Ascultă Radio România Iași Live

Iaşi: Zeci de personalităţi şi jucători au participat la Esports Summit

Iaşi: Zeci de personalităţi şi jucători au participat la Esports Summit
Foto: dav

Publicat de Andreea Drilea, 14 iunie 2023, 19:51


Zeci de personalităţi şi jucători au participat la Esports Summit, un eveniment organizat, miercuri, la Iaşi, prin intermediul căruia organizatorii şi-au propus să ofere o imagine de ansamblu asupra ecosistemului global al esports-ului dar şi să identifice tendinţele şi oportunităţile existente pe piaţa din România.

Evenimentul, care s-a desfăşurat la Palatul Culturii din Iaşi, a reunit zeci de personalităţi, de la jucători de esports până la reprezentanţi ai mediului politic şi academic, dar şi reprezentanţi ai brandurilor cu interes în zona de esports.

‘Pentru Federaţia Internaţională de Esports a fost o mare onoare şi plăcere să ofere Iaşiului posibilitatea de a organiza Campionatul Mondial de Esports, cel mai mare eveniment de acest fel la nivel internaţional, care a început în 2008, ultima ediţie fiind în Bali. Este o adevărată provocare pentru România, mai ales pentru Iaşi, pentru că ne dorim să arătăm această cultură. Aici vor veni cei mai buni jucători din lume la cele şase jocuri de esports: două pe computer, două pe telefoane mobile şi două pe consolă’, a declarat preşedintele Federaţiei Internaţionale de Esports, Vlad Marinescu.

Un punct important abordat în cadrul conferinţei despre esports a vizat organizarea la Iaşi a Campionatului Mondial de Esports, eveniment care se va desfăşura în perioada 24 august – 3 septembrie.

‘Dacă astăzi discutăm despre Esports, în august şi septembrie discutăm despre un adevărat festival digital, Digital Throne Iaşi. Este un festival care cuprinde mai multe laturi, nu doar cea de esport, ci şi partea de divertisment, muzică, discuţii pe domenii de importanţă maximă din IT. Cred că pe termen lung va avea un impact fantastic pentru Iaşi. Suntem primul oraş din România care şi-a asumat o asemenea acţiune. Din punctul de vedere al industriei de esport, suntem primii din Europa. Noi abordăm şi partea academică. Dorim să creăm un adevărat ecosistem în care să înglobăm şi educaţia şi companiile din SUA şi alte ţări care au dezvoltat acest sector de esport să vină la Iaşi să investească şi să dezvolte industria de gaming’, a declarat Daniel Juravle, viceprimar al Iaşiului.

Conform organizatorilor Esports Summit, competiţiile de acest gen sunt din ce în ce mai populare la nivel global iar fenomenul este tot mai urmărit de la an la an.

Aceştia precizează că în România scena de sporturi electronice este într-o continuă dezvoltare şi dau exemple de sportivi profesionişti de jocuri electronice care fac performanţă peste hotare.

Astfel, în 2022, Andrei ‘Odoamne’ Pascu a devenit primul român campion european de League of Legends din istorie, câştigând League European Championship Summer 2022 alături de echipa sa Rogue. LEC reprezintă cea mai mare competiţie la nivel european dedicată jocului, cu un prize pool total de 200.000 euro. Şi Ana Dumbravă, jucătoare pro de CS:GO, care a fost desemnată în 2022 cea mai bună jucătoare de CS:GO din lume, titlu oferit în cadrul galei HLTV, a câştigat de curând, alături de echipa sa Nygma, al cincilea titlu consecutiv al unui turneu ESL Impact. Acum câteva săptămâni, România a mai obţinut o performanţă în esports. Mihai ‘iM’ Ivan a devenit vicecampion mondial la CS:GO, acesta ajungând în finală alături de echipa sa în cel mai mare turneu dedicat jocului.

Pentru că în România se vorbeşte din ce în ce mai mult despre esports, în cursul anului trecut a fost trimisă Parlamentului o propunere de modificare a legii sportului, prin care să fie recunoscute sporturile electronice în România, astfel încât esports să poată fi dezvoltată şi organizată la fel ca şi ramurile sportive clasice.

(AGERPRES/FOTO – imagine ilustrativă)

Etichete:
(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 12:25

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași

Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași. Spectacolele se desfășoară...

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 11:49

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri

Trafic intens pe drumul național 2, între Suceava și punctul de trecere a frontierei Siret, din cauza numărului mare de camioane care se...

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 09:34

Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race

Trofeul Iași – Electric Race se adresează în special celor care doresc să descopere automobilismul sportiv și să experimenteze conducerea...

Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race
Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 08:58

Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit

Un bărbat a decedat, joi dimineaţă, după ce a fost lovit de un tren între localităţile Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu, din judeţul...

Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 07:22

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”

Lesley Visser, una dintre legendele jurnalismului sportiv american, se află în aceste zile în România. Jurnalista a relatat de la zece ediții...

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 06:22

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) organizează joi, 12 noiembrie 2026, între orele 11:00 și 13:00, în Aula Magna...

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 05:31

Conferințele Dilema revin la UAIC, în perioada 19–21 noiembrie 2026

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează, pentru al doilea an consecutiv, Conferințele Dilema, eveniment care revine la...

Conferințele Dilema revin la UAIC, în perioada 19–21 noiembrie 2026
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 18:42

(AUDIO) Iași: Secția ATI a Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași a fost redeschisă integral

Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași a fost redeschisă integral astăzi, după...

(AUDIO) Iași: Secția ATI a Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași a fost redeschisă integral