Ascultă Radio România Iași Live

Galaţi: Peste 4,8 milioane lei din fonduri europene pentru modernizarea Spitalului Târgu Bujor

Galaţi: Peste 4,8 milioane lei din fonduri europene pentru modernizarea Spitalului Târgu Bujor

Publicat de Gabriela Rotaru, 19 mai 2021, 15:27

Consiliul Judeţean Galaţi a lansat, miercuri, proiectul ‘Creşterea eficienţei energetice pentru Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor’, în valoare de peste 4,8 milioane lei din fonduri europene, informează Biroul de presă al instituţiei.

Potrivit sursei citate, în cadrul proiectului va fi modernizat principalului corp de clădire al Spitalului de la Târgu Bujor, unde se desfăşoară aproximativ 60% din activitatea unităţii medicale.

Vor fi realizate lucrări de recompartimentare interioară, va fi înlocuită tâmplăria exterioară şi interioară, se va schimba acoperişul şi va fi modernizat sistemul de climatizare.

De asemenea, vor fi instalate panouri fotovoltaice şi pompe de căldură, astfel încât o parte din energia necesară funcţionării secţiilor medicale să fie asigurată din surse regenerabile.

În plus, vor fi montate sisteme inteligente de gestionare şi monitorizare a consumului de energie şi vor fi reabilitate instalaţiile electrice, termice şi de distribuţie a apei.

‘După finalizarea lucrărilor, Spitalul din Târgu Bujor va putea oferi condiţii mult mai bune pentru bolnavii care se vor trata aici, precum şi pentru medicii care lucrează în acest spital’, a declarat preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea.

În corpul de clădire care va fi modernizat funcţionează secţia de obstetrică-ginecologie, secţia de neonatologie, secţia de chirurgie generală, blocul operator şi blocul de naşteri.

De serviciile medicale ale Spitalului din Târgu Bujor beneficiază aproximativ 60.000 de oameni din zona respectivă.

Valoarea totală a proiectului este de 4.848.380 lei, din care 4.028.582 lei reprezintă finanţare nerambursabilă prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.  (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
(AUDIO) Secția de Boli Infecțioase din Vatra Dornei rămâne în actualul sediu. Autoritățile pregătesc extinderea
Regional sâmbătă, 25 iulie 2026, 09:20

(AUDIO) Secția de Boli Infecțioase din Vatra Dornei rămâne în actualul sediu. Autoritățile pregătesc extinderea

Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Municipal Vatra Dornei va putea funcționa în continuare în actuala clădire, anunță autoritățile. Un...

(AUDIO) Secția de Boli Infecțioase din Vatra Dornei rămâne în actualul sediu. Autoritățile pregătesc extinderea
Acţiune a poliţiştilor la Secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ
Regional sâmbătă, 25 iulie 2026, 08:46

Acţiune a poliţiştilor la Secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ

Poliţiştii chemaţi în urmă cu câteva zile de conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ la Secţia de Ortopedie a unităţii...

Acţiune a poliţiştilor la Secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ
Vaslui: Control la SPCRPCIV după ce peste 100 de permise din judeţ au fost găsite aruncate în R. Moldova
Regional sâmbătă, 25 iulie 2026, 08:19

Vaslui: Control la SPCRPCIV după ce peste 100 de permise din judeţ au fost găsite aruncate în R. Moldova

Prefectura Vaslui a dat publicităţii, vineri, rezultatele unui control inopinat efectuat la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere...

Vaslui: Control la SPCRPCIV după ce peste 100 de permise din judeţ au fost găsite aruncate în R. Moldova
(AUDIO/FOTO) Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași intră în reabilitare completă
Regional vineri, 24 iulie 2026, 12:50

(AUDIO/FOTO) Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași intră în reabilitare completă

Au început lucrările de consolidare și modernizare a Spitalului de Pneumoftiziologie din Iași, după predarea amplasamentului către constructor....

(AUDIO/FOTO) Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași intră în reabilitare completă
Regional vineri, 24 iulie 2026, 12:19

BOTOȘANI: Seceta lasă peste o mie de locuitori din Costești fără apă potabilă zilnic

Peste o mie de locuitori ai satului Costești, din comuna Răchiți, primesc apă potabilă doar o dată la două zile, timp de aproximativ trei ore,...

BOTOȘANI: Seceta lasă peste o mie de locuitori din Costești fără apă potabilă zilnic
Regional vineri, 24 iulie 2026, 08:31

(AUDIO/FOTO) Iașul va avea cel mai mare parc fotovoltaic construit de o administrație publică din România

Primăria municipiului Iași a semnat, ieri, proiectul de construire a parcului fotovoltaic la CET II Holboca. Investiția are o valoare de...

(AUDIO/FOTO) Iașul va avea cel mai mare parc fotovoltaic construit de o administrație publică din România
Regional vineri, 24 iulie 2026, 06:18

Suceava: Un bărbat a murit în urma unui accident feroviar produs la Pojorâta

Un bărbat în vârstă de 52 de ani a murit în urma unui accident feroviar produs pe raza localităţii Pojorâta, a transmis joi Inspectoratul...

Suceava: Un bărbat a murit în urma unui accident feroviar produs la Pojorâta
Regional vineri, 24 iulie 2026, 06:11

Trenul IR 1952 Suceava-Constanţa a intrat în coliziune cu un autocamion, între Săcueni Roman şi Galbeni; autocamionul a luat foc

Trenul IR 1952 Suceava – Constanţa, operat de CFR Călători, a intrat în coliziune, joi seara, cu un autocamion pentru transportul...

Trenul IR 1952 Suceava-Constanţa a intrat în coliziune cu un autocamion, între Săcueni Roman şi Galbeni; autocamionul a luat foc