Ascultă Radio România Iași Live

MNLR Iași va deschide un punct muzeal dedicat scriitorului Dimitrie Anghel

Publicat de Andreea Drilea, 17 martie 2016, 14:39 / actualizat: 17 martie 2016, 18:47

Muzeul Național al Literaturii Române Iași a semnat un parteneriat cu Primăria Comunei Miroslava în vederea deschiderii unui nou punct muzeal la Miroslava, județul Iași, dedicat scriitorului Dimitrie Anghel, în timpul săptămânii „Școala altfel”. Este al doilea punct muzeal deschis în județul Iași de către MNLR Iași, după cel dedicat lui Cezar Petrescu, inaugurat la Cotnari în cadrul ediției din anul 2015 a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT).

Dimitrie Anghel

Expoziția din Centrul de Informare Turistică din comuna Miroslava va reconstitui muzeografic viaţa şi activitatea scriitorului Dimitrie Anghel, valorificând fondul documentar al MNLR Iași. Expoziția cuprinde fotografii ale poetului, cu momente și oameni care au trecut prin viața sa, cărți în ediții prime și traduceri de-ale sale, fotocopii după manuscrise, reviste literare la care a colaborat, de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea etc.

În conacul de la Corneşti, comuna Miroslava, unde s-a născut poetul Dimitrie Anghel, a existat un punct muzeal, în perioada 1971-1990. Aici erau expuse manuscrise, reviste, fotografii, cărți ale poetului. După Revoluția din 1989, punctul muzeal de la Cornești a fost închis temporar pentru restaurare, iar între anii 1990-1992, conacul, beciul și celelalte anexe au fost demolate până la fundație.

„Considerăm oportună înființarea unui punct muzeal, un prim pas în vederea reconstrucției casei în care a locuit scriitorul care face cinste comunei noastre. Inițiativa Muzeului Național al Literaturii Române Iași ne onorează și, prin aceasta, sperăm să contribuim la încurajarea turismului cultural județean. De asemenea, va fi un bun prilej pentru elevii care vor vizita expoziția în timpul săptămânii „Școala altfel” de a afla mai multe despre un important reprezentant al literaturii române.”, a declarat Dan Niță, primarul comunei Miroslava.

Dan Lungu, directorul MNLR Iași: „Apreciez deschiderea autorităților locale din Miroslava pentru acest proiect și le mulțumesc pentru cooperare. Deschiderea unui nou punct muzeal este o mare bucurie și un motiv de mândrie pentru orice manager. Astfel, MNLR Iași contribuie din plin la promovarea patrimoniului literar și la reconstrucția memoriei culturale. Sper ca, împreună cu autoritățile locale, să găsim soluții și pentru reconstrucția casei scriitorului. Dimitrie Anghel merită mai mult decât o temelie năpădită de ierburi.”

Punctul muzeal „Dimitrie Anghel” devine astfel cel de-al 14-lea obiectiv aflat în componența Muzeului Literaturii Române Iași, alături de Muzeul „Ion Creangă” (deschis în 1918, primul muzeu memorial-literar din ţară), Muzeul „Vasile Alecsandri”, Mirceşti (deschis în 1928), Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei Mitropolitul” (deschis în 1970), Muzeul „Mihai Codreanu”, (deschis în 1970), Muzeul „Vasile Pogor” (deschis în 1972), Muzeul „Otilia Cazimir” (deschis în 1972), Colecţia „Istoria teatrului românesc” (deschisă în 1976), Muzeul „Mihail Sadoveanu”( deschis în 1980), Muzeul „G. Topîrceanu” (deschis în 1985), Muzeul „Mihai Eminescu” (deschis în 1989), Muzeul „Nicolae Gane” (deschis în 1993), Muzeul „C. Negruzzi”, Trifeşti (deschis în 1995), punctul muzeal „Cezar Petrescu” (deschis în 2015).

Curatorii expoziției sunt reprezentanții MNLR Iași: Iulian Pruteanu, Oana Melinte și Corina Irimiță.

