Ascultă Radio România Iași Live

(FOTO/AUDIO) IAŞI: Angajaţii Poştei Române au reluat protestul început în urmă cu două zile

(FOTO/AUDIO) IAŞI: Angajaţii Poştei Române au reluat protestul început în urmă cu două zile

Publicat de , 28 octombrie 2016, 12:16 / actualizat: 28 octombrie 2016, 15:29

Angajaţii Poştei Române au reluat protestul început în urmă cu două zile.

Activitatea a fost întreruptă în toate centrele de tranzit din ţară. Liderul sindicatului de la Iaşi, Elena Bârlescu, a precizat că, la solicitarea angajaţilor de a majora salariul cu două sute de lei net lunar, conducerea companiei a aprobat doar o majorare salarială de o sută de lei.

Negocierile au fost sistate şi angajaţii au întrerupt lucrul.

Membrii de sindicat cer demisia conducerii centrale a companiei naţionale Poşta Română deoarece, prin măsurile pe care aceasta le întreprinde, determină declanşarea stării de faliment. Elena Bârlescu ne-a precizat că noua conducere a reziliat toate contractele cu marii agenţi economici din România.

În mediul urban, salariul mediu al unui angajat din companie este de aproximativ o mie de lei, iar în mediul rural nu depăşeşte 700 de lei. Angajaţii mai solicită anularea indemnizaţiilor de două mii 500 de lei pentru specialiştii de proiecte din conducerea centrală a companiei.

În momentul de faţă, compania naţională Poşta Română este deţinută în proporţie de 75% de Ministerul Comunicaţiilor şi 25% de Fondul Proprietatea.

(radio iasi, Constantin Mihai/ FOTO Constantin Mihai)

Etichete:
(AUDIO) Partenerii americani, interesați de proiecte comune cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Prim plan sâmbătă, 24 octombrie 2026, 09:01

(AUDIO) Partenerii americani, interesați de proiecte comune cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Partenerii academici și de afaceri din Statele Unite ale Americii vor o colaborare mai strânsă cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din...

(AUDIO) Partenerii americani, interesați de proiecte comune cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Termenul de plată către beneficiarii PNRR ar putea fi prelungit
Prim plan sâmbătă, 24 octombrie 2026, 08:59

Termenul de plată către beneficiarii PNRR ar putea fi prelungit

Actualul executiv ia în calcul prelungirea termenului în care se pot face plăți către beneficiarii proiectelor PNRR, iar în context,...

Termenul de plată către beneficiarii PNRR ar putea fi prelungit
Protest în Vrancea față de redeschiderea adăpostului privat de la Suraia
Prim plan sâmbătă, 24 octombrie 2026, 08:54

Protest în Vrancea față de redeschiderea adăpostului privat de la Suraia

Iubitorii de animale din Vrancea au protestat în fața Direcției Județene Sanitare-Veterinare față de redeschiderea adăpostului privat de la...

Protest în Vrancea față de redeschiderea adăpostului privat de la Suraia
România va trece la ora de iarnă
Prim plan sâmbătă, 24 octombrie 2026, 08:49

România va trece la ora de iarnă

România va trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24 spre 25 octombrie, astfel că ora 4:00 va deveni ora 3:00. Schimbarea...

România va trece la ora de iarnă
Prim plan sâmbătă, 24 octombrie 2026, 08:41

Franţa: Autorităţile se pregătesc de o nouă zi de proteste

Franţa se pregăteşte sâmbătă de o nouă zi de proteste, după ce weekendul trecut mişcarea socială a tinerilor a degenerat în violenţe,...

Franţa: Autorităţile se pregătesc de o nouă zi de proteste
Prim plan sâmbătă, 24 octombrie 2026, 08:39

Seceta din acest an a afectat culturile agricole din unele zone ale ţării

Seceta din acest an a afectat mai multe culturi agricole din unele zone ale ţării. În judeţul Bacău, de exemplu, producţiile de grâu şi...

Seceta din acest an a afectat culturile agricole din unele zone ale ţării
Prim plan sâmbătă, 24 octombrie 2026, 07:49

Eurodeputații cer sprijin suplimentar pentru România și Bulgaria

Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care condamnă atacurile recente asupra navelor comerciale și civile soldate cu victime și...

Eurodeputații cer sprijin suplimentar pentru România și Bulgaria
Prim plan vineri, 23 octombrie 2026, 19:27

Alexandru Toader, fiul fostului rector al UAIC, reținut cu propunere de arestare preventivă într-un dosar de viol

UPDATE ora 19:20 – La această oră, magistrații decid asupra propunerii de arestare preventivă a lui Alexandru Toader pentru 30 de zile....

Alexandru Toader, fiul fostului rector al UAIC, reținut cu propunere de arestare preventivă într-un dosar de viol