Ascultă Radio România Iași Live

Primarul Iaşului: Decizia Guvernului de a aproba contractul de finanţare a SRU, un pas foarte important

Primarul Iaşului: Decizia Guvernului de a aproba contractul de finanţare a SRU, un pas foarte important

Publicat de Andreea Drilea, 20 august 2021, 16:33

Decizia Guvernului de a aproba contractul de finanţare pentru Spitalul Regional de Urgenţă (SRU) Iaşi reprezintă un pas foarte important în direcţia construirii cât mai repede a acestei instituţii medicale, a declarat, vineri, primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica.

‘Decizia Guvernului mă bucură în mod deosebit, reprezentând un pas foarte important în direcţia construirii cât mai repede a Spitalului Regional de Urgenţă din Iaşi. De altfel, proiectul de la Iaşi este cel mai avansat din cele trei spitale de acest tip care vor fi ridicate în România, iar acest lucru ne oferă o perspectivă optimistă în privinţa concretizării sale într-un termen optim. Mulţumesc Guvernului României pentru tot sprijinul oferit Iaşiului în realizarea Spitalului Regional de Urgenţă, obiectiv medical de importanţă vitală nu numai pentru Iaşi, ci pentru întreaga regiune a Moldovei’, a spus primarul Mihai Chirica în cadrul unei conferinţe de presă.

La solicitarea Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Finanţelor, Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, proiectul de lege pentru aprobarea Contractului de finanţare pentru Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi – COVID-19, în valoare de 250 de milioane de euro, semnat între România şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) la Bucureşti şi Luxemburg în 20 aprilie anul curent.

Fondurile vor fi utilizate pentru construcţia viitorului SRU Iaşi, iar finanţarea face parte din facilităţile întreprinse de BEI, ca urmare a crizei provocate de pandemia COVID-19, pentru sprijinirea statelor membre în realizarea unor investiţii în infrastructura de sănătate.

SRU va înlocui infrastructura învechită şi fragmentată a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Iaşi cu o structură modernă, la standarde europene, din punct de vedere arhitectural şi medical, al echipamentelor şi tehnologiei IT. Spitalul va utiliza un nou model operaţional de management de spital, financiar, administrativ şi clinic, focalizat pe pacient.

Noul spital va fi organizat pe centre de îngrijire, grupate pe patologii înrudite şi va avea 850 de paturi de spitalizare continuă, 60 de paturi de urgenţă, 45 de paturi pentru spitalizare de zi, 70 de cabinete ambulatorii, 19 de săli de operaţie, servicii avansate de imagistică, radiologie intervenţională, endoscopie, cardiologie intervenţională, neuroştiinţe. SRU este prevăzut a deveni un centru de nivel terţiar pentru reţeaua de spitale din regiunea Nord-Est, pentru a trata pacienţii critici şi cazurile care necesită tehnologie şi expertiză la nivel înalt, va integra tehnologii şi practici medicale actualizate, abordări multidisciplinare, eficiente şi sigure din punct de vedere clinic’, potrivit comunicatului de presă al Ministerului Sănătăţii.

Conform contractului, finanţarea BEI în valoare de 250 de milioane de euro reprezintă aproximativ jumătate din costul net aferent obiectivului Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi, diferenţa urmând a fi asigurată din fonduri europene nerambursabile şi de la bugetul de stat. AGERPRES

Etichete:
(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 12:25

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași

Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași. Spectacolele se desfășoară...

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 11:49

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri

Trafic intens pe drumul național 2, între Suceava și punctul de trecere a frontierei Siret, din cauza numărului mare de camioane care se...

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 09:34

Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race

Trofeul Iași – Electric Race se adresează în special celor care doresc să descopere automobilismul sportiv și să experimenteze conducerea...

Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race
Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 08:58

Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit

Un bărbat a decedat, joi dimineaţă, după ce a fost lovit de un tren între localităţile Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu, din judeţul...

Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 07:22

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”

Lesley Visser, una dintre legendele jurnalismului sportiv american, se află în aceste zile în România. Jurnalista a relatat de la zece ediții...

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 06:22

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) organizează joi, 12 noiembrie 2026, între orele 11:00 și 13:00, în Aula Magna...

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 05:31

Conferințele Dilema revin la UAIC, în perioada 19–21 noiembrie 2026

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează, pentru al doilea an consecutiv, Conferințele Dilema, eveniment care revine la...

Conferințele Dilema revin la UAIC, în perioada 19–21 noiembrie 2026
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 18:42

(AUDIO) Iași: Secția ATI a Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași a fost redeschisă integral

Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași a fost redeschisă integral astăzi, după...

(AUDIO) Iași: Secția ATI a Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași a fost redeschisă integral