Mai multe detalii despre muzeele literare ieșene și activitatea Muzeului Național al Literaturii Române Iași: www.muzeulliteraturiiiasi.ro

(Comunicat de Presă MLRI)

Etichete:
Bacău: Accident rutier în care a fost implicat un microbuz; cinci persoane, transportate la spital
Regional sâmbătă, 31 octombrie 2026, 09:48

Bacău: Accident rutier în care a fost implicat un microbuz; cinci persoane, transportate la spital

Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un microbuz s-a produs vineri seară, 30 octombrie, în jurul orei 22:00, pe DN 12A,...

Bacău: Accident rutier în care a fost implicat un microbuz; cinci persoane, transportate la spital
„Donează un tramvai de cărți!” – o nouă campanie pentru bibliotecile din mediul rural ieșean
Regional sâmbătă, 31 octombrie 2026, 08:41

„Donează un tramvai de cărți!” – o nouă campanie pentru bibliotecile din mediul rural ieșean

Sâmbătă, 31 octombrie 2026, vă invităm să vă alăturați celei de-a opta campanii educaționale „Donează un tramvai de cărți!”,...

„Donează un tramvai de cărți!” – o nouă campanie pentru bibliotecile din mediul rural ieșean
Iaşi: Proiectile explozive neexplodate de calibru 150 milimetri, ridicate de pirotehniştii ISU de pe şantierul autostrăzii A8
Regional sâmbătă, 31 octombrie 2026, 08:36

Iaşi: Proiectile explozive neexplodate de calibru 150 milimetri, ridicate de pirotehniştii ISU de pe şantierul autostrăzii A8

Echipa pirotehnică din cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Iaşi a fost solicitată să intervină în localitatea Bogonos, comuna Leţcani, după...

Iaşi: Proiectile explozive neexplodate de calibru 150 milimetri, ridicate de pirotehniştii ISU de pe şantierul autostrăzii A8
(AUDIO) Iași: România înregistrează o mortalitate cauzată de cancerul oral cu 80% peste media europeană
Regional vineri, 30 octombrie 2026, 19:44

(AUDIO) Iași: România înregistrează o mortalitate cauzată de cancerul oral cu 80% peste media europeană

România se confruntă cu o mortalitate cauzată de cancerul oral cu 80% mai mare decât media europeană, iar mulți pacienți ajung la tratament...

(AUDIO) Iași: România înregistrează o mortalitate cauzată de cancerul oral cu 80% peste media europeană
Regional vineri, 30 octombrie 2026, 19:22

La Palatul Culturii din Iași a fost lansat, astăzi, Catalogul intitulat ”Legături sacre. Giotto la Iași. Între tradiția bizantină și inovația occidentală”

La Palatul Culturii din Iași a fost lansat, astăzi, Catalogul intitulat ”Legături sacre. Giotto la Iași. Între tradiția bizantină și...

La Palatul Culturii din Iași a fost lansat, astăzi, Catalogul intitulat ”Legături sacre. Giotto la Iași. Între tradiția bizantină și inovația occidentală”
Regional vineri, 30 octombrie 2026, 17:46

(AUDIO) Directorul Nova Apaserv Botoșani, Alin Cirimpei: Lucrările de modernizare a rețelei de alimentare cu apă sunt în grafic

În municipiul Botoșani, lucrările de modernizare a rețelei de alimentare cu apă sunt în grafic, anunță directorul Nova Apaserv, Alin...

(AUDIO) Directorul Nova Apaserv Botoșani, Alin Cirimpei: Lucrările de modernizare a rețelei de alimentare cu apă sunt în grafic
Regional vineri, 30 octombrie 2026, 16:53

Situaţia combinatului siderurgic din Galaţi ar putea fi discutată în următoarea şedinţă de Guvern

Situaţia combinatului siderurgic din Galaţi se află pe lista de priorităţi a Guvernului şi ar putea fi discutată în următoarea şedinţă a...

Situaţia combinatului siderurgic din Galaţi ar putea fi discutată în următoarea şedinţă de Guvern
Regional vineri, 30 octombrie 2026, 16:15

(AUDIO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași va asigura plata celor 2.500 de burse sociale până la finalul anului

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași va asigura până la finalul acestui an fondurile necesare pentru achitarea celor 2.500 de burse...

(AUDIO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași va asigura plata celor 2.500 de burse sociale până la finalul anului