Ascultă Radio România Iași Live

Ionel Arsene: Axa rutieră strategică 3 Neamţ – Bacău va fi modernizată

Ionel Arsene: Axa rutieră strategică 3 Neamţ – Bacău va fi modernizată

Publicat de , 15 septembrie 2021, 19:30

Consiliul Judeţean Neamţ a predat, miercuri, amplasamentul şi a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru primul tronson din cadrul proiectului ‘Axa rutieră strategică 3: Neamţ – Bacău’.

Preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene, a subliniat că acest proiect va începe cu reabilitarea străzii Izvoare din municipiul Piatra-Neamţ, aflată în stare avansată de degradare.

‘Pentru primul segment, Piatra-Neamţ – Horia, am promisiunea din partea constructorului că în maximum două săptămâni va avea toate avizele necesare şi lucrările vor începe. Valoarea totală a proiectului de modernizare a celor 70 de kilometri este de 165,7 milioane de lei, din care 151 de milioane de lei provin din fonduri europene. (…) Este un proiect complex, de importanţă regională, care va dezvolta din punct de vedere economic judeţul Neamţ’, a declarat preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.

În cadrul proiectului sunt incluse lucrări pentru 104 poduri şi podeţe, 18 kilometri de şanţuri betonate, 105 drumuri laterale ce vor fi amenajate pentru accesul la acest drum judeţean şi 2,5 kilometri rigole pentru scurgerea apei.

Proiectul cuprinde trei tronsoane: Piatra-Neamţ – Horia, Horia – Ion Creangă şi Ion Creangă – Icuşeşti, limita cu judeţul Bacău. AGERPRES

Etichete:
(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Regional marți, 15 septembrie 2026, 12:45

(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos

Noi audieri în dosarul omului de afaceri din județul Vaslui, Fănel Bogos! Procurorii Direcției Naționale Anticorupție Iași l-au citat,...

(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Vrancea: Primarul Focşaniului le cere părinţilor să nu contribuie la ‘fondul clasei’
Regional marți, 15 septembrie 2026, 10:10

Vrancea: Primarul Focşaniului le cere părinţilor să nu contribuie la ‘fondul clasei’

Primarul municipiului Focşani, Cristi Valentin Misăilă, le cere părinţilor să nu contribuie cu bani la aşa-numitul ‘fond al...

Vrancea: Primarul Focşaniului le cere părinţilor să nu contribuie la ‘fondul clasei’
(AUDIO) Iași: Proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională, derulat în comuna Rediu
Regional marți, 15 septembrie 2026, 10:08

(AUDIO) Iași: Proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională, derulat în comuna Rediu

Un proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională va fi derulat în comuna Rediu, din județul Iași, în...

(AUDIO) Iași: Proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională, derulat în comuna Rediu
(AUDIO) Primarul Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu: Managerul CRAB trebuie să demisioneze după criza apei
Regional luni, 14 septembrie 2026, 19:44

(AUDIO) Primarul Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu: Managerul CRAB trebuie să demisioneze după criza apei

Primarul municipiului Bacău, Lucian Stanciu Viziteu, a cerut demisia managerului Companiei Regionale de Apă Bacău, Doru Constantin, pe care îl...

(AUDIO) Primarul Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu: Managerul CRAB trebuie să demisioneze după criza apei
Regional luni, 14 septembrie 2026, 16:30

(AUDIO/FOTO) Ministrul Educației, la Iași: România va avea opt campusuri de învățământ dual

Studenții din România vor avea, în curând, opt centre de învățare duală – a precizat, astăzi, la Iași, ministrul Educației, Mihai...

(AUDIO/FOTO) Ministrul Educației, la Iași: România va avea opt campusuri de învățământ dual
Regional luni, 14 septembrie 2026, 15:18

Min. Educației, Mihai Dimian: ”Una dintre problemele învățământului românesc este scăderea exigenței educaționale, atât în școli, cât și în universități”

Una dintre problemele învățământului românesc este scăderea exigenței educaționale, atât în școli, cât și în universități – a...

Min. Educației, Mihai Dimian: ”Una dintre problemele învățământului românesc este scăderea exigenței educaționale, atât în școli, cât și în universități”
Regional luni, 14 septembrie 2026, 13:39

MOBEX 26, exercițiul de mobilizare pentru apărare

În perioada 14-18 septembrie 2026 are loc „Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și...

MOBEX 26, exercițiul de mobilizare pentru apărare
Regional luni, 14 septembrie 2026, 13:20

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat miercuri, 16 septembrie, la consumatori de pe nouă străzi din mun. Suceava

Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție a gazelor naturale, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar...

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat miercuri, 16 septembrie, la consumatori de pe nouă străzi din mun. Suceava