Ascultă Radio România Iași Live

Piese de excepție din colecțiile Muzeului de Istorie a Moldovei: „Un album cu autograful reginei Maria”

Piese de excepție din colecțiile Muzeului de Istorie a Moldovei: „Un album cu autograful reginei Maria”

Publicat de Gabriela Rotaru, 27 septembrie 2022, 07:28

2022 este anul în care se celebrează Centenarul Încoronării Regelui Ferdinand și a Reginei Maria.

Evenimentul a avut loc pe 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, un oraș cu o importanță simbolică aparte, și a constituit primul moment de maximă expunere mediatică internațională a României Mari.

Prezența invitaților străini, oameni politici, membri ai familiilor regale europene și ai corpului diplomatic, ziariști europeni și americani, militari din armatele Aliate, a numeroșilor trimiși speciali, a confirmat – încă o dată – legitimitatea tratatelor de pace încheiate după Primul Război Mondial și poziția României ca stat recunoscut oficial în întreaga lume.

Una dintre piesele de excepție aflate în patrimoniul Muzeului de Istorie a Moldovei, care ne conectează direct cu acest eveniment special, este un album în care au fost adunate autografele a 21 de personalități autohtone și străine care au evoluat în viața politică și culturală a României în primul sfert al secolului al XX-lea.

Majoritatea autografelor – care uneori au fost însoțite de câte o dedicație sau, chiar, de câte o frază muzicală înșirată pe un portativ – au fost „culese” la Iași, în anul 1918, și București, în anii imediat următori (1919 – 1923). În paginile micului album se regăsesc numele unor personalități care, prin activitatea lor din acea perioadă, au influențat decisiv actul politic și decizional la cel mai înalt nivel.

Se detașează semnăturile Reginei Maria și ale copiilor săi, Carol (viitorul rege Carol al II-lea al României), Elisabeta, Maria, Nicolae și Ileana, cea a generalului Alexandru Averescu, dar și cele ale unor remarcabili emisari ai Franței precum generalul Henri Matthias Berthelot, Albert Thomas, Ferdinand Foch, Robert de Fler. Regăsim, de asemenea, numele unor celebrități din lumea artelor (muzicianul George Enescu, actrița Maria Ventura, compozitorul Paul-Felix Weingartner, pianistul Alfred C. Alexandrescu) sau din lumea mondenă (prințesa Nadeja Știrbey, Georges, duce de Sparta).

Identitatea posesorului albumului cu autografe rămâne o enigmă. Din datele avute la dispoziție reiese că proprietarul inițial al acestuia – persoana care solicita și colecționa autografele – s-a aflat în refugiu la Iași în timpul Primului Război Mondial, iar mai apoi s-a reîntors în București.

Micul album se deschide cu câteva cuvinte așternute și semnate de Regina Maria în 1918, din Iașiul devenit „capitala rezistenței până la capăt”: „Nici un foc nu curăță ca focul jertfei, nici o flacără nu se suie mai drept până în inima Dumnezeirii”.

În același an, marele artist George Enescu semna și scria următoarele rânduri: „Operele de artă care străbat mai sigur veacurile fără a îmbătrâni sunt cele inspirate de dragostea omenirii”. În conexiune certă cu Încoronarea, un autograf care ne reține atenția este cel al mareșalului Ferdinand Foch, acordat la 18 octombrie 1922, dată la care înaltul personaj se afla în România pentru a participa la festivitățile prilejuite de încoronarea regilor României Mari.

Cuvintele și numele adunate în album ne permit să surprindem dintr-o perspectivă umanizată, chiar sentimentală, câteva frânturi de viață cotidiană dintr-una dintre cele mai tensionate perioade din istoria națiunii române.

Microexpoziția va fi deschisă în intervalul 27 septembrie – 18 decembrie 2022, la Muzeul de Istorie a Moldovei. (Radio Iași/ FOTO palatulculturii.ro)

Etichete:
(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 12:25

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași

Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași. Spectacolele se desfășoară...

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 11:49

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri

Trafic intens pe drumul național 2, între Suceava și punctul de trecere a frontierei Siret, din cauza numărului mare de camioane care se...

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 09:34

Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race

Trofeul Iași – Electric Race se adresează în special celor care doresc să descopere automobilismul sportiv și să experimenteze conducerea...

Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race
Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 08:58

Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit

Un bărbat a decedat, joi dimineaţă, după ce a fost lovit de un tren între localităţile Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu, din judeţul...

Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 07:22

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”

Lesley Visser, una dintre legendele jurnalismului sportiv american, se află în aceste zile în România. Jurnalista a relatat de la zece ediții...

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 06:22

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) organizează joi, 12 noiembrie 2026, între orele 11:00 și 13:00, în Aula Magna...

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 05:31

Conferințele Dilema revin la UAIC, în perioada 19–21 noiembrie 2026

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează, pentru al doilea an consecutiv, Conferințele Dilema, eveniment care revine la...

Conferințele Dilema revin la UAIC, în perioada 19–21 noiembrie 2026
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 18:42

(AUDIO) Iași: Secția ATI a Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași a fost redeschisă integral

Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași a fost redeschisă integral astăzi, după...

(AUDIO) Iași: Secția ATI a Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași a fost redeschisă integral