Ascultă Radio România Iași Live

Suceava:Secţia de Pediatrie a Spitalului Rădăuţi, închisă până în 5 mai; copiii bolnavi vor merge la centrele de permanenţă

Suceava:Secţia de Pediatrie a Spitalului Rădăuţi, închisă până în 5 mai; copiii bolnavi vor merge la centrele de permanenţă

Publicat de , 24 aprilie 2019, 14:22

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava a informat, miercuri, că pacienţii pediatrici din zona Rădăuţi se vor putea adresa, în perioada, 24 aprilie – 5 mai, centrelor de permanenţă din zonă, fără a fi nevoie să se deplaseze la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava.

Anunţul vine ca urmare a situaţiei create la Spitalul Municipal Rădăuţi prin suspendarea activităţii Secţiei de Pediatrie şi a liniei de gardă de pediatrie în perioada menţionată.

Managerul Spitalului Municipal Rădăuţi, Traian Andronachi, declara, luni, că Secţia de Pediatrie a unităţii este închisă până în 5 mai, deoarece nu se poate asigura continuitatea asistenţei medicale pediatrice, în condiţiile în care cei doi medici titulari se află în concediu de odihnă.

Totodată, el preciza că linia de gardă este asigurată cu cei doi medici pediatri titulari, cu un medic pensionar şi cu un medic de familie cu competenţe în pediatrie, dar prin plecarea ambilor medici titulari în concediu de odihnă nu se mai poate asigura continuitatea asistenţei medicale pediatrice.

Potrivit lui Andronache, DSP, Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi SJU Suceava au fost anunţate în urmă cu aproximativ o lună despre închiderea Secţiei de Pediatrie de la Rădăuţi, precum şi despre faptul că pacienţii copii care vor ajunge la spital vor fi dirijaţi către SJU Suceava.

Managerul Spitalului Municipal Rădăuţi a spus că medicii pediatri care au plecat în concediu sunt suprasolicitaţi, deoarece în ultimii ani nu au reuşit să-şi ia zilele de concediu la care au dreptul.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Alertă de dronă în judeţul Tulcea
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 17:09

Alertă de dronă în judeţul Tulcea

UPDATE ora 17:00 – Astăzi, în jurul orei 15.00, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat un grup de...

Alertă de dronă în judeţul Tulcea
METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 16:40

METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 10-09-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 10...

METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării
Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 16:30

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii. Cel principal BET, care arată evoluţia celor mai...

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii
APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 16:14

APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine

Termenul limită pentru depunerea cererilor de către crescătorii de bovine şi suine pentru ajutorul de stat aferent schemelor instituite în anul...

APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 15:31

Atenţionare de călătorie MAE/ Italia – Grevă la nivel naţional în sectorul traficului aerian

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica...

Atenţionare de călătorie MAE/ Italia – Grevă la nivel naţional în sectorul traficului aerian
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 14:34

(AUDIO) Iași: Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” încheie admiterea de toamnă cu toate locurile ocupate

Toate locurile scoase la concurs pentru admiterea din septembrie au fost ocupate la Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”...

(AUDIO) Iași: Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” încheie admiterea de toamnă cu toate locurile ocupate
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 11:29

Preşedintele CJ Vaslui, Ciprian Trifan, audiat ca martor la DNA Iaşi în dosarul Bogos

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, Ciprian Trifan, a fost prezent, joi dimineaţă, la sediul DNA Iaşi, unde a fost audiat în dosarul...

Preşedintele CJ Vaslui, Ciprian Trifan, audiat ca martor la DNA Iaşi în dosarul Bogos
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 11:27

Bacău: Alimentarea cu apă, întreruptă în mai multe zone. DN12A rămâne blocat

UPDATE 11:30 – Compania Regională de Apă Bacău a anunțat astăzi că lucrările de remediere a avariei produse la conducta magistrală de...

Bacău: Alimentarea cu apă, întreruptă în mai multe zone. DN12A rămâne blocat