Ascultă Radio România Iași Live

(UPDATE) GALAȚI: Tansportul public a fost reluat, după încetarea protestului spontan de la Transurb

(UPDATE) GALAȚI: Tansportul public a fost reluat, după încetarea protestului spontan de la Transurb

Publicat de Andreea Drilea, 5 noiembrie 2021, 13:55

Mijloacele de transport în comun din municipiul Galaţi au ieşit pe trasee, vineri, după ce protestul spontan al angajaţilor societăţii locale de transport public SC Transurb SA Galaţi, care a durat opt ore, a încetat.

Potrivit reprezentanţilor salariaţilor, după mai multe runde de negocieri, sindicaliştii şi conducerea unităţii au stabilit de comun acord să se reia lucrul, iar, în schimb, conducerea unităţii să acorde, începând cu 1 noiembrie, indexarea salariilor cu indicele inflaţiei şi să plătească orele suplimentare ale angajaţilor în termen de 30 de zile.

Cele două revendicări pe care le-au avut salariaţii şi care au declanşat protestul spontan au fost indexarea salariului cu rata inflaţiei şi plata orelor suplimentare în termen de 30 de zile şi nu de 90 de zile, aşa cum a stabilit conducerea societăţii, prevalându-se de o modificare legislativă în acest sens.

Conform directorului Transurb Galaţi, Dorian Dumitru, pe timpul protestului ar fi trebuit să fie pe trasee 106 autobuze, 4 tramvaie şi 18 troleibuze.

Compania de transport public din oraşul Galaţi are 715 angajaţi, dintre care aproximativ 400 sunt şoferi.


Autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele destinate transportului public de persoane din municipiul Galaţi nu au ieşit pe traseu, vineri dimineaţă, angajaţii societăţii locale de transport în comun, SC Transurb SA, oprind spontan lucrul, în semn de protest faţă de deciziile recente ale conducerii unităţii care le afectează veniturile.

Salariaţii care au venit la baza auto a SC Transurb discută cu directorul societăţii şi cu reprezentanţi ai Primăriei municipiului Galaţi.

Luni, zeci de salariaţi de la SC Transurb au oprit lucrul, timp de mai bine de o oră, protestând faţă de decizia directoratului de a plăti la interval de 90 de zile orele suplimentare lucrate de salariaţi şi de a renunţa la programul de weekend pentru controlori, dispeceri şi cei care lucrează la monitorizarea traficului, decizie care reduce veniturile angajaţilor cu sume cuprinse între 300 şi 600 de lei.

Protestul nu a inclus şi cursele-convenţie care transportă angajaţii marilor companii la locul de muncă. AGERPRES

Etichete:
(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Regional marți, 15 septembrie 2026, 12:45

(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos

Noi audieri în dosarul omului de afaceri din județul Vaslui, Fănel Bogos! Procurorii Direcției Naționale Anticorupție Iași l-au citat,...

(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Vrancea: Primarul Focşaniului le cere părinţilor să nu contribuie la ‘fondul clasei’
Regional marți, 15 septembrie 2026, 10:10

Vrancea: Primarul Focşaniului le cere părinţilor să nu contribuie la ‘fondul clasei’

Primarul municipiului Focşani, Cristi Valentin Misăilă, le cere părinţilor să nu contribuie cu bani la aşa-numitul ‘fond al...

Vrancea: Primarul Focşaniului le cere părinţilor să nu contribuie la ‘fondul clasei’
(AUDIO) Iași: Proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională, derulat în comuna Rediu
Regional marți, 15 septembrie 2026, 10:08

(AUDIO) Iași: Proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională, derulat în comuna Rediu

Un proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională va fi derulat în comuna Rediu, din județul Iași, în...

(AUDIO) Iași: Proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională, derulat în comuna Rediu
(AUDIO) Primarul Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu: Managerul CRAB trebuie să demisioneze după criza apei
Regional luni, 14 septembrie 2026, 19:44

(AUDIO) Primarul Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu: Managerul CRAB trebuie să demisioneze după criza apei

Primarul municipiului Bacău, Lucian Stanciu Viziteu, a cerut demisia managerului Companiei Regionale de Apă Bacău, Doru Constantin, pe care îl...

(AUDIO) Primarul Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu: Managerul CRAB trebuie să demisioneze după criza apei
Regional luni, 14 septembrie 2026, 16:30

(AUDIO/FOTO) Ministrul Educației, la Iași: România va avea opt campusuri de învățământ dual

Studenții din România vor avea, în curând, opt centre de învățare duală – a precizat, astăzi, la Iași, ministrul Educației, Mihai...

(AUDIO/FOTO) Ministrul Educației, la Iași: România va avea opt campusuri de învățământ dual
Regional luni, 14 septembrie 2026, 15:18

Min. Educației, Mihai Dimian: ”Una dintre problemele învățământului românesc este scăderea exigenței educaționale, atât în școli, cât și în universități”

Una dintre problemele învățământului românesc este scăderea exigenței educaționale, atât în școli, cât și în universități – a...

Min. Educației, Mihai Dimian: ”Una dintre problemele învățământului românesc este scăderea exigenței educaționale, atât în școli, cât și în universități”
Regional luni, 14 septembrie 2026, 13:39

MOBEX 26, exercițiul de mobilizare pentru apărare

În perioada 14-18 septembrie 2026 are loc „Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și...

MOBEX 26, exercițiul de mobilizare pentru apărare
Regional luni, 14 septembrie 2026, 13:20

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat miercuri, 16 septembrie, la consumatori de pe nouă străzi din mun. Suceava

Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție a gazelor naturale, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar...

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat miercuri, 16 septembrie, la consumatori de pe nouă străzi din mun. Suceava