Ascultă Radio România Iași Live

(FOTO) Ultima zi de pelerinaj la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași

(FOTO) Ultima zi de pelerinaj la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași

Publicat de Andreea Drilea, 15 octombrie 2024, 17:35 / actualizat: 15 octombrie 2024, 18:58

UPDATE ora 18:00 – În această seară, racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva va fi reintrodusă în Catedrala Mitropolitană, urmând ca și moaștele Sfântului Mucenic Pantelimon să fie duse înapoi la Mănăstirea „Sfântul Pavel” din Muntele Athos.

Peste 260 de mii de oameni s-au închinat, începând cu data de 8 octombrie și până în prezent, la racla cu moaștele celor doi sfinți.

Astăzi, și grupările mobile de jandarmi de la Bacău și Brașov s-au retras din dispozitivul organizat la Iași cu prilejul Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva.

Mai multe informații are redactorul nostru, Constantin Mihai: ”Astăzi puțin după ora 20:30 sfârșitul evenimentelor prilejuite de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. După concertul susținut în Catedrala Mitropolitană din Iași, se va desfășura procesiunea de așezare în racla a moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva apoi racla va fi depusă pentru închinare în firida Catedralei Mitropolitane. Ulterior, moaștele Sfântului Pantelimon se reîntorc în mănăstirea din Muntele Athos. Timp de o săptămână, Iașul a fost cel mai important centru de pelerinaj din sud-estul Europei, al cincilea ca mărime, dacă ar fi să ne raportăm la scara Europei. În acest an, în cele 7 zile, 260.000 de persoane au venit în pelerinaj la Iași. Nu s-a doborât recordul de 330.000 de oameni stabilit acum un an, la Sfânt Liturghie, în acest an au participat 45.000 de suflete. Acum un an au fost 30.000, aici putem spune că a fost un record, dar important nu e numărul, important este credința, credința că mâine ar putea fi mai bine, speranța cei mai mulți dintre cei veniți la Iași s-au rugat pentru sănătate și atenție, pentru pace. Dimineață s-au retras din dispozitiv Jandarmii mobili de la Brașov. Către ora 11:00 au plecat și Jandarmi mobili din Bacău. În acest an, la Iași au fost în dispozitiv și 250 de elevi jandarmi de la școala din Fălticeni.”

 

Radio Iași/Contantin Mihai


UPDATE ora 16:00 – Aproximativ 2.000 de credincioşi aşteaptă la rând pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Pantelimon, depuse în curtea Catedralei Mitropolitane.

Peste 260 de mii de pelerini au trecut deja pe la raclă. Radio Iași


UPDATE – Rândul credincioșilor s-a restrîns și este format în curtea Catedralei Mitropolitane și pe Pietonalul Ștefan cel Mare.

Racla cu moaștele Sfântului Pantelimon se va reîntoarce în Grecia diseară, începînd cu ora 21,00.

Potrivit organizatorilor, din data de 8 octombrie, peste 260.000 de persoane s-au închinat la relicvele sfinte.

În această perioadă au fost înregistrate mai bine de 600 de cazuri medicale, dintre care 38 de persoane au primit îngrijiri la spital. (Radio Iași)


Peste 7.500 de persoane aşteaptă la rând, marţi dimineaţa, la Iaşi, în ultima zi de pelerinaj la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.

 

 

Potrivit organizatorilor, din data de 8 octombrie, aproximativ 255.000 de persoane s-au închinat la racla Sfintei Parascheva. În această perioadă au fost înregistrate 606 cazuri medicale, dintre care 38 de persoane au primit îngrijiri medicale la spital.

Pentru desfăşurarea fără incidente a pelerinajului, pe străzile din preajma Curţii Mitropolitane au fost peste 500 de efective ale MAI. În zilele de 12 şi 13 octombrie, în scop didactic, au fost angrenaţi în misiune şi 250 de elevi ai Şcolii Militare de Subofiţeri de Jandarmi Fălticeni.

Racla cu moaştele sfintei a fost scoasă din Catedrala Mitropolitană, ulterior fiind aşezată într-un baldachin construit special în Curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Anul acesta au fost aduse în pelerinaj şi moaştele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, de la mănăstirea de pe Muntele Athos.

În preajma datei de 14 octombrie, când creştinii ortodocşi sărbătoresc Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, în fiecare an, Iaşiul se transformă într-unul dintre cele mai mari centre de pelerinaj din ţară şi al cincilea mare centru de pelerinaj din Europa.

Conform tradiţiilor populare, Sfânta Cuvioasă Parascheva sau Sfânta Vineri, cum i se mai spune, este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei şi a oamenilor sărmani.

Biserica Ortodoxă Română prăznuieşte Hramul acesteia pe 14 octombrie.

