul medic-șef al Secției Medicină Internă din cadrul Spitalului Orășenesc Săveni, Cornelia Anca Sărban, acuzată de corupție în dosarul angajărilor ilegale de la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, a solicitat ridicarea măsurii controlului judiciar.

Luni, 15 iulie, Cornelia Sărban a contestat în instanță măsura dispusă de anchetatori iar vineri, 18 iulie, Tribunalul Botoșani i-a admis plângerea și au anulat măsura prelungirii controlului judiciar impusă de procurorii DNA Suceava.

Cadrul medical este cercetat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava pentru luare de mită și folosirea, directă sau indirectă, a unor informații nedestinate publicității, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste date, în scopul obținerii de foloase necuvenite pentru sine sau pentru alte persoane.

Dosarul în care este implicată fosta șefă de secție face parte dintr-o anchetă de amploare privind presupuse angajări ilegale în sistemul sanitar botoșănean. Ancheta vizează mai mulți angajați și foști angajați ai Spitalului Județean „Mavromati”, suspectați de acte de corupție și trafic de influență.       

Radio Iași/Gina Poenaru/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

(FOTO) Accident rutier în Podu Iloaiei: patru vehicule implicate și două persoane transportate la spital
Prim plan joi, 29 octombrie 2026, 16:24

(FOTO) Accident rutier în Podu Iloaiei: patru vehicule implicate și două persoane transportate la spital

  Pompierii militari ieșeni au fost solicitați să intervină pentru asigurarea măsurilor specifice în urma unui accident rutier produs în...

(FOTO) Accident rutier în Podu Iloaiei: patru vehicule implicate și două persoane transportate la spital
Ministerul Finanţelor: Rectificarea bugetară menţine deficitul la 6,2% din PIB şi suplimentează fondurile pentru sănătate
Prim plan joi, 29 octombrie 2026, 15:45

Ministerul Finanţelor: Rectificarea bugetară menţine deficitul la 6,2% din PIB şi suplimentează fondurile pentru sănătate

UPDATE 19:40 – Prima rectificare bugetară din 2026 menţine deficitul la 6,2% din PIB pentru acest an, în condiţiile în care veniturile...

Ministerul Finanţelor: Rectificarea bugetară menţine deficitul la 6,2% din PIB şi suplimentează fondurile pentru sănătate
(AUDIO) Autostrada A8, în pericol să piardă finanțarea SAFE. Avertismentul organizațiilor din Moldova
Prim plan joi, 29 octombrie 2026, 15:24

(AUDIO) Autostrada A8, în pericol să piardă finanțarea SAFE. Avertismentul organizațiilor din Moldova

Reprezentanții asociațiilor care militează pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din zona Moldovei atrag atenția că suspendarea executării...

(AUDIO) Autostrada A8, în pericol să piardă finanțarea SAFE. Avertismentul organizațiilor din Moldova
Un cetăţean român, pasager într-unul dintre trenurile care au intrat în coliziune, în Spania, a fost rănit
Prim plan joi, 29 octombrie 2026, 12:24

Un cetăţean român, pasager într-unul dintre trenurile care au intrat în coliziune, în Spania, a fost rănit

Un cetăţean român, pasager într-unul dintre trenurile care au intrat ieri în coliziune, în Spania, a fost rănit. Oficiul consular român l-a...

Un cetăţean român, pasager într-unul dintre trenurile care au intrat în coliziune, în Spania, a fost rănit
Prim plan joi, 29 octombrie 2026, 12:10

Grădina Botanică din Iași găzduiește a 50-a ediție a expoziției „Flori de Toamnă”

FLORI DE TOAMNĂ 2026 – expoziție de flori, fructe și semințe, a 50-a ediție, organizată în secțiile exterioare și în complexul de sere, ...

Grădina Botanică din Iași găzduiește a 50-a ediție a expoziției „Flori de Toamnă”
Prim plan joi, 29 octombrie 2026, 11:52

12 copii din Bacău își lansează propriul volum de povești la Teatrul „Bacovia”

Volumul colectiv „Luna din bonsai (alte povești ale unor copii mari)”, scris de 12 copii de la Clubul SmartyKids Bacău Universitate, va fi...

12 copii din Bacău își lansează propriul volum de povești la Teatrul „Bacovia”
Prim plan joi, 29 octombrie 2026, 11:49

Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public, începând de astăzi

Bazinul de Înot Bacău va fi închis temporar pentru public începând de azi, 29 octombrie, de la ora 15:00, pentru desfășurarea Cupei României...

Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public, începând de astăzi
Prim plan joi, 29 octombrie 2026, 10:49

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va organiza Campionatul European Universitar de Handbal din 2029

Universitatea ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava (USV) a primit dreptul de organizare a Campionatului European Universitar de Handbal din...

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va organiza Campionatul European Universitar de Handbal din 2029