Ascultă Radio România Iași Live

Iaşi: Aproximativ 80 de pacienţi au domiciliul la unitatea medicală Socola

Publicat de Gabriela Rotaru, 22 octombrie 2018, 13:24

Reprezentanţii Institutului de Psihiatrie Socola din Iaşi susţin că aproximativ 80 dintre pacienţi au domiciliul stabil în unitatea medicală.

Şeful secţiei Şipote din cadrul Institutului de Psihiatrie Socola, dr. Dan Lupu, a declarat  că majoritatea acestor persoane sunt internate de mai mulţi ani de zile.

Pentru că nu au familii sau au fost abandonaţi, personalul medical trebuie să ajute pacienţii să îşi facă acte de identitate provizorii, iar din cauza legislaţiei, astfel de demersuri sunt reluate în fiecare an.

„Boala psihică nu vine singură, vine cu o cohortă de probleme sociale. Există tendinţa la nivel general ca pacientul cu boală psihică să fie este abandonat de familie. Încercăm să ajutăm pacientul şi pe partea asta. E nevoie şi integrare în sistemul sanitar, şi de integrarea socială. Neavând aparţinători cunoscuţi, alţii având aparţinători reticienţi în a-i lua în spaţiu, s-a găsit această variantă de a le face cărţi provizorii de identitate pe Institutul de Psihiatrie Socola. Sunt aproximativ 80 de persoane cărora trebuie să li se reînnoiască anual actele de identitate”, a preciat dr. Dan Lupu.

El a explicat că este vorba despre pacienţi care sunt spitalizaţi de mai mulţi ani, unii dintre ei de peste 10 ani, din cauza afecţiunilor de bază severe precum schizofrenia paranoidă sau cazurile dificile, care răspund cu greu la tratament, pacienţi cu tendinţe auto agresive. (Agerpres/ FOTO viata-medicala.ro)

Etichete:
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil
Prim plan duminică, 8 noiembrie 2026, 08:44

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc astăzi pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Aproximativ 1.500.000 de români îşi...

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil
Vaslui: Un mesaj RO-Alert a pus pe jar locuitorii din Negrești, noaptea trecută
Prim plan duminică, 8 noiembrie 2026, 08:30

Vaslui: Un mesaj RO-Alert a pus pe jar locuitorii din Negrești, noaptea trecută

Un urs a fost semnalat în suburbia Cioatele, aparținând orașului Negrești, în jurul orei 22.30. Locuitorii din zonă au primit un mesaj...

Vaslui: Un mesaj RO-Alert a pus pe jar locuitorii din Negrești, noaptea trecută
Alertă privind deversarea unui baraj din Neamţ, transmisă din greşeală populaţiei din Brăila, Galaţi şi Vrancea
Prim plan duminică, 8 noiembrie 2026, 07:25

Alertă privind deversarea unui baraj din Neamţ, transmisă din greşeală populaţiei din Brăila, Galaţi şi Vrancea

O eroare de soft a sistemului de alarmare al Hidroelectrica a dus la transmiterea unei avertizări privind o deversare controlată de apă de la...

Alertă privind deversarea unui baraj din Neamţ, transmisă din greşeală populaţiei din Brăila, Galaţi şi Vrancea
Ultima zi a Caravanei „Gaudeamus Radio România” de la Reşiţa
Prim plan duminică, 8 noiembrie 2026, 07:15

Ultima zi a Caravanei „Gaudeamus Radio România” de la Reşiţa

Ultima zi a Caravanei „Gaudeamus Radio România” de la Reşiţa invită amatorii de lectură la dosare secrete şi poezie, la Centrul...

Ultima zi a Caravanei „Gaudeamus Radio România” de la Reşiţa
Prim plan sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 13:04

Alexandru Rogobete a anunţat că luna viitoare va fi extinsă lista medicamentelor compensate

Ministerul Sănătăţii a pus în transparenţă decizională un proiect de ordonanţă care introduce reguli clare pentru conducerea instituţiilor...

Alexandru Rogobete a anunţat că luna viitoare va fi extinsă lista medicamentelor compensate
Prim plan sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 13:02

Românii cu venituri mai mici au timp până pe 20 noiembrie să depună cererile pentru ajutorul de încălzire

Românii cu venituri mai mici au timp până pe 20 noiembrie să depună cererile pentru ajutorul de încălzire. De acest sprijin beneficiază...

Românii cu venituri mai mici au timp până pe 20 noiembrie să depună cererile pentru ajutorul de încălzire
Prim plan sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 11:21

Iaşi: Aproximativ 30 de câini au murit într-un incendiu izbucnit la un adăpost de animale din Grajduri

Aproximativ 30 de câini au murit în urma unui incendiu izbucnit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la un adăpost de animale din comuna...

Iaşi: Aproximativ 30 de câini au murit într-un incendiu izbucnit la un adăpost de animale din Grajduri
Prim plan sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 11:09

(AUDIO) Iași: Podurile peste Prut, esențiale pentru dezvoltarea relațiilor comerciale dintre România și Republica Moldova

Construirea podurilor peste Prut și realizarea inter-conectivității rutiere dintre România și Republica Moldova este esențială pentru...

(AUDIO) Iași: Podurile peste Prut, esențiale pentru dezvoltarea relațiilor comerciale dintre România și Republica Moldova