Cuvioasa Parascheva, cunoscută îndeosebi de bisericile ortodoxe greacă, română, bulgară, rusă şi sârbă, s-a născut în Tracia răsăriteană, astăzi Boiados, nu departe de Constantinopol, pe la începutul secolului al XI-lea. Ea a murit la vârsta de 27 de ani. Moaştele acesteia au fost dăruite în 1641 domnului Moldovei, Vasile Lupu, drept recunoştinţă pentru achitarea datoriilor Patriarhiei către turci. În acelaşi an, moaştele Cuvioasei Parascheva au ajuns la Iaşi, fiind aşezate în Biserica ‘Sfinţii Trei Ierarhi’, aflată în prezent sub patronaj UNESCO, care a fost gândită pentru a deveni chivot al Sfintei Parascheva. Acolo au stat până în decembrie 1888, când au scăpat ca prin minune dintr-un incendiu, fiind transferate mai târziu în noua Catedrală Mitropolitană din Iaşi, unde se află şi în prezent.

Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost canonizată în şedinţa din 28 februarie 1950 a Sfântului Sinod al BOR. Tot atunci s-a decis ca prăznuirea hramului acesteia să fie pe data de 14 octombrie.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Creştinii romano-catolici şi protestanţi celebrează astăzi Paştele
Prim plan duminică, 5 aprilie 2026, 09:05

Creştinii romano-catolici şi protestanţi celebrează astăzi Paştele

La Vatican, mii de credincioşi au participat aseară la ceremonia susţinută de Papa Leon al XIV-lea pentru prima dată de când a urcat pe scaunul...

Creştinii romano-catolici şi protestanţi celebrează astăzi Paştele
Iran a respins ultimatumul preşedintelui Trump privind convenirea unui acord sau pentru deschiderea Strâmtorii Ormuz
Prim plan duminică, 5 aprilie 2026, 09:00

Iran a respins ultimatumul preşedintelui Trump privind convenirea unui acord sau pentru deschiderea Strâmtorii Ormuz

Iran a respins ultimatumul preşedintelui Trump privind convenirea unui acord sau pentru deschidere Strâmtorii Ormuz. Anterior, într-un mesaj...

Iran a respins ultimatumul preşedintelui Trump privind convenirea unui acord sau pentru deschiderea Strâmtorii Ormuz
Ziua Porților Deschise la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași
Prim plan duminică, 5 aprilie 2026, 08:15

Ziua Porților Deschise la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași

Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași și Colegiul Medicilor Iași organizează luni, 6 aprilie 2026, între orele 10:00 – 13:00, evenimentul...

Ziua Porților Deschise la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași
Motorina standard se va ieftini cu 36 de bani la fiecare litru
Prim plan duminică, 5 aprilie 2026, 07:05

Motorina standard se va ieftini cu 36 de bani la fiecare litru

Motorina standard se va ieftini cu 36 de bani la fiecare litru, dupa mai mult de o lună de scumpiri la pompă, timp în care s-a apropiat de 11 lei....

Motorina standard se va ieftini cu 36 de bani la fiecare litru
Prim plan sâmbătă, 4 aprilie 2026, 12:40

La Iași, tradiționalul Pelerinaj de Florii va începe astăzi, de la ora 15:45, la Biserica Bărboi

Tradiționalul Pelerinaj de Florii se desfășoară, astăzi, în marile orașe din țară. La Iași, evenimentul religios va începe după-amiază,...

La Iași, tradiționalul Pelerinaj de Florii va începe astăzi, de la ora 15:45, la Biserica Bărboi
Prim plan sâmbătă, 4 aprilie 2026, 12:09

(AUDIO) Credincioșii romano-catolici sărbătoresc, în această noapte, Învierea Domnului

La Catedrala din Iași, Sfânta Slujbă va începe la ora 22:00, prin binecuvântarea focului și, ulterior, prin aprinderea luminii pascale. Slujba...

(AUDIO) Credincioșii romano-catolici sărbătoresc, în această noapte, Învierea Domnului
Prim plan sâmbătă, 4 aprilie 2026, 12:05

Un cutremur cu magnitudinea 5,2 a lovit estul Turciei

Un cutremur cu magnitudinea 5,2 s-a produs sâmbătă în provincia Van din estul Turciei, fără a fi semnalate deocamdată victime umane sau pagube...

Un cutremur cu magnitudinea 5,2 a lovit estul Turciei
Prim plan sâmbătă, 4 aprilie 2026, 11:50

Muzeul Unirii din Iași: Expoziția Anca Pașa Deaconu: „Față în Față. Începuturi” 

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România, organizează în perioada 7 aprilie –...

Muzeul Unirii din Iași: Expoziția Anca Pașa Deaconu: „Față în Față. Începuturi”