Ascultă Radio România Iași Live

Şeful Serviciului de Protecţie Internă Suceava, trimis în judecată pentru corupţie

Publicat de , 16 iulie 2021, 11:37

Colonelul Constantin Florin Timu, şef al Serviciului Judeţean de Protecţie Internă Suceava (structură de informaţii din subordinea Ministerului Afacerilor Interne), a fost trimis în judecată de DNA într-un dosar legat de fapte de corupţie de la Permise Suceava.

Constantin Florin Timu este acuzat de luare de mită, divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, fals în declaraţii.

În acelaşi dosar a fost trimis în judecată Radu Ionuţ Obreja, comisar şef de poliţie, fost şef al Compartimentului Regim Permise de Conducere şi Examinări din cadrul SPCRPCIV Suceava, pentru comiterea unei infracţiuni de dare de mită, în formă continuată.

Conform DNA, acest dosar a fost disjuns din alt dosar privind fapte de corupţie de la Serviciul Permise Suceava.

Astfel, în februarie 2021, Radu Ionuţ Obreja a fost trimis în judecată într-un dosar în care este acuzat că a condus o grupare infracţională, din care mai făceau parte poliţişti, funcţionari, instructori auto şi angajaţi ai Registrului Auto Român, care se ocupa cu obţinerea de sume de bani prin fraudarea examenelor de permise de conducere.

Gruparea, structurată pe mai multe paliere, ar fi acţionat în scopul obţinerii de sume de bani în legătură cu fraudarea examenelor practice pentru obţinerea permiselor de conducere şi în legătură cu înmatricularea autoturismelor.

‘În acel context, în scopul asigurării protecţiei juridice a activităţii infracţionale de corupţie desfăşurată la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Suceava, în perioada 2017 – 2020, inculpatul Timu Florin Constantin, în calitate de şef al Serviciul Judeţean de Protecţie Internă Suceava, ar fi pretins şi, ulterior, ar fi primit de la inculpatul Obreja Radu-Ionuţ, în mod direct sau prin intermediar, diverse sume de bani (în total 25.100 euro) pentru a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu legate de informarea organelor de urmărire penală cu privire la cele menţionate mai sus’, spun procurorii.

De asemenea, în aceeaşi perioadă, colonelul Timu i-ar fi divulgat fără drept lui Obreja informaţii secrete de stat, clasificate ‘strict secret’, dar şi informaţii nedestinate publicităţii, pe care le deţinea în virtutea funcţiei, astfel încât Obreja sau complicii săi să poată evita o eventuală răspundere penală.

În perioada 2018 – 2020, Timu ar fi consemnat în cuprinsul declaraţiilor de avere date necorespunzătoare adevărului referitoare la mai multe imobile.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui imobil ce aparţine lui Florin Timu.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Suceava, cu propunere de a se menţine măsura asigurătorie dispusă în cauză. AGERPRES

Etichete:
(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Regional marți, 15 septembrie 2026, 12:45

(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos

Noi audieri în dosarul omului de afaceri din județul Vaslui, Fănel Bogos! Procurorii Direcției Naționale Anticorupție Iași l-au citat,...

(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Vrancea: Primarul Focşaniului le cere părinţilor să nu contribuie la ‘fondul clasei’
Regional marți, 15 septembrie 2026, 10:10

Vrancea: Primarul Focşaniului le cere părinţilor să nu contribuie la ‘fondul clasei’

Primarul municipiului Focşani, Cristi Valentin Misăilă, le cere părinţilor să nu contribuie cu bani la aşa-numitul ‘fond al...

Vrancea: Primarul Focşaniului le cere părinţilor să nu contribuie la ‘fondul clasei’
(AUDIO) Iași: Proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională, derulat în comuna Rediu
Regional marți, 15 septembrie 2026, 10:08

(AUDIO) Iași: Proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională, derulat în comuna Rediu

Un proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională va fi derulat în comuna Rediu, din județul Iași, în...

(AUDIO) Iași: Proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională, derulat în comuna Rediu
(AUDIO) Primarul Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu: Managerul CRAB trebuie să demisioneze după criza apei
Regional luni, 14 septembrie 2026, 19:44

(AUDIO) Primarul Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu: Managerul CRAB trebuie să demisioneze după criza apei

Primarul municipiului Bacău, Lucian Stanciu Viziteu, a cerut demisia managerului Companiei Regionale de Apă Bacău, Doru Constantin, pe care îl...

(AUDIO) Primarul Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu: Managerul CRAB trebuie să demisioneze după criza apei
Regional luni, 14 septembrie 2026, 16:30

(AUDIO/FOTO) Ministrul Educației, la Iași: România va avea opt campusuri de învățământ dual

Studenții din România vor avea, în curând, opt centre de învățare duală – a precizat, astăzi, la Iași, ministrul Educației, Mihai...

(AUDIO/FOTO) Ministrul Educației, la Iași: România va avea opt campusuri de învățământ dual
Regional luni, 14 septembrie 2026, 15:18

Min. Educației, Mihai Dimian: ”Una dintre problemele învățământului românesc este scăderea exigenței educaționale, atât în școli, cât și în universități”

Una dintre problemele învățământului românesc este scăderea exigenței educaționale, atât în școli, cât și în universități – a...

Min. Educației, Mihai Dimian: ”Una dintre problemele învățământului românesc este scăderea exigenței educaționale, atât în școli, cât și în universități”
Regional luni, 14 septembrie 2026, 13:39

MOBEX 26, exercițiul de mobilizare pentru apărare

În perioada 14-18 septembrie 2026 are loc „Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și...

MOBEX 26, exercițiul de mobilizare pentru apărare
Regional luni, 14 septembrie 2026, 13:20

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat miercuri, 16 septembrie, la consumatori de pe nouă străzi din mun. Suceava

Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție a gazelor naturale, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar...

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat miercuri, 16 septembrie, la consumatori de pe nouă străzi din mun. Suceava